en-USro-RO

Inregistrare | Login
15 decembrie 2017

Cautare Sfinti

Indice Alfabetic Sfinti

A B C D E F G H I Î J K L M N O P R S Ş T Ț U V X Z

Calendarul zilei

Vineri, 15 decembrie 2017

Sfintii zilei
Sf. Virginia, văduvă
Liturghierul Roman
Vineri din săptămâna a 2-a din Advent
Liturghie proprie, prefaţă pentru Advent I
violet, II
Lectionar
Is 48,17-19: O, dacă ai fi fost atent la poruncile mele!
Ps 1: Cel ce te urmează pe tine, Doamne, va avea lumina vieţii.
Mt 11,16-19: Nici pe Ioan, nici pe Fiul Omului nu-i ascultă.
Meditatia zilei
Vineri din săptămâna a 2-a din Advent

SFÂNTUL CORNELIU

papă martir

(“253)

“Este imposibil să exprim întreaga bucurie şi satisfacţie care s-au manifestat aici, imediat ce am aflat veştile bune despre curajul vostru şi am văzut că aţi slujit drept călăuze pentru fraţi prin mărturia credinţei, după cum şi mărturia conducătorului a fost scoasă în evidenţă de conformitatea sentimentelor fraţilor... Să ne rugăm fiecare dintre noi, unul pentru altul, în momentele de persecuţie, să ne susţinem prin iubire reciprocă şi, dacă unuia dintre noi Dumnezeu i-ar da harul să moară curând şi să-l preceadă pe altul, prietenia noastră să continue în Domnul, rugăciunea fraţilor noştri şi a surorilor noastre să nu înceteze a fi îndreptate către Tatăl milostivirilor”
[1].

Istoria a intersectat viaţa acestor doi sfinţi care au trebuit să lupte nu numai împotriva persecutorilor, duşmanii externi ai Bisericii, dar şi împotriva duşmanilor interni, ereticii. Pentru aceasta, au rămas uniţi şi în celebrarea liturgiei romane.

Sfântul Corneliu.
După moartea papei Fabian, în ianuarie 250, comunitatea din Roma a fost condusă de prezbiterii şi de diaconii ei. Împăratul Decius, hotărât să distrugă creştinismul, a spus că ar fi acceptat mai uşor ştirea apariţiei unui rival la conducerea imperiului, decât pe aceea a alegerii unui nou episcop la Roma. Alegerea noului papă însemna, deci, şi moartea acestuia în ziua imediat următoare. Era mai potrivit să se aştepte trecerea furtunii, aşa cum s-a întâmplat de fapt când, în primăvara anului următor, Decius a trebuit să meargă în Moesia pentru a se opune înaintării goţilor, murind pe câmpul de bătălie.

Comunitatea a profitat de aceasta pentru a se reuni şi a-l alege pe noul papă. Între aspiranţii la înalta demnitate era un oarecare Novaţian, expert în filozofia stoică şi în teologie, care intrase în clerul roman în timpul lui Fabian. Dar comunitatea, mai atentă la virtuţile candidaţilor decât la modul de a vorbi al celor erudiţi, l-a ales ca papă pe romanul Corneliu.

Novaţian şi-a pierdut busola şi, conform relatării lui Eusebiu de Cezareea din Istoria bisericească, şi-a adunat grupul prietenilor săi şi i-a trimis doi câte doi “într-o mică şi obscură localitate italiană, pentru a aduce de acolo trei episcopi inculţi şi simpli”, şi aşa s-a consacrat episcop, repetând astfel schisma ca în timpul lui Fabian.

De la Roma, atât Corneliu, cât şi Novaţian au trimis scrisori către alte Biserici de aproape şi mai de departe, pentru a le comunica alegerea lor, creând pretutindeni confuzie. Episcopul de Cartagina, Ciprian, în numele întregului episcopat african, a trimis doi delegaţi la Roma pentru a verifica la faţa locului cum stăteau lucrurile în realitate. La întoarcerea lor, având în vedere adevărul, a scris în apărarea papei legitim.

Din nefericire, Novaţian, prezentându-se ca apărător al episcopilor martiri şi luptând împotriva practicilor pastorale ale papilor şi a lui Ciprian de Cartagina, care, după o penitenţă potrivită, îi readmitea la comuniunea bisericească pe acei creştini care, în timpul persecuţiei, nu au avut tăria de a-şi mărturisi eroic credinţa, a reuşit să câştige discipoli în multe Biserici din Occident şi din Orient.

Corneliu, având de partea sa cea mai mare parte a clerului, a convocat atunci un conciliu la Roma. Acolo au luat parte şaizeci de episcopi - un număr extraordinar pentru acel timp - şi, în unanimitate, l-au condamnat pe Novaţian şi s-a adoptat practica penitenţială a Bisericii din Roma.

Ceva mai înainte, şi Ciprian adunase un conciliu pentru episcopii africani şi aleseseră aceeaşi linie. Canoanele acestui conciliu au fost incluse în acelea ale conciliului roman şi trimise tuturor Bisericilor.

Toată această agitaţie a durat din martie 251 şi până în iunie a anului următor, când împăratul Gallus a decretat din nou persecuţia împotriva creştinilor care, după părerea lui, din cauza lipsei lor de devoţiune, s-au făcut responsabili de teribila ciumă care decima populaţia imperiului.

Primul creştin arestat a fost tocmai Corneliu, dar când poporul a primit vestea, s-a îndreptat în masă spre tribunalul unde era judecat, pentru a profesa împreună cu el propria lor credinţă. Între cei veniţi erau şi mulţi lapsi reintegraţi în comunitatea bisericească, şi care acum nu voiau să mai piardă ocazia de a demonstra chiar cu martiriul fidelitatea lor faţă de Cristos.

Judecătorii, la început indignaţi şi apoi temători în faţa unei posibile revolte populare, nu l-au condamnat la moarte pe papă, dar l-au exilat în oraşul din apropiere, Centocelle, actuala Civitavecchia.

Imediat ce s-a răspândit ştirea, Ciprian i-a scris o scrisoare mişcătoare, plină de admiraţie pentru mărturia curajoasă dată de păstor şi de comunitate. Corneliu aduna roadele iubirii milostive ce îi întărise pe cei slabi, făcându-i martori fideli.

La Centocelle, papa a mai trăit un an, până în iunie 253. Abia în 258, rămăşiţele sale pământeşti au fost mutate la Roma şi înmormântate în Cimitirul “Sfântul Calixt”.


[1] Ciprian, Epist. 60, 1-2.5: CSEL 3, 691-692.694-695 ş.u.