en-USro-RO

Inregistrare | Login
14 decembrie 2017

Cautare Sfinti

Indice Alfabetic Sfinti

A B C D E F G H I Î J K L M N O P R S Ş T Ț U V X Z

Calendarul zilei

Joi, 14 decembrie 2017

Sfintii zilei
Sf. Ioan al Crucii, pr. înv. **
Liturghierul Roman
Sf. Ioan al Crucii, pr. înv. **
Liturghie proprie, prefaţă pentru sfinţi
alb,
Lectionar
1Cor 2,1-10a: Noi vorbim de înţelepciunea tainică a lui Dumnezeu 
Ps 36: Gura celui drept exprimă înţelepciunea 
Lc 14,25-33: Fiecare dintre voi care nu renunţă la tot ceea ce are nu poate fi discipolul meu.
Meditatia zilei
Joi din săptămâna a 2-a din Advent

SF. CEZAR DE ARLES 

episcop

(?-543)

S-a născut în jurul anului 470, dintr-o familie din Sudul Franţei, şi la vârsta de 19 ani a intrat în vestita mănăstire de la Lérins, unde a rămas cinci ani. După această perioadă de reculegere şi pregătire, a fost sfinţit preot în Catedrala din Arles, marele centru administrativ şi bisericesc aflat la gurile Rhonului. La început, a condus o mănăstire aşezată pe o insulă a Rhonului, şi apoi, în 503, i s-a încredinţat păstorirea episcopiei de Arles.

Biserica din Arles, în acea vreme, se bucura de o autoritate fără pereche: episcopul său supraveghea toată viaţa bisericească din Galia şi din Spania, avea dreptul să convoace concilii şi să-i scrie papei direct, în plic închis. La prestigiul pe care i-l dădea funcţia ocupată, Cezar a adăugat unul şi mai mare, acela al propriei sale valori. Deşi regii vizigoţi şt ostrogoţi de care atârna erau aderenţi ai ereziei ariene, el a ştiut să menţină cu ei bune relaţii, şi astfel, să-şi păstorească vastul teritoriu încredinţat, prin conciliile pe care le-a ţinut şi prin scrierile sale. De la el ne-au rămas câteva tratate mici, câteva scrisori, aproape o sută de predici şi o Regulă mănăstirească respectată în mănăstirile de femei, până la apariţia şi impunerea Regulii benedictine. A murit în anul 543, lăsând amintirea unui păstor sfânt şi învăţat.

Numele personal Cezar provine dintr-un supranume purtat de ginta Iulia, din care se vor trage Caius Iulius Cezar şi Octavianus August; cuvântul de bază exprima, probabil, originea şi misiunea divină a ginţii. Ulterior, a devenit nume personal, acordat unor împăraţi, şi apoi num comun, însemnând: împărat, stăpânitor; astfel, a rezultat în limba germană cuvântul Kaiser – împărat, iar: ţezar = ţar = împărat; mult mai târziu a început a fi folosit ca nume de botez, pe baza considerentului că, prin mântuire şi botez, creştinul participă la misiunea lui Cristos: „Isus Cristos este Întâiul Născut dintre cei morţi, stăpânitor peste regii pământului; lui, care ne iubeşte, care prin sângele său ne-a spălat de păcatele noastre şi a făcut din noi o împărăţie, preoţi pentru Dumnezeu Tatăl său, lui să-i fie mărire” (Apoc. I,5–6). În limba română, se întâlnesc şi formele Chezar, Chezarie, precum şi numele de femeie Cezara, Cezarina.