en-USro-RO

| Login
19 iulie 2018

Cautare Sfinti

Indice Alfabetic Sfinti

A B C D E F G H I Î J K L M N O P R S Ş T Ț U V X Z

Calendarul zilei

Miercuri, 18 iulie 2018

Sfintii zilei
Ss. Frederic, ep.; Emilian din Durostorum, m.
Liturghierul Roman
Miercuri din sãptãmâna a 15-a de peste an
Liturghie la alegere, prefațã comunã
verde, III
Lectionar
Is 10,5-7.13-16: Oare se laudã securea în fața celui ce taie cu ea?
Ps 93: Domnul nu-l abandoneazã pe poporul sãu.
Mt 11,25-27: Ai ascuns acestea celor înțelepți și învãțați și le-ai descoperit celor mici.
Meditatia zilei
Miercuri din sãptãmâna a 15-a de peste an

SFINŢII COSMA ŞI DAMIAN

martiri

(... - 303)

“Fă ca medicul 
- Dumnezeu l-a creat şi pe el - să nu stea departe de tine, deoarece ai nevoie de el. Sunt situaţii când succesul se află în mâinile sale. Chiar şi el se roagă Domnului să-l călăuzească bine pentru a uşura boala şi a o vindeca, ca bolnavul să revină la viaţă”[1].

Doi protectori pentru lucrătorii sanitari

Sănătatea este un bine extraordinar, apreciată de toată lumea, şi pentru aceasta, au existat dintotdeauna în istorie şi lucrători sanitari. Cel care îşi pune în serviciul aproapelui propria ştiinţă medicală în exerciţiul profesiunii sale nu se află în faţa unei slujbe oarecare, ci a unor persoane umane care au nevoie de un respect deosebit din cauza fragilităţii sănătăţii lor.

 Isus însuşi ne-a dat un exemplu în acest sens, aplecându-se cu infinită bunătate asupra bolnavilor şi recurgând chiar la minuni pentru a le reda sănătatea. Biserica, de-a lungul veacurilor, a dovedit întotdeauna o mare atenţie faţă de cei suferinzi şi ei îi aparţine inventarea spitalelor şi crearea numeroaselor ordine monahale, masculine şi feminine, în acest scop.

Se poate spune că sfinţii Cosma şi Damian sunt la originea acestei tradiţii a bunilor samariteni ai omenirii bolnave. Chiar dacă istoria este învăluită în legendă, existenţa lor şi modul în care şi-au exercitat profesiunea rămân un minunat exemplu pentru toate veacurile. Nu fără motiv, au fost aleşi ca patroni ai medicilor şi farmaciştilor.

Ce ştim despre ei

Conform tradiţiei, s-au născut la Ege în Cilicia, au studiat la Pergam şi au fost martirizaţi la Cirro, sub Diocleţian. Deja în secolul al V-lea, oraşul Cirro construise în cinstea lor o bazilică şi, în secolul al VI-lea, împăratul Iustinian a construit în acelaşi oraş un grandios templu, pentru a le mulţumi celor doi martiri pentru vindecarea de la o boală mortală.

În scurt timp, cultul lor s-a răspândit în principalele oraşe ale imperiului şi povestirea minunilor lor a lăsat pe locul doi adevărata istorie a vieţii lor. Grigore din Tours, în secolul al VI-lea, ne descrie tradiţia ajunsă până în Galia.

“Cei doi medici gemeni - povesteşte Grigore - au devenit creştini, şi doar prin meritul virtuţilor lor şi prin intervenţia rugăciunilor lor, au alungat infirmităţile bolnavilor. După mai multe chinuri, s-au întâlnit în cer şi fac numeroase minuni pentru compatrioţii lor. Dacă un bolnav vine la mormântul lor şi se roagă acolo cu credinţă, îndată obţine vindecare pentru relele de care este atins. Se spune că le apar în somn bolnavilor şi le dau o prescriere; aceştia o urmează şi apoi se vindecă”[2].

O caracteristică ce rezultă din toate povestirile vieţii celor doi fraţi este gratuitatea cu care îşi ofereau serviciile lor bolnavilor şi darul la fel de gratuit al credinţei creştine pe care îl transmiteau prin exemplul lor. Ei nu-şi doreau altceva decât să-l imite pe Isus care, vindecând trupurile, vindeca persoanele, redându-le demnitatea de fii ai lui Dumnezeu.


[1] Sir 38,12-14.

[2] Grigore din Tours, In gl. mart. 98. Cit. în E. Lodi, I Santi del calendario romano, Edizioni Paoline, Cinisello Balsamo 1990, pag. 450.