en-USro-RO

| Login
24 iunie 2018

Cautare Sfinti

Indice Alfabetic Sfinti

A B C D E F G H I Î J K L M N O P R S Ş T Ț U V X Z

Calendarul zilei

Duminică, 24 iunie 2018

Sfintii zilei
† NAȘTEREA SF. IOAN BOTEZÃTORUL
Liturghierul Roman
† NAȘTEREA SF. IOAN BOTEZÃTORUL
Liturghie proprie, Gloria, Credo, prefațã proprie
alb, P
Lectionar
Is 49,1-6: Voi face din tine lumina popoarelor.
Ps 138: Te laud, Doamne, pentru cã m-ai fãcut o fãpturã atât de minunatã.
Fap 13,22b-26: Ioan a predicat un botez al pocãinței întregului popor al lui Israel.
Lc 1,57-66.80: Se va numi Ioan.

SFÂNTUL ANTON MARIA ZACCARIA

fondator al barnabiţilor

(1502-1539)

“Este specific inimilor mari să se pună în slujba altora fără să aştepte recompensă”
[1].

Anton Maria Zaharia face parte din acel şir de sfinţi care au precedat şi urmat Conciliul Tridentin, dând un mare impuls reformei în Biserica Catolică, prin sfinţenia vieţii lor şi, adeseori, prin fondarea unor congregaţii monahale.

S-a născut la Cremona, în 1502, din nobila familie Zaccaria, de origine genoveză, şi, când avea doar câteva luni, a rămas orfan de tată. Mama sa, foarte tânără B avea doar 18 ani B, nu a voit să se căsătorească a doua oară. Avea cele necesare pentru viaţă şi dorea să se dedice pe deplin educaţiei fiului şi operelor de caritate. Nu era o văduvă închisă în durerea ei pentru a trăi din amintirile nostalgice, era o femeie sociabilă şi întreprinzătoare.

Medic din iubire pentru cei săraci

Anton creştea sănătos şi senin, călăuzit de mama sa şi, o dată terminate studiile la Cremona, a trebuit să se oprească mai întâi la Pavia şi apoi la Padova, unde a fost laureat în medicină, la doar 22 de ani. Visul său, urmând în aceasta exemplul mamei, era să se dedice săracilor. Îi vizita pe gratis, le administra medicamente şi îi consola. O altă activitate dragă lui era să adune copiii în parohie şi să-i înveţe catehismul.

Acum, că avea la mână şi un titlu şi un câmp de lucru, pe cine şi-ar fi putut alege de soţie? Era normal ca întrebarea să fie prezentă printre pretendente, deoarece numai mama sa ştia că Anton făcuse vot de castitate lui Dumnezeu, înainte de a studia medicina, tocmai pentru a-şi putea dedica tot timpul şi competenţa profesională în slujba săracilor. Se înţelege atunci fraza pe care el o va repeta mai apoi fiilor spirituali ca un program de viaţă: “Ya te pune în serviciul altora fără recompensă”.

Învăţând adevărurile credinţei, mai întâi, copiilor şi, mai apoi, la cererea celor interesaţi, chiar şi persoanelor de o anumită cultură, în capela palatului, Zaccaria şi-a dat seama de ignoranţa religioasă prezentă în rândul creştinilor, din cauza lipsei de preoţi, care să fie la înălţimea slujirii Cuvântului. Clerul şi conventele aveau nevoie ele însele de reformă.

Anton, pentru a spune adevărul, nu s-a gândit niciodată să se facă preot, dar directorul său spiritual i-a băgat în cap această idee, pentru ca el să reflecteze la ea. Desigur, era necesară vindecarea bolilor fizice, dar mai urgentă era formarea adevăraţilor creştini. A acceptat sugestia făcută de confesorul său şi, în 1528, a devenit preot.

În lumina care depăşeşte orice teologie

În ziua primei sfinte Liturghii, s-a întâmplat un fapt extraordinar ce l-a marcat pentru tot restul vieţii sale. A primit de la Dumnezeu o lumină care valorează mai mult decât întreaga teologie studiată în cadrul pregătirii pentru preoţie. A înţeles într-un mod nou şi profund răscumpărarea lui Cristos pe cruce, prezenţa sa reală în Euharistie şi valoarea cuvântului lui Dumnezeu pentru umanitate. Lăsându-se ghidat întotdeauna de această lumină, s-a pus îndată pe treabă, creând în jurul său grupuri de colaboratori laici, care îl ajutau în evanghelizare, o evanghelizare ce urmărea schimbarea moravurilor.

Zelul său a atras atenţia contesei de Guastalla, Ludovica Torelli, femeie profund creştină, preocupată de situaţia morală a Bisericii, în timp ce ajungea şi în Italia ecoul situaţiei proaste de dincolo de Alpi. Cei doi s-au interesat foarte bine şi au organizat un plan de înnoire: Anton trebuia să se ocupe, înainte de toate, de clerul secular şi monahal, şi ea, de conventele feminine. Pentru aceasta, ar fi trebuit să se mute la Milano. Anton a renunţat la beneficiul, destul de consistent, din Parohia “San Georgio” şi a urmat-o în noul sediu de la Milano, unde cei doi îşi vor stabili cartierul general.

La Milano vor întâlni alte persoane de bunăvoinţă în Asociaţia Oratoriul Înţelepciunii Veşnice de pe lângă “Augustinienele Sfintei Marta”. De la această mică sămânţă, în scurt timp, s-au născut trei familii spirituale: o ramură masculină, care s-a numit Fiii Sfântului Paul, aprobaţi de papa sub numele de “Clericii Regulari ai Sfântului Paul”, numiţi popular barnabiţi de la prima Biserică dedicată sfântului Barnaba; o ramură feminină, Surorile Angelice ale Sfântului Paul, de care se ocupa într-un mod deosebit Torelli; şi, în sfârşit, un sector pentru cei căsătoriţi, care, deşi rămâneau în familiile lor şi cu toate obligaţiile stării lor, se îndemnau să colaboreze cu barnabiţii şi cu surorile angelice, şi se chemau Prietenii Căsătoriţi ai Sfântului Paul.

Misiunea fiilor sfântului Paul era uşor de înţeles în ambientele bisericeşti, dar cea a surorilor angelice ieşea din schema tradiţională, deoarece era vorba despre femei consacrate lui Dumnezeu cu voturi, care trăiau fără clauzură şi într-un contact direct cu lumea. Acest lucru era de neconceput pentru mentalitatea timpului. În plus, ele aveau ca scop nu numai instruirea populaţiei în credinţă, ci, de-a dreptul, să reformeze chiar şi conventele.

Acuzat de conservatori, dar aprobat de papa

Anton, pentru aceste idei inovatoare, a fost acuzat pe lângă Curia Romană şi de două ori a trebuit să meargă la Roma pentru a se apăra în proces. La sfârşit, papa a aprobat noua operă în cele trei ramuri, mai ales că Anton îl avea de partea sa pe foarte tânărul cardinal Borromeu, care împărtăşea din plin idealul său de sfinţenie şi zelul său pentru reînnoirea Bisericii.

Din acel moment, a apărut un buchet de iniţiative ce vor caracteriza pentru totdeauna carisma fiilor săi: devoţiunea faţă de Euharistie, cu practica celor Patruzeci de ore, şi împărtăşania frecventă şi, pentru ai săi, chiar zilnică; proclamarea cuvântului lui Dumnezeu, vorbit şi scris, în biserici, în sălile publice şi chiar pe la răspântiile drumurilor; misiunile populare; reforma clerului şi mănăstirilor; trasul clopotelor în fiecare zi la orele 15.00, pentru a aminti tuturor de agonia şi moartea lui Isus pe cruce.

În ultimii ani, fondatorul a încredinţat altora conducerea barnabiţilor, pentru a se putea dedica formării surorilor angelice, primul ordin feminin fără clauzură şi care avea mai multă nevoie de soliditate spirituală. Era în perioada în care oferea ultimele contribuţii în acest câmp, când a fost trimis la Guastalla, lovită de interdict, pentru a aduce pacea. A fost o muncă laborioasă şi dificilă, dar a reuşit, chiar dacă sănătatea sa deja şubredă a fost grav compromisă.

Îmbolnăvindu-se, a căutat să se întoarcă în grabă la Milano, dar, ajuns la Cremona, a trebuit să se oprească în casa natală, unde avea să moară în braţele mamei care încă de mic îl dăruise lui Dumnezeu. Era 5 iulie 1539 şi Anton Maria Zaccaria nu împlinise încă 37 de ani.

Liniile spiritualităţii sale

Chiar dacă nu a lăsat multe scrieri, ci numai Scrisori, unele Predici, şi Constituţiile, putem să întrevedem din acestea liniile esenţiale ale spiritualităţii sale. Fiii şi fiicele sale trebuie să tindă cu toţii la sfinţenie: “Vă vreau pe toţi sfinţi, şi nu mici”. Modelul spre care trebuiau să privească era Isus răstignit, care s-a dat pe sine însuşi pentru noi şi, ca răspuns la iubirea sa, trebuie să ne dăm pe noi înşine fraţilor, cum a făcut-o sfântul Paul: “Nu este potrivit ca sub un conducător aşa de mare să existe soldaţi nepăsători sau transfugi, sau fii decăzuţi ai unui aşa ilustru Tată”[2]. Dar cine poate transforma un bărbat sau o femeie în apostol? “Euharistia!”, răspunde fondatorul şi insistă asupra împărtăşaniei frecvente şi asupra adoraţiei euharistice, deoarece această hrană divină transformă persoana, golind-o de sine şi umplând-o cu Duhul Sfânt, aşa cum a făcut cu Maria. Şi le-o dă alor săi ca model pe Fecioara la picioarele crucii. Cel care este format astfel poate să anunţe lumii mesajul evangheliei, ca să dea mărturie despre Cuvânt prin viaţa proprie.

Viaţa contemplativă şi viaţa activă, în mod minunat armonizate: acesta este idealul pe care el îl lăsa ca moştenire fiilor şi fiicelor sale, şi care voia să strălucească întotdeauna în Biserică.



[1] Maxima sfântului. Cf. P. Bargellini, Mille santi del giorno, Vallecchi Editore, Florenţa 1988, pag. 372.

[2] Discorso ai confratelli. Cf. J.A. Gabuzio, Historia Congregationis Clericorum Reg. S. Pauli, 1, 8, Roma 1852.