en-USro-RO

| Login
20 iunie 2018

Cautare Sfinti

Indice Alfabetic Sfinti

A B C D E F G H I Î J K L M N O P R S Ş T Ț U V X Z

Calendarul zilei

Miercuri, 20 iunie 2018

Sfintii zilei
Fer. Margareta Ball, vãduvã, m.
Liturghierul Roman
Miercuri din sãptãmâna a 11-a de peste an
Liturghie la alegere, prefațã comunã
verde, III, PP
Lectionar
2Rg 2,1.6-14: Ilie s-a urcat spre cer într-un vârtej de vânt.
Ps 30: Domnul îi ocrotește pe cei care se încred în el.
Mt 6,1-6.16-18: Tatãl tãu, care vede în ascuns, te va rãsplãti.

Meditatia zilei
Miercuri din sãptãmâna a 11-a de peste an

SFÂNTUL MATEI

apostol, evanghelist

(sec. I)

“În misiunea Fiului tău unul-născut, tu ne-ai revelat iubirea ta faţă de oameni şi, în mila ta, i-ai chemat pe păcătoşi să se aşeze la masa împărăţiei tale. Matei a răspuns cu generozitate, primindu-l cu bucurie pe Învăţătorul în casa lui, şi, reînnoit în această întâlnire de har, a devenit vestitor al minunilor tale”
[1].

 Isus se stabilise la Cafarnaum şi, prin predica şi minunile sale, trezea admiraţia şi stupoarea tuturor oamenilor. Matei, numit şi Levi, a auzit vorbindu-se despre acestea şi a fost impresionat de mesajul său, dar el era un păcătos public şi, deci, unul exclus de la aceste lucrări ale lui Dumnezeu, care cereau o anumită curăţie de spirit.

El exercita o meserie considerată infamantă, cum era acea a prostituatelor: era vameş la Cafarnaum.

Prin poziţia sa geografică, oraşul era punct de trecere spre Siria, spre mare, şi deci era un punct vamal. Nimeni nu a avut vreodată plăcerea să-şi plătească impozitele, chiar dacă acestea păreau juste, şi cu atât mai puţin acelea care erau extorcate prin diferite mijloace de aceşti vameşi evrei, care lucrau în folosul unor dominatori străini, romanii. Ei erau urâţi din inimă şi dispreţuiţi ca oameni vânduţi asupritorilor străini.

Chemarea neaşteptată

 Dar într-o zi, s-a întâmplat un fapt neaşteptat pentru Matei şi tulburător pentru mulţime. Isus din Nazaret în persoană, trecând prin apropierea biroului său de vameş, unde aduna taxele, i s-a adresat lui şi i-a spus: “Urmează-mă!” Au fost suficiente doar aceste cuvinte şi Matei “s-a ridicat şi l-a urmat” (Mt 9,9-13).

El înţelegea foarte bine că trebuie să-şi schimbe viaţa în mod radical. Până în acea zi, se gândise cum să acumuleze cât mai multe bunuri pe acest pământ, de acum, însă, îl va urma pe Fiul Omului, “care nu are unde să-şi plece capul”, dar merita efortul, deoarece acum experimenta o bucurie aşa de mare, încât i-a invitat pe Isus şi pe primii săi apostoli la o masă festivă în locuinţa sa.

Prânzul solemn trebuia să-i ofere ocazia de a-i saluta pe numeroşii săi prieteni, toţi oameni de rangul său, din punct de vedere social bogaţi, dar departe de religie, politic compromişi cu romanii şi dispreţuiţi şi temuţi în faţa oamenilor. Evreii tradiţionalişti din oraş s-au scandalizat şi i-au întrebat pe apostoli: “Pentru ce Învăţătorul vostru mănâncă împreună cu vameşii şi cu păcătoşii?” (Mt 9,11)

Murmurul lor a ajuns la urechile Învăţătorului care le-a răspuns: “Nu cei sănătoşi au nevoie de medic, ci cei bolnavi. Mergeţi şi învăţaţi ce vrea să însemne: Milă vreau, şi nu jertfă. Nu am venit să-i chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi” (Mt 9,9-13).

După sfântul Ambroziu, în acest episod trebuie să admirăm, pe de o parte, bunătatea Domnului, care merge dincolo de schemele puritane ale timpului, şi, pe de altă parte, generozitatea răspunsului prompt şi hotărât al lui Matei. Sfântul episcop scrie în acest sens: “Imediat după aceasta, a urmat chemarea mistică a publicanului, căruia Domnul i-a poruncit să-l urmeze nu cu trupul, ci cu sufletul. Astfel, acest om, care până atunci îşi extrăgea cu aviditate profiturile din veniturile câştigate cu greu şi în pericole de pescari, chemat printr-un singur cuvânt, a abandonat, el, care fura bunurile altora, propriile sale bunuri. Şi, părăsind josnicul său birou de vameş, a plecat să-l urmeze pe Domnul cu toată ardoarea inimii sale. Şi nu numai atât, dar a pregătit un mare ospăţ: de fapt, cel care îl primeşte pe Cristos în locuinţa sa interioară este îndestulat de bucurii şi plăceri imense. Şi Domnul a intrat cu plăcere şi s-a aşezat la masă din iubire faţă de acela care a crezut în el”[2].

Evanghelistul

Nu ştim alte lucruri cu privire la viaţa lui Matei, dar numele său este pus în legătură cu prima dintre cele patru evanghelii. Chiar dacă redactarea în limba greacă ajunsă până la noi nu este originalul scris de Matei, e o convingere comună că el a scris-o în limba aramaică. Eusebiu de Cezareea dă mărturie despre acest lucru amintind o tradiţie mai veche: “Matei, care a predicat mai întâi evreilor, le-a dăruit acestora evanghelia sa, compusă în idiomul neamului”.

Interesantă este şi mărturia lui Origene, evocată de Eusebiu[3]: “Cât priveşte cele patru evanghelii, singurele admise, fără a fi contestate în Biserica lui Dumnezeu de sub cer, am reţinut din tradiţie că prima a fost scrisă de Matei, mai întâi vameş, apoi apostol al lui Isus Cristos; că a fost compusă în limba ebraică (aramaică) şi destinată convertiţilor de la iudaism la credinţa (creştină)”.

 Originalul aramaic s-a pierdut, în timp ce versiunea sau poate reconstituirea ei în limba greacă a devenit textul oficial al Bisericii.

Autorul scrie clar pentru un public ce cunoaşte tradiţiile ebraice şi se străduieşte să demonstreze că Isus din Nazaret este trimisul promis de Scripturi. Vechea alianţă îşi găseşte deci împlinirea sa în cea nouă şi poporului ales îi succede Biserica lui Dumnezeu, care cuprinde în sânul ei toate popoarele.

Apostolul

Nu cunoaştem cu certitudine ce regiuni au fost evanghelizate de Matei. Conform unei tradiţii antice, el ar fi străbătut Pontul, Persia, Siria şi Macedonia. O altă tradiţie îl consideră apostol al Etiopiei, unde ar fi convertit-o pe fiica regelui, pe fecioara Ifigenia, şi din această cauză ar fi suferit şi martiriul.

Din acest ţinut, relicvele considerate ca aparţinând lui au fost transportate la Pesto şi apoi în Domul din Salerno, în sudul Italiei, unde sunt şi astăzi venerate. El, ca evanghelist, este reprezentat ca un om înaripat sau ca un înger.


[1] MA II, 1287.

[2] Ambroziu, Commento a Lc, 5, 27-39. Cit. în Bibliotheca Sanctorum, IX, Cittŕ Nuova Ed., Roma 1989, 123.

[3] Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, VI, 25, 4. Cit. in Bibliotheca Sanctorum, IX, cit., 117.