SFÂNTUL HIPOLIT

preot martir

(+235?)

“Martiriul făcea purpurie Biserica noastră prin sângele martirilor, pe când mai înainte era candidă prin operele fraţilor”^[1].

Cine era preotul Hipolit, condamnat împreună cu papa Ponţian? Nu se ştie cu siguranţă. Se crede că este vorba despre învăţatul antipapă Hipolit, care a dat aşa de mult de furcă Bisericii din Roma în acei ani.

Dacă a fost aşa, atunci el a aflat în mină harul convertirii. Lucrând cu sclavii şi respectându-l pe Ponţian, care, iubindu-şi comunitatea, a renunţat la pontificat, pe care el, în schimb, şi l-a dorit, Hipolit ar fi descoperit valoarea umilinţei şi s-ar fi reconciliat.

Papa Damasus, identificându-l cu preotul învăţat şi rebel, dar mai apoi convertit, a compus pentru el această inscripţie: “Când se înăspreau ordinele tiranului, a fost preot şi s-a aflat mereu în schisma lui Novaţian; în momentul în care sabia a sfâşiat măruntaiele mamei (Biserica), în timp ce, fidel lui Cristos, mărşăluia spre împărăţia sfinţilor, poporul l-a întrebat ce direcţie trebuia să urmeze; el a răspuns că toţi trebuiau să urmeze credinţa catolică. Aşa a meritat, mărturisindu-şi credinţa, să fie martirul nostru. Damasus transmite ceea ce a gândit. Cristos îi încearcă pe toţi”.

Apoi, dacă Hipolit, însoţitorul lui Ponţian, a fost un simplu şi umil preot roman, să nu se supere, acolo, sus, în cer, dacă pe acest pământ nu am reuşit să desluşim bine istoria vieţii sale.

^[1] Sfântul Ciprian, Scrisori, 10, 5: CSEL 3, 495.