en-USro-RO

Inregistrare | Login
14 decembrie 2017

Cautare Sfinti

Indice Alfabetic Sfinti

A B C D E F G H I Î J K L M N O P R S Ş T Ț U V X Z

Calendarul zilei

Joi, 14 decembrie 2017

Sfintii zilei
Sf. Ioan al Crucii, pr. înv. **
Liturghierul Roman
Sf. Ioan al Crucii, pr. înv. **
Liturghie proprie, prefaţă pentru sfinţi
alb,
Lectionar
1Cor 2,1-10a: Noi vorbim de înţelepciunea tainică a lui Dumnezeu 
Ps 36: Gura celui drept exprimă înţelepciunea 
Lc 14,25-33: Fiecare dintre voi care nu renunţă la tot ceea ce are nu poate fi discipolul meu.
Meditatia zilei
Joi din săptămâna a 2-a din Advent

SFÂNTA FECIOARĂ MARIA DE LA LOURDES

(comemorare facultativă)

Faptele amintite în comemorarea aceasta s-au petrecut într-o mică localitate de la poalele Munţilor Pirinei, localitate numită Lourdes, în anul 1858. În ziua de 11 februarie, tânăra Bernadeta Soubirous, în vârstă de 14 ani, dintr-o familie de oameni săraci, neştiind să citească şi să scrie bine, foarte modestă şi retrasă, împreună cu sora ei şi o vecină de o seamă cu ele, a pornit să adune câteva braţe de crengi uscate, în apropiere de stânca Massabielle. Pentru aceasta, trebuia să treacă cu piciorul apa pârâului Gave. Bernadeta, fiind suferindă de astm, a rămas în urmă, gândindu-se că nu ar fi bine să pună picioarele în apa rece.

Deodată, aude un vuiet ca de vijelie ce clatină copacii; îşi ridică ochii şi, uimită, observă că, din peştera din faţa ei, „o doamnă” îmbrăcată în alb, încinsă cu o panglică azurie, cu înfăţişare strălucitoare, o priveşte şi îi surâde. Doamna avea în mâini un şir de mătănii pe care le strecura printre degete; Bernadeta scoate şi ea rozariul pe care îl purta întotdeauna la ea şi se roagă împreună a treia parte din Rozariu. Când celelalte două se întorc cu lemnele adunate, o găsesc pe Bernadeta parcă strălucind de mulţumire. Le spune ce s-a întâmplat, şi toate trei se hotărăsc să nu spună nimănui nimic, dar a doua zi să vină din nou şi să controleze mai cu atenţie peştera. Ajunsă acasă, sora Bernadetei le-a destăinuit părinţilor cele întâmplate, aceştia le-au interzis aspru de a mai merge acolo, dar, la rugăminţile Bernadetei, au cedat. Apariţia se repetă în ziua de 18 februarie.

Doamna a surâs blând când Bernadeta, învăţată de prietenele ei, a stropit cu apă sfinţită spre locul arătării; apoi a vorbit: „Vreţi să fiţi bună şi să veniţi aici timp de 15 zile? Nu vă promit să vă fac fericită în această lume, ci în cealaltă”. În cursul apariţiilor care au urmat, Doamna i-a cerut Bernadetei să se roage pentru păcătoşi şi să-i îndemne pe cei credincioşi să facă pocăinţă.

La 25 februarie a invitat-o să bea apă dintr-un izvor, arătându-i locul unde se află. Nu era nici un strop de apă. Bernadeta răscoleşte cu degetele pământul pietros; un fir subţire de apă îşi face apariţia şi, încet-încet, se adună în gaura săpată. Bernadeta bea o înghiţitură şi se spală pe faţă; era izvorul apei minunate de la Lourdes. În ziua de 2 martie, Doamna i-a spus copilei să comunice preoţilor dorinţa ei ca să se facă procesiune şi să se construiască o capelă în acel loc. Parohul Peyramale s-a arătat cu totul neîncrezător şi a tratat-o foarte aspru pe Bernadeta: „Spune-i acelei Doamne să-şi spună numele”; în ziua de 25 martie, Doamna a dat răspunsul: „Eu sunt Neprihănita Zămislire”.

Cu patru ani mai înainte, Papa Pius al IX-lea proclamase dogma Zămislirii fără de păcatul strămoşesc a Preacuratei Fecioare Maria; acum, Maria arată titlul prin care dorea să fie onorată. Mulţimi tot mai numeroase au început să se îndrepte spre locul acestor întâmplări. Autorităţile au interogat-o, au ameninţat-o pe Bernadeta şi au interzis accesul la grotă; după multe cercetări, drumul la grotă a fost lăsat liber, chiar din ordinul împăratului Napoleon al III-lea. Fapte minunate, vindecări miraculoase, transformări sufleteşti neaşteptate, toate verificate cu atenţie, nu numai de Biserică, dar şi de o comisie medicală formată din 30 de persoane, dovedeau că în acel loc Dumnezeu îşi arăta mila şi puterea într-un mod deosebit. Şi astăzi, după mai bine de o sută de ani, mulţimi nenumărate se îndreaptă spre apa firavului izvor pentru a experimenta „miracolul Lourdes-ului”: bucuria împăcării cu viaţa, cu oamenii, cu Creatorul.

 

Cuvântul „Penitenţă”, „pocăinţă”, insistent repetat de „Doamna de la Lourdes”, sună parcă straniu şi neînţeles; în realitate, este, de fapt, lucrul de care avem nevoie mai mult chiar decât de medicamentul contra cancerului. Pentru omul căzut în noroi, dacă doreşte să-şi reia înfăţişarea demnă, cel mai necesar lucru este să se spele pe faţă, pe ochi, pe mâini. Penitenţa sau pocăinţa cuprinde actele, deprinderile prin care ne spălăm sufletul de noroiul egoismului, lăcomiei, aroganţei, senzualismului. Mama noastră ştie bine de ce avem trebuinţă şi, de aceea, nu încetează să ne strige; „Penitenţă, Penitenţă, Penitenţă!”