en-USro-RO

Inregistrare | Login
15 decembrie 2017

Cautare Sfinti

Indice Alfabetic Sfinti

A B C D E F G H I Î J K L M N O P R S Ş T Ț U V X Z

Calendarul zilei

Vineri, 15 decembrie 2017

Sfintii zilei
Sf. Virginia, văduvă
Liturghierul Roman
Vineri din săptămâna a 2-a din Advent
Liturghie proprie, prefaţă pentru Advent I
violet, II
Lectionar
Is 48,17-19: O, dacă ai fi fost atent la poruncile mele!
Ps 1: Cel ce te urmează pe tine, Doamne, va avea lumina vieţii.
Mt 11,16-19: Nici pe Ioan, nici pe Fiul Omului nu-i ascultă.
Meditatia zilei
Vineri din săptămâna a 2-a din Advent

SFÂNTUL PETRU CLAVER

preot

(1580-1654)

“Ce pot să fac pentru a-l iubi cu adevărat pe Domnul? Ce trebuie să fac pentru a-i fi pe plac? Învaţă-mă. El îmi inspiră marile dorinţe de a fi cu totul al său, dar nu ştiu cum să fac”
[1].

Petru Claver era încă student la filozofie la Palma de Mallorca, în Insulele Baleare, când i-a adresat această întrebare portarului de la conventul iezuiţilor, Alfonso Rodriguez, un frate laic, mai apoi declarat sfânt. Petru se avea foarte bine cu el şi în fiecare zi găsea cel puţin cincisprezece minute pentru a pălăvrăgi împreună, în timp ce îl ajuta în micile servicii pe care portarul trebuia să le facă.

Prietenia între doi sfinţi

Sfântul portar s-a gândit mult ce răspuns trebuie să dea şi l-a rugat pe Duhul Sfânt să-l lumineze, deoarece acel tânăr era foarte serios şi calităţile sale trebuiau să fie bine valorificate. Într-o zi, a simţit că poate să-i spună clar că Domnul îl voia misionar în America. “Isus Cristos te aşteaptă acolo. O, dacă ai şti ce mare comoară ţi-a pregătit! Cine nu ştie să sufere, nu ştie să iubească”[2].

Alfonso era bine informat despre cele ce se petreceau în misiunile iezuiţilor prin scrisorile lunare pe care ordinul le trimitea pentru a-i informa pe toţi membrii săi. El trebuia să rămână ca portar la Mallorca, dar acei tineri studenţi trebuiau să privească mai departe. Şi îi spunea lui Claver: “Sclavii au o valoare infinită, valoarea sângelui lui Cristos, în timp ce bogăţiile Indiei nu valorează nimic”[3].

Cuvintele sfântului portar îl ardeau la inimă pe destinatar şi îi aprindeau fantezia: “Să merg misionar, ce aventură!”, se gândea el. Trebuia numai să aştepte momentul potrivit şi, între timp, să se pregătească. În timpul noviciatului, făcuse pelerinaj la sanctuarul din Montserrat, pe urmele fondatorului, sfântul Ignaţiu, şi îi promisese sfintei Fecioare “că-l va căuta întotdeauna pe Dumnezeu în toate lucrurile, slujindu-se de creaturi numai ca scară pentru a urca spre Creator; că va face orice efort pentru a dobândi o ascultare perfectă, supunându-şi voinţa şi judecata proprie aceleia a superiorului din respect pentru Dumnezeu; să-şi dirijeze orice gând, orice afecţiune, orice acţiune, oricât de mică, spre mai marea slavă a lui Dumnezeu; în sfârşit, că nu va căuta pe pământ altceva decât mântuirea oamenilor, până la a-şi da viaţa pe cruce pentru a-l imita pe Isus Cristos”[4].

Era timpul, deci, să pună în practică în mod serios aceste hotărâri, care reflectau foarte bine spiritualitatea sfântului Ignaţiu.

Din Catalonia în Columbia

Petru nu provenea dintr-o familie nobilă, aşa cum era cazul multor iezuiţi din timpul său, ci din părinţi umili, cu o religiozitate sinceră şi concretă, care i-au transmis dorinţa de a face întotdeauna voinţa lui Dumnezeu, imediat şi bine. S-a născut la Verdú, în Catalonia, la 26 iunie 1580, şi părinţii săi, deşi erau muncitori săraci, l-au dirijat spre studii. La şcoală nu era strălucit, dar se descurca bine şi, în timp ce frecventa Universitatea din Barcelona, a cerut să intre în Societatea lui Isus.

A făcut noviciatul la Taragona, studiile filozofice la Palma de Mallorca, şi le-a început pe cele teologice la Barcelona. Încă nu le terminase, când superiorii l-au trimis în misiune la Nuova Granada, cum era atunci numită actuala Columbie.

Tânărul a privit acest lucru ca pe o invitaţie la nuntă: era lucrul cel mai frumos posibil ce i se putea oferi, încoronarea visurilor sale, împlinirea profeţiei portarului de la Mallorca. A plecat cu o imensă bucurie, dar, mai înainte de a se angaja în munca misionară, a trebuit să se ducă la Santa Fé di Bogotŕ, pentru a-şi completa studiile teologice şi pentru a să se introduce în cultura Lumii Noi. 19 martie 1616 este ziua în care a fost sfinţit preot şi a devenit mâna dreaptă a părintelui Alonso Sandoval, responsabilul cu misiunea din oraşul Cartagena.

Este imposibil pentru noi să înţelegem astăzi cum era acest oraş în acele timpuri. În America se practica sclavagismul. Colonizatorii europeni, după ce i-au distrus pe băştinaşi, care în cea mai mare parte nu voiau să se supună albilor, şi-au îndreptat interesul spre cumpărarea de sclavi negri, transportaţi din Africa de companii de navigaţie foarte bine organizate. Era un comerţ infam, dar foarte profitabil nu numai pentru “negrierii” (comercianţi de sclavi negri) ce îi transportau în America, dar şi pentru proprietarii de terenuri, care îi foloseau ca mână de lucru foarte ieftină. Asupra lor, patronii exercitau dreptul de viaţă şi de moarte, aşa cum era în relaţia dintre vechii romani şi sclavii lor.

Împotriva sclaviei s-au ridicat multe voci ale Bisericii B chiar dacă alţii o tolerau sau chiar o justificau B şi au reuşit chiar să determine apariţia unor legi împotriva ei din partea împăratului Carol al V-lea, dar totul rămânea apoi literă moartă, deoarece sclavii din America produceau multe bogăţii şi Europa nu voia să renunţe la ele.

Alegerea celor din urmă

Cartagena era unul dintre porturile spaniole folosite pentru traficul cu sclavi negri. Aici, aceştia soseau în fiecare an cu miile şi în condiţii care trezesc mila. Erau bărbaţi, femei şi copii din triburi şi limbi diferite, şi care nici măcar nu se înţelegeau între ei. Fuseseră scoşi din ţinuturile lor şi apoi vânduţi fără să se ţină seama de legăturile lor de familie.

Acesta era câmpul de apostolat încredinţat tânărului iezuit care abia fusese hirotonit preot. De unde să înceapă? Să strige împotriva nedreptăţilor celor puternici? L-ar fi trimis din nou în patrie. Să scrie superiorilor pentru a-i informa despre această situaţie absurdă? Alţii, înaintea lui, o făcuseră deja mai bine decât el. Să accepte cu durere această situaţie? Nu putea să se resemneze. Şi atunci, s-a pus pe treabă pentru “a încerca să facă faţă tuturor nevoilor trupeşti şi spirituale ale sclavilor negri, ale copiilor, tinerilor, bătrânilor abandonaţi, ale prizonierilor şi condamnaţilor la moarte, ale bolnavilor şi leproşilor din spitalele “San Sebastiano” şi “San Lazzaro”, în afară de nevoile de pe marile câmpii, unde cei sănătoşi şi muncitorii duceau o viaţă mizerabilă. El se ocupa de cele materiale: îi hrănea, îi îngrijea, îi mângâia, îşi arăta faţă de toţi dragostea imensă; trezea în fiecare sensul propriei demnităţi umane, purta credinţa la cei nebotezaţi, îi ridica pe toţi la cunoaşterea practicii virtuţilor evanghelice; într-un cuvânt, îi învăţa adevărata libertate a fiilor lui Dumnezeu”[5].

Într-una dintre scrisorile sale se poate citi: “Comunicăm cu ei nu prin cuvinte, ci cu mâinile şi faptele: dacă nu le dăm de mâncare, orice discurs este absolut inutil”[6].

Sclavilor, după o sumară instrucţie, le administra sacramentul Botezului conform uzanţelor timpului. Era convingerea comună că putea fi considerat aproape ca un animal cel care nu primise încă acest sacrament şi, deci, a-l ucide nu era un mare păcat. Pentru acest motiv, misionarii, pentru a-i proteja pe sclavi de atari abuzuri, îi botezau cât mai repede posibil, în speranţa că vor putea apoi completa formarea lor creştină.

Dragostea lui Claver pentru negrii săi era aşa de profundă, încât, atunci când, în 1622, a făcut profesiunea monahală definitivă, a adăugat şi votul de a se dărui pentru totdeauna şi în întregime promovării negrilor, subscriind promisiunii sale cu aceste cuvinte: “Petru Claver, slujitorul etiopienilor pentru totdeauna”. Etiopieni erau numiţi toţi cei de culoare neagră.

Pentru promovarea lor, a folosit toate mijloacele pe care le avea la dispoziţie, arătând, prin exemplul său, că ei erau fii ai lui Dumnezeu ca toate fiinţele umane. Se îngrijea de rănile lor cu o afecţiune de mamă, pentru a le potoli foamea şi a-i îmbrăca, cerea pomană bătând la toate porţile, pentru a-i instrui în credinţă, învăţase limba africană a angolezilor, şi pentru alte limbi şi-a luat alături mai bine de 18 interpreţi. Aceştia erau foşti sclavi pe care el îi răscumpărase, şi acum îl ajutau, găzduindu-i în colegiul iezuiţilor.

Într-un oraş portuar cum este Cartagena, era foarte răspândită prostituţia. Chiar şi asupra acestei plăgi a ştiut să se aplece ca un bun samaritean, căutând să o vindece din rădăcină. Prostituatele erau constrânse deseori la această meserie, pentru a putea supravieţui. Claver le procura zestre celor care voiau să-şi schimbe viaţa, îndreptându-le spre o căsătorie cinstită. Această operă, în mod natural, îi tulbura pe unii, dar, deşi primea adeseori ameninţări cu moartea, el a mers înainte pe drumul său.

Contemplarea

În 1650, în timp ce predica o misiunea pentru negrii săi, care lucrau la câmp, s-a îmbolnăvit de ciumă. A supravieţuit, dar nu a mai putut să lucreze tot restul vieţii sale. În timpul celor 34 de ani de activitate între fiii săi predilecţi, trebuia să fure timp din noapte pentru a se putea ruga. Acum, constrâns să rămână în camera sa, putea să se roage zi şi noapte şi, când ieşea de acolo, o făcea doar pentru a participa la Liturghie şi pentru a face vizite la Sfântul Sacrament. Aşa au trecut patru ani. Niciodată nu ieşea din gura sa vreo plângere, în plus, îi edifica pe toţi cu meditaţiile sale despre pătimirea Domnului.

Dacă nu a reuşit să desfiinţeze sclavia, Petru Claver, prin toată viaţa sa, a fost o continuă admonestare, strigând prin faptele sale că orice fiinţă umană B sclav sau om liber, alb sau negru sau metiş B, cu toţii sunt egali. Şi aceasta pentru că Isus şi-a vărsat sângele pentru toţi.

Pius al IX-lea l-a declarat fericit şi Leon al XIII-lea sfânt, în timp ce Ioan Paul al II-lea i-a extins cultul la întreaga Biserică de rit latin.


[1] G. Pettinato, I santi canonizzati del giorno/IX, Edizioni Segno, Udine 1991, pag. 58.

[2] Ibid.

[3] P. Bargellini, Mille santi del giorno, Vallecchi, Firenze 1988, pag. 503.

[4] G. Pettinato, op. cit., pag. 58.

[5] A. Rayez, in: Bibliotheca Sanctorum, X, Cittŕ Nuova Ed., Roma 19984, 819.

[6] Scrisoarea din 31 mai, în: A. Valtierra S.I., San Pedro Claver, Cartagena 1964, pag. 141.