en-USro-RO

Inregistrare | Login
12 decembrie 2017

Cautare Sfinti

Indice Alfabetic Sfinti

A B C D E F G H I Î J K L M N O P R S Ş T Ț U V X Z

Calendarul zilei

Marţi, 12 decembrie 2017

Sfintii zilei
Ss. Fc. Maria de la Guadalupe *; Epimah şi Alexandru, m.
Liturghierul Roman
Marţi din săptămâna a 2-a din Advent
Liturghie proprie, prefaţă pentru Advent I
violet (alb), II
Lectionar
Is 40,1-11: Dumnezeu mângâie poporul său.
Ps 95: Iată, Dumnezeul nostru va veni cu putere.
Mt 18,12-14: Aceasta este voinţa Tatălui vostru care este în ceruri: să nu se piardă niciunul dintre aceştia mici.
Meditatia zilei
Marţi din săptămâna a 2-a din Advent

SFÂNTUL FRANCISC CARACCIOLO 

(1563-1608)

Câteodată, şi greşeala unui „poştaş” poate fi providenţială. În cazul sfântului nostru, greşeala era inevitabilă: el se numea Ascaniu Caracciolo şi avea adresa la Congregaţia ce se ocupa cu asistenţa spirituală a celor condamnaţi la moarte. Tot aici, îndeplinea acea operă umanitară un alt preot, cu numele tot de Ascaniu Caracciolo. Scrisoarea era trimisă de fericitul Augustin Adorno şi de Fabriţiu Caracciolo, stareţ la Mănăstirea Santa Maria Maggiore din Neapole. Cei doi se adresau către Ascaniu Caracciolo, cerându-i colaborarea la întemeierea unei asociaţii, aceea a clericilor Regulari Minori. Dar către care dintre cei doi Ascaniu Caracciolo? Purtătorul scrisorii i-a înmânat-o tânărului preot născut la 13 octombrie 1563 în Vila „Sfânta Maria din Chieti” şi apoi mutat în Neapole, la vârsta de 22 ani, pentru a-şi completa studiile teologice. Anii au trecut fără să lase să se întrevadă extraordinara activitate apostolică pe care avea să o desfăşoare în viaţa lui scurtă (va muri la 45 de ani cel ce va fi cunoscut ca Francisc de Caracciolo).

 

Împreună cu cei doi autori ai scrisorii, s-a retras la schitul din Camaldoli (aproape de Florenţa – Italia), pentru a elabora Regula pe care Papa Sixt al V-lea a confirmat-o la 1 iulie 1588.

Lui i se datorează introducerea unui al patrulea vot călugăresc, pe lângă cele trei obişnuite – de castitate, de sărăcie şi de ascultare –, votul de a nu accepta nici o demnitate bisericească. După un an de noviciat, Ascaniu Caracciolo a depus voturile călugăreşti, luându-şi numele de Francisc. Această mică congregaţie, care îşi stabileşte reşedinţa într-o casă mică din apropierea Bisericii della Misericordia, în anul 1593, a ţinut prima adunare generală, în cadrul căreia Francisc a fost obligat să primească oficiul de superior general. Între timp, tânăra congregaţie a deschis o casă la Roma. După ce a expirat termenul oficiului de superior general, Francisc se duce în Spania, unde întemeiază un centru al Congregaţiei la Valadolid şi un colegiu la Alcala; apoi a îndeplinit oficiul de maestru de novici la Madrid, după care a fost rechemat la Neapole, ca superior al Mănăstirii Santa Maria Maggiore.

Activităţile numeroase pe care le-a îndeplinit i-au ruinat sănătatea, şi aşa foarte şubredă. În timpul unei opriri în localitatea Agnona, fiind găzduit de Părinţii Oratorieni, a căzut greu bolnav şi, în ziua de 4 iunie 1608, a încetat din viaţă. Trupul său, transportat la Neapole, a fost înmormântat în Biserica Santa Maria Maggiore. Primul dintre multele miracole săvârşite prin mijlocirea lui, vindecarea minunată a unui schilod chiar în timpul funeraliilor, a fost scânteia de la care a pornit „incendiul” de devoţiune a napolitanilor faţă de acest sfânt „din mijlocul nostru”. Papa Pius al VII-lea l-a ridicat la cinstea altarelor în 24 mai 1807 şi, în 1840, a fost declarat co-patron al oraşului Neapole, alături de patronul principal, Sfântul martir Ianuarie (19. IX).