en-USro-RO

Inregistrare | Login
15 decembrie 2017

Cautare Sfinti

Indice Alfabetic Sfinti

A B C D E F G H I Î J K L M N O P R S Ş T Ț U V X Z

Calendarul zilei

Vineri, 15 decembrie 2017

Sfintii zilei
Sf. Virginia, văduvă
Liturghierul Roman
Vineri din săptămâna a 2-a din Advent
Liturghie proprie, prefaţă pentru Advent I
violet, II
Lectionar
Is 48,17-19: O, dacă ai fi fost atent la poruncile mele!
Ps 1: Cel ce te urmează pe tine, Doamne, va avea lumina vieţii.
Mt 11,16-19: Nici pe Ioan, nici pe Fiul Omului nu-i ascultă.
Meditatia zilei
Vineri din săptămâna a 2-a din Advent

SFÂNTUL IACOB

apostol

(+42)

“Isus Răscumpărătorul l-a smuls pe sfântul Iacob din umila trudă a plaselor de pescuit, constituindu-l pescar de oameni pentru mântuirea lor. El a răspuns chemării divine cu o inimă generoasă şi fidelă; astfel, a meritat harul de a putea înfrunta chinurile martiriului şi a ajunge în slavă, înaintea celorlalţi apostoli ai Domnului”
[1].

Iacob este numit “cel mare” pentru a-l deosebi de celălalt apostol, omonimul său. Era fiul lui Zebedeu şi al Salomeii şi fratele mai mare al lui Ioan. Făcea parte din rândul celor trei apostoli privilegiaţi B Petru, Iacob şi Ioan B aleşi de Isus pentru a lua parte la episoadele vindecării instantanee a soacrei lui Petru, a învierii fiicei lui Iair, a schimbării la faţă a Mântuitorului pe munte şi la agonia din Grădina Măslinilor.

Chemarea sa a avut loc în timp ce se afla pe lac făcând munca de pescar împreună cu tatăl său şi cu fratele său, Ioan. Răspunsul celor doi a fost imediat.

După aceea, cei doi apostoli au fost numiţi Boanerges, fii ai tunetului, pentru caracterul lor hotărât, aşa cum este revelat în următorul episod relatat de Luca.

În timpul ultimei călătorii a lui Isus la Ierusalim, un grup de apostoli, între care se aflau Iacob şi Ioan, l-a precedat pe Învăţător într-un sat de samariteni, pentru a pregăti sosirea celorlalţi. Samaritenii, îndată ce şi-au dat seama că aceştia se îndreptau spre Ierusalim, au refuzat să-i primească.

Când i-au relatat cele petrecute lui Isus, cei doi fraţi i-au spus: “Doamne, vrei să cerem ca focul să coboare din cer şi să-i nimicească?” Ei voiau să se repete episodul cu profetul Ilie care i-a nimicit prin ardere pe cei cincizeci de oameni trimişi împotriva lui de regele Ahaz. “ Isus, întorcându-se, i-a mustrat” (cf. Lc 9,51-56).

Evanghelia povesteşte despre ei un alt episod care a trezit indignarea celorlalţi apostoli (Mc 10,35-45). Mama celor doi s-a prezentat la Isus şi i-a cerut ca fiii ei să stea, într-o zi, unul la dreapta şi celălalt la stânga în noua împărăţie pe care el trebuia să o întemeieze în lume. Isus i-a întrebat pe ei dacă erau dispuşi să bea paharul pe care el avea să-l bea şi, la răspunsul afirmativ, a făcut profeţia care avea să se împlinească, chiar dacă nu le putea garanta locurile de cinste. Şi a adăugat: “Fiul Omului n-a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi”.

După Rusalii, răspândirea rapidă a creştinismului în Iudeea şi în afară a trezit îngrijorarea Sinedriului şi a lui Irod Agripa I, care, pentru a face pe placul conducătorilor poporului, l-a arestat şi decapitat pe Iacob (Fap 12,2). Cauza condamnării nu trebuia să aibă motiv religios, căci altfel pedeapsa corespunzătoare ar fi fost lapidarea; a fost condamnat din cauza unor acuzaţii de ordin politic, cum ar fi aceea că aduna poporul pentru a-l incita la revoltă faţă de puterea constituită.

Conform unei tradiţii transmise de Clement Alexandrinul şi de Eusebiu de Cezareea[2], în timp ce apostolul mergea la martiriu, s-a apropiat de el acela care a dat mărturie falsă împotriva lui şi i-a cerut iertare. Iacob s-a oprit gânditor B poate pentru a reprima exigenţa dreptăţii imediate pe care fiul tunetului o avea mereu în suflet B, apoi l-a îmbrăţişat, spunându-i: “Pacea să fie cu tine!”

Conform tradiţiei, a fost primul apostol care a suferit martiriul, în jurul anului 42.

Cultul său s-a răspândit în mod deosebit în Spania, unde a fost ridicat celebrul sanctuar de la Compostela, care, din secolul al XI-lea până în secolul al XV-lea, a fost, pentru creştinătatea occidentală, locul a numeroase pelerinaje.


[1] MA II, 1183. 

[2] Clement Alexandrinul, Hypot. VII; Eusebiu, Istoria bisericească, II, 9, din PG 20, 157.