en-USro-RO

Inregistrare | Login
15 decembrie 2017

Cautare Sfinti

Indice Alfabetic Sfinti

A B C D E F G H I Î J K L M N O P R S Ş T Ț U V X Z

Calendarul zilei

Vineri, 15 decembrie 2017

Sfintii zilei
Sf. Virginia, văduvă
Liturghierul Roman
Vineri din săptămâna a 2-a din Advent
Liturghie proprie, prefaţă pentru Advent I
violet, II
Lectionar
Is 48,17-19: O, dacă ai fi fost atent la poruncile mele!
Ps 1: Cel ce te urmează pe tine, Doamne, va avea lumina vieţii.
Mt 11,16-19: Nici pe Ioan, nici pe Fiul Omului nu-i ascultă.
Meditatia zilei
Vineri din săptămâna a 2-a din Advent

Sf. Bernardin din Siena 

(1380-1444)

preot

“Tu mă vezi despuiat de toate şi răstignit pe cruce; trebuie, deci, dacă mă iubeşti, ca şi tu să te despoi de toate şi să duci o viaţă răstignită”
.

Bernardin s-a format de tânăr la şcoala Celui Răstignit. O anumită iconografie l-a pictat, eronat, ca pe un frate firav, cu o privire blândă şi dulce la cuvânt. Chiar dacă nu avea un fizic impunător, cu statura sa morală, acest fiu al sfântului Francisc a cutremurat timpul său, fiind un mare reformator nu numai în câmpul strict religios, ci şi în cel social şi politic.

Temele pe care le trata înaintea mulţimilor, care alergau la el pentru a-l asculta, erau unitatea, pacea, caritatea şi dreptatea. El biciuia fără jumătăţi de măsură viciile oamenilor simpli, dar ataca foarte dur şi nedreptăţile comise de cei care, deţinând puterea, profitau de ea pentru exploatarea poporului lipsit de apărare. Predica sa a fost ca un suflu al Duhului Sfânt, care a străbătut toată Italia septentrională şi centrală, sfâşiată atunci de lupte fratricide între guelfi şi ghibelini şi între diferitele case nobiliare ale timpului.

De la universitate, la conventul franciscan

Bernardin s-a născut la Massa Marittima, în 1380; încă de copil, şi-a pierdut părinţii şi a fost luat de două mătuşi în casa de la Siena, unde a primit o educaţie creştină foarte bună. A crescut sănătos, cu un caracter vertical şi hotărât, iubitor de libertate, dar în aceeaşi măsură cunoscător al propriei responsabilităţi. A frecventat celebra facultate a republicii din Siena şi s-a distins în studiile sale. La 20 de ani, l-a întâlnit pe Vincenţiu Ferrer la Alexandria şi, mişcat de influenţa pe care cuvântul inspirat al acelui dominican o avea asupra mulţimilor, a simţit puternic chemarea de a se dărui lui Dumnezeu, dar nu a intrat în Ordinul sfântului Dominic.

Fascinat de figura sfântului Francisc din Assisi, la vârsta de 22 de ani, a ales în mod liber Ordinul Serafic, unde dorea să retrăiască spiritul primar franciscan. La 24 de ani, a devenit preot şi a mers să locuiască pe Colina Capriola, de lângă Siena, într-un convent de fraţi observanţi, unde, timp de doisprezece ani, s-a dedicat studiului marilor învăţători şi teologi, în special a celor franciscani.

Predicator popular

În 1417, a fost numit vicar al provinciei toscane şi s-a transferat la Fiesole, dând un puternic impuls reformei în act în ordinul său. În acelaşi timp, a început extraordinara sa predică prin oraşele italiene. Pe unde trecea, oraşe întregi, împreună cu autorităţile, se reuneau pentru a-l asculta şi, nefiind biserică în care să poată intra aşa mulţime de oameni care venea şi din împrejurimi, cu toţii se adunau în pieţe. Pentru a putea asculta bine cuvântul predicatorului, se instala un steguleţ mobil ce arăta direcţia vântului şi apoi se amenaja tribuna în aşa fel ca vântul însuşi să fie folosit pentru transmiterea cuvântului.

Convertirile răsunătoare, reconcilierile diferitelor partide, care, prin tradiţie, se urau de moarte, întoarcerile la sacramente ale păcătoşilor indiferenţi erau aşa de numeroase, încât nu întotdeauna preoţii erau suficienţi pentru a asculta mărturisirile şi pentru a distribui sfânta Împărtăşanie.

Bernardin scria şi vorbea foarte bine în latină, dar ştia, de asemenea, să se folosească cu artă de limba poporului. Pregătirea sa umanistă şi teologică şi iubirea faţă de orice persoană au făcut din el un predicator al doctrinei solide şi clare şi al unui limbaj incisiv şi accesibil atât pentru cei învăţaţi, cât şi pentru analfabeţi. Predicarea sa se centra pe iubirea lui Dumnezeu, manifestată faţă de noi în persoana lui Isus Mântuitorul. El prezenta vocaţia creştină ca pe o corespundere la această iubire: “Să ne iubim întotdeauna ca fraţii, să îndepărtăm din mijlocul nostru orice nedreptate şi să facem ca peste tot să domnească pacea.”

Reformator al moravurilor

Bernardin cobora întotdeauna la concret. Exista într-un oraş o luptă între familii rivale care împărţeau populaţia în două părţi? El explica acesteia: “Spuneţi-mi, ce înseamnă parte? Ştiţi ce e? Este o diviziune: aceasta şi aceasta. Or, acum, spuneţi-mi ce este caritatea? Este unirea unei părţi cu cealaltă”. Acele părţi se numeau guelfi şi ghibelini. Bernard le spunea atunci: “Toate aceste lucruri sunt păcat de moarte: un guelf sau un ghibelin, cu ajutorul diavolului, aduce pierzarea voastră”.

Într-un alt oraş s-a instaurat tirania? Bernardin le explica, printr-un limbaj foarte colorat, cine sunt tiranii: “Cine are acest viciu se prezintă întotdeauna ca un binefăcător, dar, în realitate, este speculant şi tiran. Din nefericire, sunt tira-anni, tira-mesi, tira-settimane, tira-giorni, tira-mattina, tira-pomeriggio, tira-notte şi chiar tira-ore. Ştii cine este tira-anno? Este acela care te fură o dată pe an. Tira-mesi este mai rău, pentru că el te fură în fiecare lună. Mai rău este încă tira-settimane, pentru că el o face în fiecare săptămână. Şi tira-giorni este încă şi mai rău, pentru că fură în fiecare ziY Şi tira-mattina este un rău, pentru că merge în fiecare zi la palatul guvernului şi fură mereu. Aşa este şi cu tira-notte. Şi ce să mai spunem de tira-ore? Putem să spunem că el întotdeauna îi înşală, fură, jupoaie pe cei care îi cad în plasă. Şi apoi, aceşti oameni politici vor să fie numiţi conducători ai poporului! Lor li se potriveşte mai bine un singur nume: tâlhari!” Şi, îndreptându-se direct spre aceşti tipi, aşezaţi tocmai în primele rânduri, le spunea: “Ştiţi ce vă zic? Voi sunteţi excelenţe zero. Puteţi să vă faceţi temuţi pentru un anumit timp, dar niciodată nu veţi fi respectaţi, ba chiar va veni ziua în care poporul vă va dispreţui şi va arunca urină peste capetele voastre”.

Pentru a lupta împotriva sărăciei poporului, lipsit până şi de bunurile esenţiale pentru existenţă, le explica: “Eu ştiu bine că ceea ce tu ai, nu este al tău; este al lui Dumnezeu care a dat toate tuturor, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor tuturor. Dacă tu ai destule lucruri de care nu mai ai nevoie, şi nu le împarţi şi apoi mori, tu mergi în infern...“

Înseşi legile care dirijau o comună, o regiune, o republică erau nedrepte şi respectarea lor însemna perpetuarea nedreptăţii. Bernardin, în acest caz, îi declara dezlegaţi de jurământ pe funcţionarii publici şi invita oraşul să emită legi noi inspirate din evanghelie. Lucrul care impresionează cel mai mult este că oraşele se întreceau în a asculta acest predicator aşa de clar şi exigent şi îi acceptau directivele.

Pentru ca predica sa să nu fie uşor uitată, Bernardin, cu profundă intuiţie psihologică, o rezuma în devoţiunea faţă de numele lui Isus, şi a inventat o stemă din culori vii care era aşezată în toate locurile publice şi private, înlocuind blazoanele familiilor şi ale diferitelor corporaţii aflate chiar în luptă unele cu altele. Aceasta consta într-o tăbliţă pe care era sculptat şi pictat un soare, simbol al iubirii lui Dumnezeu, având în centru cele trei litere latine: JHS (Jesus Hominum Salvator), Isus, Mântuitorul oamenilor.

Predica sa i-a adus, desigur, adversari care, neavând curajul de a-l înfrunta direct, au recurs la calomnii, acuzându-l de erezie direct la papa. De trei ori, Bernardin a fost chemat să se apere şi întotdeauna a ieşit victorios. La sfârşit, Roma i-a oferit episcopatul de Siena şi, mai apoi, acela de Ferrara şi de Urbino, pe care însă nu le-a acceptat niciodată.

Reformator al ordinului său

Din 1430, Bernardin, numit vicar general al observanţilor, a dus înainte reforma în rândul fraţilor săi, ducând de la 20 la 200 numărul conventelor de observanţi şi ridicându-le facultatea de a spovedi fraţilor lipsiţi de pregătirea necesară. Constatând ignoranţa existentă în ordinul său şi în cler, s-a pus să scrie tratate teologice şi a dat un puternic impuls studiilor, fondând, în acest scop, o şcoală la Perugia şi una la Siena.

Când, în 1442, şi-a încheiat misiunea de vicar, şi-a reluat activitatea de predicator popular. Şi tocmai în timpul uneia dintre aceste misiuni, Dumnezeu l-a chemat la sine, în oraşul Aquila, la 20 mai 1444. Aici s-a împlinit şi primul miracol după “moarte”: oraşul, care nu se convertise la cuvântul său în timp ce era viu, a trecut, timp de trei zile, prin faţa rămăşiţelor sale pământeşti şi a decis, de asemenea, renunţarea la orice ură. După doar şase ani, în sărbătoarea de Rusalii a anului 1450, papa Martin al V-lea l-a proclamat sfânt, făcându-se ecoul vocii poporului, care îl aclama astfel deja de când se afla în viaţă.

Bernardin a deschis calea sfinţeniei atâtor discipoli, între care cei mai cunoscuţi au fost Ioan de Capistran, Giacomo della Marca şi fericiţii Matteo da Agrigento, Michele Cercano, Bernardino da Feltre şi Bernardino da L'Aquila.