en-USro-RO

Inregistrare | Login
17 decembrie 2017

Cautare Sfinti

Indice Alfabetic Sfinti

A B C D E F G H I Î J K L M N O P R S Ş T Ț U V X Z

Calendarul zilei

Duminică, 17 decembrie 2017

Sfintii zilei
Sf. Cristofor, călug.
Liturghierul Roman
† DUMINICA a 3-a din Advent
Liturghie proprie, Credo, prefaţă pentru Advent II
violet, III
Lectionar
Is 61,1-2a.10-11: Mă voi bucura în Domnul şi sufletul meu se va veseli în Dumnezeul meu.
Ps Lc 1,46-54: Sufletul meu va tresălta de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu.
1Tes 5,16-24: Fiinţa voastră întreagă să se păstreze fără prihană pentru venirea Domnului nostru Isus Cristos.
In 1,6-8.19-28: În mijlocul vostru este unul pe care voi nu-l cunoaşteţi.
 

SFÂNTUL CALIST I

papă martir

(+222 ?)

“Încă din primele timpuri, unii creştini au fost chemaţi, şi vor fi întotdeauna, să dea (prin martiriu) această supremă mărturie de iubire înaintea oamenilor, şi în special înaintea persecutorilor. De aceea, martiriul, prin care discipolul se face asemenea maestruluiY şi se conformează lui în vărsarea sângelui, este considerat de Biserică un dar însemnat şi supremă mărturie a carităţii. Dacă el este oferit doar câtorva, toţi trebuie însă să fie gata să dea mărturie pentru Cristos înaintea oamenilor”[1].

Calist a fost un sclav norocos, deoarece stăpânul său, Carpoforo, era un creştin cu inimă mare. Fiind foarte bogat şi înrudit cu familia imperială a lui Commodus, îşi pusese bunurile şi influenţa în serviciul comunităţii creştine. El, apreciind inteligenţa şi priceperea lui Calist, sclavul său, l-a instruit în credinţă şi în litere şi, după ce l-a eliberat din sclavie prin Botez, i-a încredinţat gestionarea multor bunuri. Calist, căruia îi plăceau afacerile cu bani, deschisese ceea ce noi astăzi am numi o bancă lângă o piscină, care mai târziu va deveni le Terme di Caracalla.

Afacerile prosperau şi tânărul bancher, în acest timp, s-a lăsat antrenat într-o viaţă de plăceri, risipind nu numai banii săi, dar şi pe aceia încredinţaţi de stăpânul său. Când s-a văzut la strâmtorare s-a gândit să fugă din Roma. A fugit spre mare la gurile Tibrului, şi abia urcase pe o corabie, când au sosit gărzile pentru a-l aresta. Ca ultimă tentativă de a scăpa, s-a aruncat în apă, dar a fost prins şi readus la Roma, la Carpoforo.

Nobilul roman, în faţa acestei întâmplări, s-a îndoit de convertirea lui Calist, deoarece i se părea că el a iubit mai mult banii decât pe Cristos, şi l-a readus la starea de sclavie, încredinţându-i sarcina de a învârti roata morii până când îşi va fi plătit toate datoriile. O muncă grea, la care tânărul nu se gândise niciodată. A protestat în inocenţa sa, zicând că a greşit cu banii, încrezându-se în clienţi fără scrupule, dar că nu s-a gândit niciodată să se lepede de evanghelie. Trebuie să fi fost sincer dacă fraţii creştini l-au crezut şi l-au rugat pe Carpoforo să-i dea o altă şansă. Acesta nu numai că s-a lăsat convins, dar i-a iertat şi datoriile.

Calist era din nou liber şi a reluat traficul cu bani până la practicarea cămătăriei, dar nici de această dată nu i-a mers bine. Împrumutând o frumoasă sumă de bani unui evreu care nu mai intenţiona să-i dea înapoi cu dobândă, s-a dus să-l constrângă în sinagogă, în zi de sâmbătă, în timpul cultului, şi între cei doi s-a iscat o ceartă. Evreul l-a denunţat atunci la tribunalul oraşului, acuzându-l că a tulburat cultul sacru şi că este creştin. În zadar, Carpoforo a încercat să intervină în ajutorul său. A fost condamnat la minele din Sardinia.

Era cu totul altceva decât să învârtă roata morii, la care îl obligase stăpânul său! Aici, viaţa era mai grea decât aceea a animalelor de povară. Cei încarceraţi, în general, sclavi ca şi el, doreau să părăsească acel loc. Compania şi, înainte de toate, exemplul numeroşilor creştini condamnaţi la mine l-au făcut pe Calist să-i vină mintea la cap, încât, văzând că a pierdut slujba de bancher, nu i-a mai rămas decât să-l urmeze cu seriozitate pe Isus Cristos.

Între timp, la Roma, Marcia, soţia lui Commodus, în urma cererii papei Victor, a obţinut eliberarea unei liste de creştini condamnaţi la mine. Calist, deşi nu era pe acea listă, deoarece experienţa sa trecută nu-l recomanda mai mult decât pe alţi creştini, a reuşit să-l impresioneze pe preotul ce a fost însărcinat cu această misiune, şi astfel, din minele sarde a revenit în comunitatea din Roma.

Papa l-a făcut să înţeleagă că, din cauza trecutului său, este mai bine să stea departe de Roma, şi astfel, a fost trimis la Anzio. Aici, Calist a demonstrat că convertirea sa avea acum rădăcini adânci şi şi-a pus, nu de puţine ori, talentul în slujba comunităţii, câştigându-şi stima şi afecţiunea tuturor.

Era aşa de expert şi de priceput în administrarea bunurilor, încât Zefirin, succesorul lui Victor în conducerea Bisericii din Roma, l-a voit secretar al său, sfinţindu-l diacon. Şi-a îndeplinit foarte bine misiunea şi, la moartea lui Zefirin, comunitatea romană l-a ales papă.

Era însă pe atunci la Roma preotul Hipolit, om învăţat şi mare ascet, care nu a reuşit să accepte această alegere. În jurul lui s-au adunat şi alţi nemulţumiţi, în general, din partea persoanelor bogate, şi l-au ales papă. Pentru prima dată, Biserica Romei cunoştea schisma.

Calist se confrunta cu probleme serioase în interiorul comunităţii. Ce era de făcut cu acei creştini care, în timpul persecuţiei, sacrificaseră idolilor nu din convingere, ci din teamă? Şi cu femeile care după Botez căzuseră în păcatele trupului? Era, apoi, permisă admiterea între creştini a căsătoriei dintre sclavi şi oameni liberi, lucru ce contrazicea dreptul roman?

Papa şi majoritatea creştinilor erau pentru o atitudine înţelegătoare, acordând iertare celor care s-au căit, după o penitenţă cuvenită, fără să facă deosebire între sclavi şi stăpâni nici măcar când era vorba despre căsătorie. Alţii erau pentru o atitudine severă, şi între aceştia erau şi Hipolit, la Roma, şi Tertulian, în Africa. Aceştia ştiau să mânuiască condeiul, ştiind să-l facă uneori veninos şi înţepător.

Tertulian, în cartea sa, De pudicitia, scria: “Marele Pontif, episcopul episcopilor, iartă adulterii şi destrăbălaţii. Şi unde va afişa acest edict aşa de liberal? Pe uşile bordelurilor, unde trăiesc prostituatele? O, nu! Îl va expune în biserică, mireasa feciorelnică a lui Cristos”[2]. Nu se ştie cu exactitate dacă el se referea la episcopul Romei sau la primatul Cartaginei, dar, cu siguranţă, exprima bine rigorismul care îl apropia de Hipolit.

Acesta nu s-a lăsat mai prejos şi l-a acuzat pe Calist de laxism: “Calist le-a permis până şi femeilor necăsătorite, în cazul că s-ar fi îndrăgostit de un bărbat de o condiţie inferioară şi ar fi voit să evite căsătoria înaintea legii pentru a nu-şi pierde rangul, să se unească cu bărbatul ales, fie sclav, fie om liber, şi să-l considere ca soţ, fără să recurgă la căsătoria legală”[3].

Calist a ales linia evanghelică, aceea a milostivirii şi a prudenţei, fără să se lase intimidat, şi nu a permis ca comunitatea creştină să devină o sectă de puritani. Nu i-a fost frică nici când s-a declanşat din nou persecuţia şi a dat mărturie cu sângele său pentru fidelitatea faţă de Cristos.

În jurul anului 222, a fost făcut prizonier şi de la una dintre ferestrele locuinţei sale a fost aruncat într-o fântână şi a fost ucis cu pietre. Creştinii au recuperat trupul său şi, pe ascuns, l-au depus în Cimitirul “Calepodium”, pe via Aurelia, neputând înfrunta riscul de a-l duce în cripta papilor, construită de el în catacombe care şi astăzi poartă numele său.



[1] LG 42.

[2] Tertulian, De pudicitia. Cit. în: C. Rendina, I papi, Newton Compton ed., Milano 1993, pag. 43.

[3] Hipolit, Philosophoumena, 9, 12. Cit. în: G. Pettinato, I santi canonizzati del giorno/X, Edizioni Segno, Udine 1991, pag. 126.