en-USro-RO

Inregistrare | Login
14 decembrie 2017

Cautare Sfinti

Indice Alfabetic Sfinti

A B C D E F G H I Î J K L M N O P R S Ş T Ț U V X Z

Calendarul zilei

Joi, 14 decembrie 2017

Sfintii zilei
Sf. Ioan al Crucii, pr. înv. **
Liturghierul Roman
Sf. Ioan al Crucii, pr. înv. **
Liturghie proprie, prefaţă pentru sfinţi
alb,
Lectionar
1Cor 2,1-10a: Noi vorbim de înţelepciunea tainică a lui Dumnezeu 
Ps 36: Gura celui drept exprimă înţelepciunea 
Lc 14,25-33: Fiecare dintre voi care nu renunţă la tot ceea ce are nu poate fi discipolul meu.
Meditatia zilei
Joi din săptămâna a 2-a din Advent

SCHIMBAREA LA FAŢĂ A DOMNULUI NOSTRU ISUS CRISTOS

(sărbătoare)

Liturghia romană citea pasajul evanghelic referitor la Schimbarea la Faţă în timpul Postului Mare, şi astfel, scotea în evidenţă legătura dintre acest mister şi acela al suferinţelor şi morţii Domnului. Însuşi evanghelistul Matei începe istorisirea cu aceste cuvinte: „La şase zile după aceea” (adică după mărturisirea solemnă a lui Petru în dumnezeirea lui Cristos şi după prima prevestire a patimilor), „Isus i-a luat cu sine pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus pe un munte înalt, mai departe”. Aici, şi-a schimbat înfăţişarea în văzul lor: „Faţa îi strălucea ca soarele, iar hainele au devenit albe ca zăpada”. În acest episod, avem o imagine cu totul diferită de aceea din Grădina Getsemani; este evidentă intenţia lui Isus de a le da apostolilor săi o dovadă care să le întărească convingerea despre dumnezeirea lui atunci când vor avea de trecut prin încercarea grea a suferinţelor şi condamnării lui la moarte. Muntele înalt, despre care Evanghelia nu ne dă alte indicaţii, este aproape unanim considerat a fi Muntele Tabor, aflat în mijlocul Galilii şi dominând câmpia din jur.

Data când s-a petrecut faptul trebuie fixată între Rusaliile evreieşti şi sărbătoarea Corturilor, în al doilea an de viaţă publică a lui Isus, când El s-a ocupat în mod deosebit de formarea apostolilor. Desigur, muntele izolat era un loc potrivit pentru meditarea adevărurilor mari, în tăcere solemnă şi în aerul rarefiat care tempera căldura verii. Într-un asemenea cadru sugestiv, Isus s-a arătat privirilor celor trei aleşi, în toată splendoarea trupului său glorios, aşa cum, de fapt, ar fi trebuit să apară în orice clipă, ca urmare a viziunii beatifice de care sufletul său se bucura în orice clipă; dar, printr-un miracol de iubire şi de umilinţă, El i-a impus fiinţei sale umane purtarea învelişului de trup supus suferinţei şi morţii, pentru a-l oferi Tatălui ceresc, drept sacrificiu pentru mântuirea noastră.

Prin viziunea supranaturală de pe Muntele Tabor, Isus a întărit mărturia lui Petru: „Tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu cel Viu”. Acea clipă de mărire supraomenească reprezenta un semn şi o garanţie a strălucirii învierii: „Fiul Omului va veni în mărirea Tatălui său”. Chiar subiectul convorbirii cu Moise şi Ilie era o confirmare a vestirii pătimirii şi morţii lui Mesia.

Schimbarea la Faţă, eveniment însemnat în desfăşurarea misterului mântuirii, a fost cinstită de Biserică, atât în Apus, cât şi în Răsărit, în cadrul liturgic al slujbelor, în diferite moduri şi la zile deosebite; Papa Calixt al III-lea a ridicat amintirea Schimbării la Faţă la rangul de mare sărbătoare şi a fixat-o la data de 6 august, în amintirea victoriei repurtate de armatele creştinilor împotriva turcilor la Belgrad, în anul 1456; vestea despre această biruinţă a ajuns la Roma în ziua de 6 august.

Sărbătoarea Schimbării la Faţă pentru viaţa creştină este o amintire a datoriei de a lucra fără încetare la îndepărtarea vălului ignoranţei şi al răutăţii de pe faţa inimii, pentru ca măreţia lui Dumnezeu să schimbe şi sufletul creştinului: „Ori de câte ori cineva se întoarce la Domnul, vălul este dat la o parte... Cât despre noi toţi, care, cu faţa descoperită, oglindim măreţia Domnului, suntem preschimbaţi în aceeaşi înfăţişare, tot mai măreaţă, de către Duhul Domnului” (2 Cor. 3,17–18).