en-USro-RO

Inregistrare | Login
12 decembrie 2017

Cautare Sfinti

Indice Alfabetic Sfinti

A B C D E F G H I Î J K L M N O P R S Ş T Ț U V X Z

Calendarul zilei

Marţi, 12 decembrie 2017

Sfintii zilei
Ss. Fc. Maria de la Guadalupe *; Epimah şi Alexandru, m.
Liturghierul Roman
Marţi din săptămâna a 2-a din Advent
Liturghie proprie, prefaţă pentru Advent I
violet (alb), II
Lectionar
Is 40,1-11: Dumnezeu mângâie poporul său.
Ps 95: Iată, Dumnezeul nostru va veni cu putere.
Mt 18,12-14: Aceasta este voinţa Tatălui vostru care este în ceruri: să nu se piardă niciunul dintre aceştia mici.
Meditatia zilei
Marţi din săptămâna a 2-a din Advent

PRIMII MARTIRI AI BISERICII DIN ROMA

(sec. I)

“Îi punem înaintea ochilor voştri pe preţioşii apostoli Petru şi Paul...
Acestora... le adăugăm o mare mulţime de aleşi care, suferind şi ei din cauza urii altora multe batjocuri şi chinuri, ne-au oferit un strălucit exemplu”[1].

 

Sfântul Clement Romanul, papă, vorbind despre o mulţime de martiri, se referea la măcelul îngrozitor petrecut la Roma sub împăratul Nero, după înfricoşătorul incendiu din oraş, în 16 iulie 64. Cu acea ocazie, nu i-a fost greu să dea frâu liber mâniei populare, arătând creştinilor cine sunt autorii delictului.

Tradiţia nu ne-a transmis nici unul dintre numele acestor martiri, dar memoria lor era aşa de vie în comunitatea creştină din Roma, încât, după aproape jumătate de secol, papa Clement îi prezenta ca exemple şi îi asocia martiriului apostolilor Petru şi Paul.

Despre ei avem, însă, o mărturie specială, acea a istoriografului roman Tacitus, care, deşi asociindu-se convingerilor comune, nu poate să nu deplângă cruzimea inumană a faptelor. Poate că autorul incendiului, crede Tacitus, a fost însuşi împăratul, dar acesta, “pentru a elimina suspiciunile, a aruncat vina asupra altora, supunându-i la cele mai teribile torturi. Oameni detestabili erau cauza ororilor; poporul simplu îi numeşte creştini. Numele vine de la Cristos care, sub Tiberiu, a fost supus la chinuri de procuratorul Ponţiu Pilat. Un timp controlată, execrabila superstiţie revenea cu putere nu numai în Iudeea, unde îşi avea funesta origine, ci şi în Oraş, cloaca atinsă de orice infamie şi ruşine. Mai întâi, au fost arestaţi cei care mărturiseau; apoi, în urma delaţiunii lor, o mulţime imensă, mai puţin ca incendiatori decât ca duşmani ai umanităţii. Moartea lor a fost considerată ocazie de distracţie. Unii, acoperiţi cu piei de animale, au fost sfâşiaţi de câini; alţii au fost atârnaţi de cruci, şi au devenit torţe vii, când ziua lăsa loc întunericului, pentru a lumina noaptea. Pentru un atare spectacol, Nero a oferit propria grădină”[2].

S-a confirmat faptul că creştinii nu au avut nici o vină în incendiu, dar au devenit ţapul ispăşitor din cauza acuzei lansate împotriva lor de delincvenţi comuni, care astfel sperau să fie eliberaţi din închisori.

Biserica a voit să dedice o zi comemorării liturgice a acestei mulţimi de martiri anonimi. Erau taţi şi mame de familie, tineri şi bătrâni de ambele sexe, mulţi dintre ei având o condiţie socială modestă. Nu comiseseră nici un delict, dar au fost judecaţi ca responsabili pentru incendiu doar pentru simplul motiv că erau creştini.

Chiar dacă persecuţia neroniană s-a limitat numai la oraşul Roma şi la acel determinat episod, ecoul său a ajuns pretutindeni şi creştinii şi-au dat seama că nu vor avea o viaţă uşoară în imperiu.



[1] Clement Romanul, Scrisoarea către corinteni, în: Funk 1, 67-68.

[2] Cit. in: P. Bargellini, Mille santi del giorno, Vallecchi Editore, Firenze 1988, pag. 363.