en-USro-RO

Inregistrare | Login
15 decembrie 2017

Cautare Sfinti

Indice Alfabetic Sfinti

A B C D E F G H I Î J K L M N O P R S Ş T Ț U V X Z

Calendarul zilei

Vineri, 15 decembrie 2017

Sfintii zilei
Sf. Virginia, văduvă
Liturghierul Roman
Vineri din săptămâna a 2-a din Advent
Liturghie proprie, prefaţă pentru Advent I
violet, II
Lectionar
Is 48,17-19: O, dacă ai fi fost atent la poruncile mele!
Ps 1: Cel ce te urmează pe tine, Doamne, va avea lumina vieţii.
Mt 11,16-19: Nici pe Ioan, nici pe Fiul Omului nu-i ascultă.
Meditatia zilei
Vineri din săptămâna a 2-a din Advent

SFINŢII LAURENŢIU RUIZ ŞI ÎNSOŢITORII

martiri filipinezi

(... - 1637)

“În ceasul martiriului, tânărul tată de familie (Laurenţiu Ruiz) a proclamat şi dus la îndeplinire cateheza creştină pe care a primit-o la şcoala fraţilor dominicani din Binondo: o cateheză care îşi are singurul centru în misterul lui Cristos: Cristos care este vestit şi Cristos care vorbeşte prin gura mesagerului său”
[1].

Laurenţiu Ruiz este primul martir din Filipine, ţara cea mai catolică din Extremul Orient, dar martiriul său, împreună cu cel al altor 15 însoţitori, nu s-a consumat pe pământul său, ci pe cel japonez.

Fidelitatea creştinilor japonezi

Îndelungata şi cruda persecuţie împotriva creştinilor în Japonia i-a lipsit de preoţi, dar nu a distrus credinţa lor. Când, în 1634, unii comercianţi spanioli au debarcat în insulele Okinawa, creştinii foarte zeloşi, care se găseau aici, i-au implorat să le trimită misionari. Ei găsiseră modul de a-i introduce în secret în alte insule, pentru a întări comunităţile creştine care trăiau într-un climat de catacombe.

Apelul a ajuns la provincialul dominicanilor de la Manila, şi acesta, în aproximativ doi ani, a reuşit să pregătească un grup de misionari şi să închirieze o mică navă ce trebuia să plece în secret spre Okinawa, deoarece guvernatorul spaniol interzisese trimiterea de personal în Japonia, din cauza tensiunilor politice dintre cele două ţări.

Cei şase misionari

Grupul era compus din şase persoane. Responsabilul misiunii, candidat să devină episcop al Japoniei, era părintele Antonio Gonzáles, spaniol, profesor de teologie, care din 1631 studia limba japoneză. Îl urma îndeaproape părintele Guglielmo Courtet, francez, de asemenea, şi el profesor de teologie, care încă de tânăr visa să-i înlocuiască pe misionarii franciscani şi iezuiţi martirizaţi în Japonia; părintele Michele de Aozaraza, spaniol, care lucrase cu succes ca misionar în Insula Luzón; şi părintele Vicente Shiwozuka de la Cruz, care de copil fugise din Japonia, probabil de la Nagasaki, şi, în Filipine, ajunsese preot, îngrijindu-se, înainte de toate, de creştinii japonezi refugiaţi în această ţară şi învăţându-i pe misionari limba ţării sale. I se părea neverosimil când i s-a prezentat ocazia să se întoarcă în ţara sa, pentru a-i ajuta pe creştinii persecutaţi, şi s-a alăturat cu entuziasm grupului părintelui Gonzáles. Acestora li s-a alăturat şi un alt japonez, un laic, Lazzaro da Kioto. Acesta fusese alungat din oraşul său în 1632, deoarece era creştin şi bolnav de lepră. Acum se oferea ca ghid şi interpret pentru misionari. În sfârşit, Laurenţiu Ruiz s-a adăugat grupului din pură întâmplare.

Laurenţiu
se născuse la Binondo (Manila), în jurul anului 1600, dintr-o mamă tagaleză şi un tată chinez. Fusese foarte legat de conventul dominicanilor, făcând parte din Confraternitatea Rozariului, şi devenise notar foarte cunoscut în oraş. Era căsătorit şi avea doi fii. În timp ce se pregătea călătoria misionarilor, s-a aflat implicat într-un act criminal nu atât de bine identificat şi era căutat de poliţie. Pentru a evita arestarea şi în dorinţa de a găsi un nou loc de lucru unde să se poată muta cu întreaga sa familie, a cerut şi el să meargă împreună cu misionarii, dar fără vreo intenţie apostolică.

După o lună de navigare, plină de peripeţii grupul atingea coastele Insulei Okinawa, primit foarte bine de creştinii locului. Nereuşind să-şi ascundă entuziasmul, după câteva luni, în septembrie 1636, au fost identificaţi drept creştini şi au fost arestaţi şi transportaţi la Nagasaki, pentru a fi judecaţi.

Torturile şi interogatoriile

După obiceiul locului prizonierii erau torturaţi cu metode foarte inumane. Erau constrânşi să înghită, cu ajutorul unei pâlnii, o mare cantitate de apă şi apoi obligaţi să o arunce din nou afară prin exercitarea unei presiuni puternice asupra pântecelui; li se înfigeau bucăţi de trestie de bambus sub unghii şi în organele sexuale; îi suspendau cu picioarele de o spânzurătoare, cufundându-i cu capul într-o fosă, legaţi în jurul gâtului de un jug de lemn circular. Erau apoi expuşi într-o cuşcă în piaţă sau transportaţi pe străzile oraşului, pentru a fi batjocoriţi de mulţime.

Torturile erau aşa de crude, încât părintele Vincenzo, la un moment de slăbiciune, a zis că este gata să renunţe la credinţa creştină. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu Lazzaro. Dar seara, când misionarii erau din nou împreună în carceră, cei doi au cerut iertare tuturor şi şi-au reafirmat dorinţa de a muri martiri.

Pe 23 septembrie, au reînceput interogatoriile şi torturile. Când l-au întrebat pe Laurenţiu Ruiz dacă era dispus să-şi renege credinţa pentru a-şi salva viaţa, el a răspuns cu hotărâre că era pregătit să moară pentru Domnul: “Aş vrea să-mi dau - a spus el - de o mie de ori viaţa pentru el. Nu voi fi niciodată apostat. Dacă vreţi, puteţi să mă ucideţi. Voinţa mea este aceea de a muri pentru Dumnezeu”.

Prizonierii au fost condamnaţi la moarte şi, conduşi pe colina cetăţii Nagasaki, au fost supuşi torturilor spânzurătorii şi fosei. Au rezistat trei zile, fără ca cineva dintre ei să-şi renege credinţa. Călăii, obosiţi să aştepte şi doritori să participe la o partidă de vânătoare, i-au decapitat. Era 29 septembrie 1637. Când vestea martiriului lor a ajuns la Manila, poporul şi autorităţile au voit să le onoreze solemn memoria.


[1] Ioan Paul al II-lea, în omilia canonizării: AAS, 73, 1981, 342.