en-USro-RO

Inregistrare | Login
15 decembrie 2017

Cautare Sfinti

Indice Alfabetic Sfinti

A B C D E F G H I Î J K L M N O P R S Ş T Ț U V X Z

Calendarul zilei

Vineri, 15 decembrie 2017

Sfintii zilei
Sf. Virginia, văduvă
Liturghierul Roman
Vineri din săptămâna a 2-a din Advent
Liturghie proprie, prefaţă pentru Advent I
violet, II
Lectionar
Is 48,17-19: O, dacă ai fi fost atent la poruncile mele!
Ps 1: Cel ce te urmează pe tine, Doamne, va avea lumina vieţii.
Mt 11,16-19: Nici pe Ioan, nici pe Fiul Omului nu-i ascultă.
Meditatia zilei
Vineri din săptămâna a 2-a din Advent

SFÂNTUL EGIDIU

(sec. al VII-lea)

Numele Egidiu este cinstit şi iubit îndeosebi de către membrii familiei franciscane, deoarece a fost purtat de mulţi fericiţi din rândurile lor; cel mai cunoscut este Fericitul Egidiu, amintit la 23 aprilie, al treilea tovarăş de viaţă al Sfântului Francisc de Assisi. Provenind dintre ţărani, a păstrat dragostea de muncă şi spiritul de observaţie al ţăranului şi a fost un exemplu de candoare, întotdeauna însufleţit de perfecta laetitia –„desăvârşita bucurie” -, înzestrat cu un umor sănătos. Sfântul Egidiu, comemorat la 1 septembrie, nu face parte din familia franciscană şi a trăit cu câteva sute de ani înainte de Sfântul Francisc de Assisi; el este întemeietorul vestitei Mănăstiri Saint-Gilles (în limba franceză, Egidiu se spune Gilles) din regiunea de la gurile Rhonului, în Sudul Franţei. În apropierea acestei mănăstiri s-a format localitatea Saint Gilles (Sfântul Egidiu), nu departe de oraşul Nîmes.

Două vitralii şi o sculptură de pe portalul Catedralei din Chartres îl arată pe Sfântul Egidiu slujind Sfânta Liturghie şi primind de la Dumnezeu actul de iertare pentru un păcat al împăratului Carol cel Mare, păcat pe care împăratul nu avusese curajul să-l mărturisească nici unui preot. Este sigur însă că Egidiu a trăit înaintea marelui împărat, şi imaginile din catedrală nu pot dovedi decât veneraţia ce i se acorda în timpul lui Carol cel Mare.

Un text din secolul al X-lea afirmă că Egidiu era de origine grec şi a venit în Franţa atras de renumele sfântului episcop Cezar de Arles; a trăit un timp ca pustnic, apoi a pus temeliile mănăstirii ce-i poartă numele, aşezată într-un loc de trecere a pelerinilor spre Roma sau spre Spania. În timpul Evului Mediu, Mănăstirea „Sfântul Egidiu” a fost punct de oprire şi de odihnă pentru mulţimile de credincioşi ce se îndreptau spre mormintele Sfinţilor Apostoli din Cetatea Eternă, ori spre mormântul Sfântului Iacob la Compostella.

O povestire care a contribuit mult la popularizarea cultului Sfântului Egidiu spune că, în timp ce el se afla în pădure, departe de orice aşezare omenească, Dumnezeu a trimis o căprioară ce-i aducea laptele pentru hrană. Într-o zi, căprioara a intrat în porţiunea cercetată de hăitaşii unei vânători, condusă personal de rege. Regele vânător a urmărit prada care alerga spre locul ştiut; numai în momentul când a slobozit săgeata, regele a observat că animalul înspăimântat se află la picioarele unui om. Lovitura destinată căprioarei nevinovate l-a atins şi pe pustnic. Incidentul a avut însă un sfârşit fericit. Regele a devenit prieten cu Egidiu şi, drept dovadă de iertare, l-a rugat să primească o mare suprafaţă de teren pe care să ridice o mănăstire. Pustnicul a primit şi, deşi a pierdut pentru totdeauna liniştea şi bucuria singurătăţii, a simţit o nebănuită fericire văzând cum din zi în zi creştea şi devenea tot mai activă o mare comunitate de fraţi călugări, cărora el le era abate. Dumnezeu i-a răsplătit credinţa şi jertfele, săvârşind multe minuni la rugăciunile lui; după moarte, mormântul său a fost considerat mormântul unui mare sfânt. Mulţimile de pelerini ce au trecut prin mănăstirea întemeiată de el i-au purtat numele de-a lungul Europei. Şi astăzi, cultul său este răspândit în multe regiuni din Franţa, Belgia, Olanda, unde credincioşii îl invocă şi-i cer ajutor în cazuri de delir, de teamă obsesivă, de pierderea minţii.

 

Prenumele Egidiu vine de la numele grecesc Aigidios; acesta are la bază cuvântul aїraigos = capră. Iniţial, Aigidos a fost un nume de alintare, în genul expresiilor: „puişorul mamei”, „iepuraşul mamei”, „căpriorul mamei”, care apoi s-a transformat în nume propriu. Se poate face o apropiere şi de cuvântul latinesc aegisaegidios, nume dat scutului purtat de Zeus, sau de Atena, scut acoperit cu piele de capră. După numele acestui scut, s-a format cuvântul egidă, cu înţeles de ocrotire, protecţie superioară. Egidiu ar urma să însemne: „Om aflat sub egida, sub ocrotirea Atotputernicului”. Este şi gândul Psalmistului, care îi aminteşte celui drept: „Scut şi armură este adevărul Domnului; nu te vei teme de spaimele nopţii şi de săgeata care zboară la lumina zilei” (Ps. 90,4–5).