en-USro-RO

Inregistrare | Login
17 decembrie 2017

Cautare Sfinti

Indice Alfabetic Sfinti

A B C D E F G H I Î J K L M N O P R S Ş T Ț U V X Z

Calendarul zilei

Duminică, 17 decembrie 2017

Sfintii zilei
Sf. Cristofor, călug.
Liturghierul Roman
† DUMINICA a 3-a din Advent
Liturghie proprie, Credo, prefaţă pentru Advent II
violet, III
Lectionar
Is 61,1-2a.10-11: Mă voi bucura în Domnul şi sufletul meu se va veseli în Dumnezeul meu.
Ps Lc 1,46-54: Sufletul meu va tresălta de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu.
1Tes 5,16-24: Fiinţa voastră întreagă să se păstreze fără prihană pentru venirea Domnului nostru Isus Cristos.
In 1,6-8.19-28: În mijlocul vostru este unul pe care voi nu-l cunoaşteţi.
 

SFÂNTA HEDVIGA

principesă de Silezia

(1174-1243)

“Egoismului şi mândriei, Hedviga le-a răspuns cu bunătatea faţă de supuşi, blândeţea faţă de duşmani, dorinţa constantă de pace, atât în contextele internaţionale, cât şi în intrigile de curte”[1].

Mult timp, în Biserică, femeia a fost ţinută într-o stare de inferioritate în raport cu bărbatul, dar la începutul secolului al XII-lea, ea a început să ocupe locul just în conştiinţa socială. Astfel, sfântul Bernard de Clairevaux putea să scrie: “Nu mai spune, Adame: *Femeia pe care mi-ai dat-o, mi-a dat din fructul oprit+; ci, mai degrabă: *Femeia pe care mi-ai dat-o m-a hrănit cu fructul binecuvântat+“.

Dacă teologii începeau să manifeste un mare respect faţă de femeie, acest lucru se întâmpla datorită faptului că aceasta, aşa cum se constata în Polonia şi în Boemia, îşi asuma o funcţie, nu indiferentă, în administrarea propriilor bunuri, în întemeierea de mănăstiri şi conducerea abaţiilor şi, uneori, chiar în politică. Una dintre aceste figuri de femei puternice a fost Hedviga a Sileziei.

Un izvor de inspiraţie

S-a născut în Bavaria de Sus, în 1174, ca fiică a contelui Bertold al IV-lea de Andechs. Familia sa îi asigura o poziţie respectabilă în societate, având doi fraţi episcopi, o soră stareţă, o altă soră, regină a Ungariei (mama sfintei Elisabeta), şi o a treia soră, Agneza, soţia lui Filip al II-lea August al Franţei. Pentru a o pregăti bine în vederea misiunii sale, părinţii au încredinţat-o de mică benedictinelor din Kitzingen. Aici a învăţat să iubească Sfânta Scriptură, şi astfel, s-a aprins în ea dorinţa sfinţeniei.

Conform cu obiceiul timpului, Hedviga nu a avut nici măcar timpul de a creşte, căci la 12 ani i-a fost dată ca soţie lui Henric I, numit Bărbosul, principe al Sileziei.

Silezia, fiind o regiune, din punct de vedere economic, bogată în resurse, a fost întotdeauna un obiect de dispută între Polonia, Germania şi Boemia. În acel timp, populaţia sa era aproape în întregime poloneză.

Femeie puternică şi activă

Tânăra principesă nu numai că nu s-a pierdut cu firea mergând să locuiască într-un ţinut străin pentru ea, dar a voit să se înconjoare de oamenii locului şi, punând deoparte nostalgia faţă de ţara sa, a învăţat, ca într-un joc, noua limbă, şi astfel, a devenit foarte simpatizată de supuşi.

Îl iubea pe principe, soţul ei, chiar dacă acesta avea un caracter de războinic brutal. Ea nu s-a opus când i-a fost dată ca soţie, dar l-a acceptat ca pe un dar al lui Dumnezeu. Din căsătoria lor s-au născut patru fii şi trei fiice, pe care a căutat să-i educe creştineşte. Nu a fost uşor. Luptele, atât cele interne, cât şi cele cu alte state, i-au dus la moarte pe fiii ei, şi durerea cea mai mare a fost când doi dintre ei au murit într-o luptă fratricidă.

Hedviga era convinsă că numai creştinismul, pătrunzând în conştiinţa poporului ei, ar fi putut asigura un viitor de pace în Silezia. S-a străduit atunci în toate felurile să-l determine pe soţul ei să favorizeze întemeierea de biserici şi mănăstiri.

Deşi a salvat exigenţele sociale ale rangului ei, a trăit totuşi într-o mare sărăcie: folosea pentru sine doar unu la sută din venituri, pentru ca restul să fie folosite în beneficiul săracilor şi în întemeierea faimoasei abaţii cistercine feminine din Trebnitz.

Când era acasă, departe de ochii publicului, prefera să meargă desculţă pentru a-şi păstra încălţămintea. Dojenită de duhovnicul ei, care vedea în aceasta un pericol de scandal în faţa oamenilor, şi-a pregătit o pereche de încălţăminte fără talpă, ţinută strâns de picior prin două şireturi ascunse sub talpa piciorului, în aşa fel încât nimeni să nu-şi dea seama că mergea desculţă.

Deşi ducea o viaţă austeră, era foarte jovială şi compania ei aşa de plăcută l-a făcut pe un contemporan să pună pe buzele tinerilor de la curte aceste cuvinte: “Este mai bine să mănânci ca cerşetor la masa suveranei, decât ca principe la masa suveranului”.

La moartea soţului, în 1238, s-a retras în Abaţia din Trebnitz, fondată de ea, unde era stareţă fiica sa, Gertruda.

Pentru a nu se amesteca în viaţa internă a abaţiei, Hedviga nu a voit să devină călugăriţă, ci a trăit între zidurile mănăstirii ca terţiară. Când a primit vestea că şi fiul ei, Henric al II-lea, a murit într-o luptă cu tătarii, nu numai că nu a rămas abătută, dar a şi avut puterea să-şi consoleze nora şi fiica.

A murit la 15 octombrie 1243 şi a fost canonizată în 1267. În scurt timp, faima sfinţeniei ei a trecut dincolo de hotarele Sileziei, pentru a se răspândi în toate ţările vecine.



[1] P. Bargellini, Mille santi del giorno, Vallecchi Editore, Firenze 1988, pag. 579.