en-USro-RO

Inregistrare | Login
15 decembrie 2017

Cautare Sfinti

Indice Alfabetic Sfinti

A B C D E F G H I Î J K L M N O P R S Ş T Ț U V X Z

Calendarul zilei

Vineri, 15 decembrie 2017

Sfintii zilei
Sf. Virginia, văduvă
Liturghierul Roman
Vineri din săptămâna a 2-a din Advent
Liturghie proprie, prefaţă pentru Advent I
violet, II
Lectionar
Is 48,17-19: O, dacă ai fi fost atent la poruncile mele!
Ps 1: Cel ce te urmează pe tine, Doamne, va avea lumina vieţii.
Mt 11,16-19: Nici pe Ioan, nici pe Fiul Omului nu-i ascultă.
Meditatia zilei
Vineri din săptămâna a 2-a din Advent

SFÂNTUL IANUARIU

episcop martir

(... - 305?)

“Martir autentic, a dat mărturie despre Cristos prin sângele său; neclintit în faţa ameninţărilor şi ademenirilor, el a obţinut coroana gloriei”
[1].

Ca pentru atâţia alţi martiri ai primelor secole, este dificil să delimităm cu precizie figura istorică a lui Ianuariu. Un lucru este însă cert în existenţa sa, şi anume legătura sa cu regiunea Campania şi, într-un mod special, cu Napoli, şi martiriul său, care a avut loc în anul 305, în timpul persecuţiei lui Diocleţian.

Deja din timpul sfântului Paulin de Nola, cultul său era răspândit în regiune. Despre acest lucru ne vorbeşte biograful sfântului Paulin, prezbiterul Uraniu. Acesta, povestind ultimele zile ale episcopului său, scrie: “Paulin a început să întrebe cu voce tare unde erau fraţii săi; atunci, unul dintre cei prezenţi, crezând că îi caută pe confraţii săi episcopi, care celebraseră împreună cu el (Euharistia, în camera sa), a spus: “Iată, fraţii tăi sunt aici în jurul tău”. Dar el, răspunzând, a spus: “Eu am vorbit despre fraţii mei întru episcopat, Ianuariu şi Martin (din Tours), care tocmai au vorbit cu mine, promiţându-mi că în curând vor veni (să mă ia)”. Cu primul dintre cei doi episcopi, Ianuariu, episcop martir, a fost împodobită Biserica din Napoli”[2].

Viaţa şi martiriul

Ianuariu, născut la Napoli în a doua jumătate a secolului al III-lea, a fost ales episcop de Benevento. Aici s-a făcut iubit nu numai de comunitatea creştină, dar şi de păgâni, pentru grija pe care el a avut-o faţă de cei săraci, fără deosebire de religie, ci privind numai la nevoile lor.

Biserica traversase o perioadă înfloritoare, deoarece, într-o primă fază, Diocleţian le permisese creştinilor să-şi reia slujbele în armată şi în administraţia publică. Doar spre sfârşitul vieţii sale, sub presiunea cezarului său, Galeriu, a semnat trei decrete împotriva creştinilor, declanşând una dintre persecuţiile cele mai crunte, lovind Biserica în membrii săi, precum şi în averile sale, pentru a-i împiedica să-i ajute pe săraci şi să-şi câştige ulterior preţuirea poporului.

În această perioadă au fost închişi diaconul Sosso, care conducea comunitatea din Miseno, de lângă Napoli, diaconul Proculus, care conducea comunitatea din Pozzuoli, şi alţi doi creştini din aceeaşi cetate, Eutihiu şi Acuzio. Ianuariu le-a trimis acestora câteva scrisori pentru a-i îndemna să rămână fermi în credinţă.

Proconsulul Campaniei, luând act de amestecul lui Ianuariu, a dat ordin să fie arestat şi să fie adus la sine, pentru a-i aminti că ordinele împăratului trebuiau împlinite şi că nimeni nu era autorizat să-i instige pe alţii la neascultare. La porunca de a merge pe urmele lor, aducând jertfe zeilor şi dând astfel un bun exemplu celorlalţi creştini, Ianuariu a răspuns că nu-i va mai cinsti niciodată pe demoni, după ce a început să slujească adevăratului Dumnezeu.

Ştirea arestării sale s-a răspândit ca un fulger, provocând durere chiar şi printre mulţi păgâni, în timp ce comunitatea creştină din Benevento i-a trimis îndată pe diaconul Festus şi pe lectorul Desideriu în ajutorul episcopului său.

Proconsulul i-a arestat şi pe aceştia doi şi, după ce au declarat fără teamă că sunt creştini, i-au transferat împreună cu episcopul în oraşul Pozzuoli. Aici ar fi voit să se folosească de ei împreună cu alţi creştini din acel loc, care fuseseră arestaţi mai înainte, pentru a da un spectacol public în arena oraşului.

În timp ce se pregătea sărbătoarea, şi-a dat seama că simpatia poporului faţă de episcop şi de însoţitorii săi se întărea din ce în ce mai mult şi i-a fost teamă ca nu cumva, în timpul jocurilor, să se işte vreo mişcare cu consecinţe de necontrolat. Atunci, a hotărât să renunţe la sărbătoare şi i-a decapitat pe creştini. Era 19 septembrie 305.

Se povesteşte că, în timpul execuţiei, o nobilă doamnă, pe nume Eusebia, a reuşit să culeagă în două vase mici o parte din sângele sfântului Ianuariu, pe care l-a păstrat cu mare cinste. Faptul nu este ciudat, dacă avem în vedere că creştinii aveau spre cinstire relicve ale martirilor lor. Comunitatea din Pozzuoli a luat trupurile martirilor şi le-a înmormântat la Marciano, aproape de Solfatara.

Venerarea

După edictul lui Constantin din 313, un episcop din Napoli a transportat în mod solemn osemintele sfântului Ianuariu de la Pozzuoli, la catacombele din oraşul său. În timpul transportului, Eusebia i-a dăruit episcopului şi cele două vase cu sângele martirului. În amintirea acestui transfer, au fost ridicate pe acest itinerar două capele: “Sfântul Ianuariu de la Vomero” şi “Sfântul Ianuariu de la Antignano”.

În 432, un alt episcop napolitan, sfântul Ioan I, a recunoscut autenticitatea relicvelor, aşezându-le în bazilica “Stefania”, care în acel timp era catedrală. În 831, longobarzii, după ce au cucerit Napoli, au luat relicvele sfântului şi le-au dus la Benevento, care fusese ales ca reşedinţă. După alte transferuri, astăzi, capul şi vasele cu sângele martirului sunt păstrate în sala tezaurului din domul din Napoli.

Fenomenul, care deja de secole trezeşte pasiune nu numai în rândul napolitanilor, dar şi al oamenilor de pretutindeni, este lichefierea sângelui. Ştirea cea mai veche în acest sens o avem de la un autor sicilian din secolul al XIV-lea, care povesteşte că, la 17 august 1389, “a fost o procesiune solemnă datorată minunii pe care Domnul nostru Isus Cristos a făcut-o cu sângele fericitului Ianuariu, care, aflându-se într-un vas, s-a lichefiat ca şi cum ar fi curs în acea zi din trupul fericitului”.

Faptul s-a repetat în fiecare an la aniversarea martiriului, la 19 septembrie, în prima sâmbătă din mai, când se aminteşte primul transfer de la Pozzuoli la Napoli, şi la 16 decembrie, aniversarea teribilei erupţii a Vezuviului, oprită, conform credinţei napolitanilor, prin intervenţia patronului lor.

Lichefierea are loc când, la acele date, vasele cu cheagurile de sânge sunt apropiate de caseta care conţine capul sfântului. La acest fenomen au fost prezente personalităţi cunoscute, credincioşi şi necredincioşi, cum ar fi Giambattista Vico, Laurent Lavoisier, Alexandre Dumas şi alţii. În momentul în care, la Napoli, are loc lichefierea sângelui, şi la Pozzuoli se petrece un fenomen extraordinar: într-o piatră poroasă, care a fost folosită pentru decapitarea sfântului şi, deci, pătată cu sângele său, şi care în prezent este păstrată într-o bisericuţă, petele gri devin roşii şi cele roşii devin şi mai vii.

Lichefierea sângelui nu poate fi negată şi explicaţi ştiinţifice nu au putut fi găsite până în prezent. Repetarea ei aşa de deasă îi lasă perplecşi pe unii, în timp ce alţii, cum ar fi Peter Manns, fac, cu privire la acest fenomen, această observaţie: “Este, fără îndoială, important, în acest context, să urmăm axioma teologiei, care spune că minunile nu se înmulţesc fără a fi nevoie; dar am cădea într-o eroare nu mai puţin neînsemnată, dacă am voi, pentru a spune astfel, să-i prescriem lui Dumnezeu ceea ce noi suntem dispuşi să recunoaştem ca minune şi ce minuni concrete poate el să facă prin sfinţii săi”[3].

Cultul sfântului Ianuariu s-a răspândit foarte rapid în diferite Biserici din Orient şi din Occident, până în Anglia. Pentru credincioşi, el rămâne exemplul unui episcop care, pentru Biserica sa, nu a ezitat să-şi verse sângele.

Şi alţi martiri şi-au primit porţia de glorie din partea napolitanilor, dar ca personaje de curte, destinate a fi coroană pentru sfântul Ianuariu.


[1] Cf. Liturgia orelor.

[2] PL 53, 861 A.

[3] P. Manns, I santi, I, Ed. Jaca Book, Milano 1989, pag. 138.