en-USro-RO

Inregistrare | Login
15 decembrie 2017

Cautare Sfinti

Indice Alfabetic Sfinti

A B C D E F G H I Î J K L M N O P R S Ş T Ț U V X Z

Calendarul zilei

Vineri, 15 decembrie 2017

Sfintii zilei
Sf. Virginia, văduvă
Liturghierul Roman
Vineri din săptămâna a 2-a din Advent
Liturghie proprie, prefaţă pentru Advent I
violet, II
Lectionar
Is 48,17-19: O, dacă ai fi fost atent la poruncile mele!
Ps 1: Cel ce te urmează pe tine, Doamne, va avea lumina vieţii.
Mt 11,16-19: Nici pe Ioan, nici pe Fiul Omului nu-i ascultă.
Meditatia zilei
Vineri din săptămâna a 2-a din Advent

Fer. Tereza de Calcutta

(1910-1997)

călugăriţă

"Sunt albaneză după sânge, indiancă după cetăţenie. În ce priveşte credinţa mea, sunt o soră catolică. După vocaţie, aparţin lumii. Dar în ce priveşte inima mea, aparţin cu totul Inimii lui Isus".

Măruntă de statură, dar cu o credinţă tare ca o stâncă, Maicii Tereza de Calcutta i-a fost încredinţată misiunea de a proclama iubirea lui Isus faţă de omenire, mai ales faţă de cei mai săraci dintre săraci. "Dumnezeu încă iubeşte lumea şi mă trimite pe mine şi pe tine ca să fim iubirea şi milostivirea lui faţă de cei săraci". Era un suflet plin de lumina lui Cristos, înflăcărată de iubirea faţă de El şi cu o singură dorinţă fierbinte: "să sature setea Lui de iubire şi de suflete".

Această mesageră luminoasă a iubirii lui Dumnezeu s-a născut la 26 august 1910 la Skopje, oraş aflat la răscrucea istoriei din Balcani. Cea mai mică dintre cei cinci copii ai lui Nikola şi Drane Bojaxhiu, a fost botezată Gonxha Agnes, şi a primit Prima Împărtăşanie la vârsta de cinci ani şi jumătate, iar Mirul în noiembrie 1916. Iubirea faţă de suflete a pătruns în inima ei din ziua Primei Împărtăşanii. Moartea neaşteptată a tatălui, care a avut loc atunci când Agnes avea circa opt ani, a lăsat familia în dificultăţi financiare. Drane i-a crescut pe copii cu autoritate şi iubire, influenţând considerabil caracterul şi vocaţia fiicei. Formarea religioasă a lui Gonxha a fost consolidată ulterior de activa parohie iezuită Preasfânta Inimă, în care era mult implicată.

La vârsta de optsprezece ani, îndemnată de dorinţa de a deveni misionară, Gonxha a lăsat casa natală, în septembrie 1928, pentru a intra în Institutul Sfintei Fecioare Maria, cunoscut cu numele "Surorile de Loreto", din Irlanda. Aici a primit numele sora Maria Tereza, asemenea Sfintei Tereza de Lisieux. În decembrie a plecat spre India, sosind la Calcutta la 6 ianuarie 1929. După profesiunea voturilor temporare din mai 1931, sora Tereza este trimisă în comunitatea Surorilor de Loreto din Entally, unde a predat în şcoala de fete St. Mary. La 24 mai 1937, sora Tereza a făcut profesiunea voturilor perpetue, devenind, aşa cum ea însăşi a spus, "mireasa lui Isus" pentru "toată veşnicia". Din acea zi i s-a spus mereu Maica Tereza. A continuat să predea la St. Mary şi în 1944 a devenit directoarea şcolii. Persoană de o rugăciune profundă şi de o iubire intensă faţă de surorile şi elevele ei, Maica Tereza a petrecut foarte fericită douăzeci de ani din viaţă la "Loreto". Cunoscută pentru caritatea, generozitatea şi curajul ei, pentru înclinaţia spre munca grea şi pentru darul natural al organizării, şi-a trăit consacrarea lui Isus, printre surori, cu fidelitate şi bucurie.

La 10 septembrie 1946, în timpul călătoriei cu trenul de la Calcutta la Darjeeling pentru o reculegere anuală, Maica Tereza a primit "inspiraţia", "vocaţia în vocaţie". În acea zi, setea lui Isus după iubire şi după suflete s-a impus inimii ei - în ce mod, nu a povestit niciodată -, şi dorinţa arzătoare de a sătura setea Lui a devenit punctul principal al vieţii ei. În timpul săptămânilor şi a lunilor care au urmat, prin locuţiuni şi viziuni interioare, Isus i-a revelat dorinţa Inimii sale după "victimele de iubire" care ar fi "răspândit iubirea lui asupra sufletelor". "Vino, fii lumina mea", a rugat-o. "Nu pot să merg singur". I-a revelat suferinţa lui văzând lipsa de grijă faţă de cei săraci, durerea sa că nu este cunoscut de ei şi dorinţa sa arzătoare după iubirea lor. Isus i-a cerut Maicii Tereza să fondeze o comunitate religioasă, Misionarele Carităţii, dedicate slujirii celor mai săraci dintre săraci. Au trecut circa doi de discernământ şi de verificări înainte ca Maica Tereza să obţină permisiunea de a începe noua sa misiune. La 17 august 1948, a îmbrăcat pentru prima oară sari-ul alb cu margini albastre şi a ieşit pe poarta iubitei ei mănăstiri de "Loreto" pentru a intra în lumea săracilor.

După un curs scurt cu Surorile Medicale Misionare de la Patna, Maica Tereza s-a întors la Calcutta şi a găsit găzduire temporară la Micile Surori ale Săracilor. La 21 decembrie a mers pentru prima oară în periferie: a vizitat familiile, a spălat rănile unor copii, s-a îngrijit de un bărbat în vârstă care zăcea bolnav pe stradă şi de o femeie care murea de foame şi de tuberculoză. Începea fiecare zi cu Isus Euharistic şi ieşea pe stradă cu rozariul în mână, pentru a-l căuta şi a-l sluji pe El în cei care sunt "nedoriţi, neiubiţi, neîngrijiţi". Câteva luni mai târziu i s-au alăturat, una după alta, câteva dintre fostele ei eleve.

La 7 octombrie 1950 noua Congregaţie a Misionarelor Carităţii era recunoscută oficial în Arhidieceza de Calcutta. La începutul anului 1960, Maica Tereza începea să trimită surori de-ale ei în alte părţi ale Indiei. Dreptul Pontifical acordat Congregaţiei de către Papa Paul al VI-lea în februarie 1965 a încurajat-o să deschidă o casă de misiune în Venezuela. După aceasta au urmat imediat alte fundaţii la Roma şi în Tanzania şi, ulterior, pe toate continentele. Începând din 1980 şi până în 1990, Maica Tereza a deschis case de misiune în aproape toate ţările comuniste, inclusiv în fosta Uniune Sovietică, Albania şi Cuba.

Pentru a răspunde mai bine nevoilor săracilor, atât fizice cât şi spirituale, Maica Tereza a fondat în 1963 congregaţia Fraţii Misionari ai Carităţii; în 1976 ramura contemplativă de surori, în 1979 Fraţii contemplativi, şi în 1984 Părinţii Misionari ai Carităţii. Cu toate acestea, inspiraţia ei nu s-a limitat doar la vocaţiile religioase. A format Colaboratorii Maicii Tereza şi Colaboratorii Bolnavi şi Suferinzi, persoane de diferite confesiuni şi de diferite naţionalităţi cu care a împărtăşit spiritul ei de rugăciune, simplitate, sacrificiul şi apostolatul ei prin umile fapte de iubire. Acest spirit ulterior a dus la fondarea Misionarilor Carităţii Laici. Ca răspuns la cererea multor preoţi, în 1991 Maica Tereza a dat viaţă Mişcării Corpus Christi pentru Preoţi, ca o "cale mică de sfinţenie" pentru cei care doreau să împărtăşească spiritul şi carisma ei.

În aceşti ani de rapidă expansiune a misiunii sale, lumea a început să îşi îndrepte atenţia spre Maica Tereza şi spre opera pe care o începuse. Numeroase distincţii, începând de la Premiul indian Padmashri din 1962 şi importantul Premiu Nobel pentru Pace din 1979, au adus cinste operei ei, în timp ce mass-media au început să urmărească activităţile ei cu tot mai mult interes. A primit totul, atât distincţiile cât şi atenţiile, "spre slava lui Dumnezeu şi în numele săracilor".

Întreaga viaţă şi operă a Maicii Tereza oferă mărturia bucuriei de a iubi, a măreţiei şi demnităţii fiecărei persoane umane, a valorii lucrurilor mărunte făcute cu fidelitate şi iubire, şi a incomparabilei prietenii cu Dumnezeu. Dar a existat un alt aspect eroic al acestei mari femei despre care s-a aflat abia după moartea ei. Ascunsă de ochii tuturor, ascunsă până şi de cei care i-au fost foarte aproape, viaţa ei interioară a fost marcată de experienţa unei profunde, dureroase şi permanente senzaţii că este separată de Dumnezeu, ba chiar respinsă de El, împreună cu o dorinţă tot mai mare după El. A numit încercarea ei interioară "obscuritate". "Dureroasa noapte" a sufletului ei, care a început în jurul perioadei în care şi-a început apostolatul cu săracii şi a durat întreaga viaţă, a condus-o pe Maica Tereza la o unire şi mai profundă cu Dumnezeu. Prin obscuritate a participat în mod mistic la setea lui Isus, la dorinţa lui, dureroasă şi arzătoare, de iubire, şi a împărtăşit dezolarea interioară a săracilor.

În timpul ultimilor ani de viaţă, în ciuda problemelor tot mai mari de sănătate, Maica Tereza a continuat să conducă Congregaţia ei şi să răspundă nevoilor săracilor şi ale Bisericii. În 1997, surorile Maicii Tereza erau circa 4.000, prezente în 610 case de misiune răspândite în 123 de ţări din lume. În martie 1997 a binecuvântat-o pe noua Superioară Generală a Misionarelor Carităţii, şi a făcut încă o călătorie în străinătate. După ce l-a întâlnit pe Papa Ioan Paul al II-lea pentru ultima dată, s-a întors la Calcutta şi a petrecut ultimele săptămâni de viaţă primind vizitatori şi instruindu-le pe surorile ei. La 5 septembrie 1997, viaţa pământească a Maicii Tereza a ajuns la capăt. Au fost organizate funeralii de stat de către guvernul indian, iar trupul i-a fost înmormântat în Casa Mamă a Misionarelor Carităţii. Mormântul ei a devenit repede loc de pelerinaj şi de rugăciune pentru oameni de orice credinţă, săraci şi bogaţi, fără nici o distincţie. Maica Tereza ne lasă testamentul unei credinţe de nezdruncinat, al unei speranţe de neînfrânt şi al unei extraordinare carităţi. Răspunsul ei la cererea lui Isus: "Vino, fii lumina mea" a făcut-o Misionară a Carităţii, "Maică a săracilor", simbolul compasiunii faţă de oameni şi mărturie vie a iubirii însetate a lui Dumnezeu.

După mai puţin de doi ani de la moartea ei, datorită răspânditei faime de sfinţenie şi a harurilor obţinute prin mijlocirea ei, Papa Ioan Paul al II-lea a permis deschiderea cauzei de canonizare. La 20 decembrie 2002 a aprobat decretele asupra virtuţilor eroice şi a miracolelor sale.