en-USro-RO

Inregistrare | Login
17 decembrie 2017

Cautare Sfinti

Indice Alfabetic Sfinti

A B C D E F G H I Î J K L M N O P R S Ş T Ț U V X Z

Calendarul zilei

Duminică, 17 decembrie 2017

Sfintii zilei
Sf. Cristofor, călug.
Liturghierul Roman
† DUMINICA a 3-a din Advent
Liturghie proprie, Credo, prefaţă pentru Advent II
violet, III
Lectionar
Is 61,1-2a.10-11: Mă voi bucura în Domnul şi sufletul meu se va veseli în Dumnezeul meu.
Ps Lc 1,46-54: Sufletul meu va tresălta de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu.
1Tes 5,16-24: Fiinţa voastră întreagă să se păstreze fără prihană pentru venirea Domnului nostru Isus Cristos.
In 1,6-8.19-28: În mijlocul vostru este unul pe care voi nu-l cunoaşteţi.
 

SFÂNTUL IGNAŢIU DE ANTIOHIA

episcop martir

(50 cca.-110/115)

“Eu îl caut pe acela care a murit pentru noi, îl vreau pe acela care pentru noi a şi înviat. Este aproape momentul naşterii mele
Y Orice dorinţă a mea pământească este răstignită şi nu mai există în mine dorinţa pentru ceva material, ci doar apa vie, care şuşoteşte în mine şi îmi spune: *Vino la Tatăl+. Nu-mi mai place o hrană coruptibilă, nici plăcerile acestei vieţi. Vreau pâinea lui Dumnezeu, care este trupul lui Isus Cristos, din neamul lui David, vreau ca băutură sângele său, care este dragostea necoruptă”[1].

Martiriul era în primele secole aspiraţia creştinilor celor mai înflăcăraţi, deoarece permitea perfecta imitare a maestrului şi intrarea în plinătatea vieţii. A fi creştin însemna a da mărturie pentru Cristos răstignit şi înviat, şi cuvântul grec martyria vrea să însemne tocmai mărturie. Martiriul nu trebuia să fie provocat, dar când era suferit, trebuia acceptat ca un dar al cerului.

Ignaţiu, temându-se ca nu cumva creştinii din Roma să mijlocească pentru a-i cruţa viaţa, le-a luat-o înainte printr-o scrisoare mişcătoare, ca ei să nu-l împiedice în faţa unei ocazii aşa de preţioase: “Pentru mine cereţi doar tăria interioară şi exterioară, să fiu creştin nu numai cu gura, dar şi cu inima; nu numai cu numele, dar şi cu fapta. Pentru că numai dacă voi fi aflat creştin (cu faptele), voi putea fi numit astfel şi voi fi găsit fidel când voi dispărea din această lume”[2].

Episcopul apostolic

Puţine lucruri ştim despre viaţa lui Ignaţiu. S-a născut în jurul anului 50 şi a murit între anii 110 şi 115. Sfântul Ioan Cristostomul, confirmat şi de sfântul Ieronim, spune că “a avut relaţii cu apostolii”. Ştirea este întărită de fidelitatea sa faţă de învăţătura apostolică şi de lupta sa contra ereziilor care deja de pe atunci proliferau în Orient.

Se ştie că el a fost al treilea episcop de Antiohia, după sfântul Petru şi Evodiu. Era foarte respectat în întreaga Asie Mică. Când s-a răspândit ştirea despre condamnarea sa, şi el a întreprins călătoria spre Roma, escortat de circa zece gărzi, Bisericile şi-au trimis episcopii cu câte un reprezentant din respectivele comunităţi în fiecare oraş unde nava trebuia să oprească. Toţi voiau să-i aducă un ultim “adio” omului apostolic şi să asculte ultimele sale cuvinte.

Ignaţiu nu le-a înşelat speranţele. Profita de fiecare oprire pentru a îndemna Bisericile să rămână înrădăcinate în tradiţia apostolică şi, pentru ca glasul său să ajungă nu numai la cei prezenţi, ci la întreaga comunitate reprezentată de ei, le aşternea în scris cuvintele sale.

La Smirna a întâlnit comunitatea locului, împreună cu episcopul Policarp. Cei doi se înţelegeau perfect, şi Ignaţiu, după ce a vorbit acestei Biserici, a scris B cum ne informează Eusebiu[3] B “o scrisoare Bisericii din Efes, despre care aminteşte episcopul Onesim; una Bisericii din Magnezia de pe Meandru, în care se face menţiunea despre episcopul Dama; şi o alta Bisericii din Tralli, care ne informează că episcop era Polibiu. El însuşi a putut să încredinţeze scrisorile respectivilor episcopi veniţi să-l salute”.

“În afara acestor comunităţi, B continuă Eusebiu B a scris şi Bisericii din Roma, pentru a o implora să nu-l lipsească, prin intervenţii inoportune, de martiriu, dorinţa şi speranţa saY Plecat la Smirna, a venit la Troas şi, de acolo, a expediat noi scrisori: aceea către credincioşii din Filadelfia, aceea către Biserica din Smirna, şi una particulară către episcopul Policarp, căruia, cunoscându-l ca bărbat apostolic, ca adevărat şi bun păstor, îi încredinţează turma sa din Antiohia, cerându-i să aibă grijă de aceasta”[4].

Etapele ulterioare l-au îndepărtat tot mai mult de Asia. A fost dus la Neapolis, în Macedonia, apoi la Filipi şi la Durazo şi, de aici, a ajuns în Italia, în Portul Brindisi. Străbătând Via Appia, a ajuns la Roma.

Părinte al Bisericii

Ignaţiu ne-a lăsat şase scrisori, toate scrise într-un timp foarte scurt în timpul călătoriei sale spre Roma. Ele nu sunt construite pe anumite teme, ca şi cum ar fi voit să scrie un tratat, ci tocmai pentru aceasta ele constituie un tezaur inestimabil: ele dau mărturie despre doctrina şi viaţa Bisericii îndată după dispariţia apostolilor.

Cât priveşte doctrina, deseori Ignaţiu o apără de ereziile care mişunau în Asia Mică.

Împotriva grupurilor de iudaizanţi, le-a scris magnezienilor: “Nu vă lăsaţi seduşi de doctrine false, nici de poveşti de dinainte, inutile şi nocive. Dacă noi mai trăim, conform iudaismului şi Legii lui Moise, prin aceasta dăm mărturie că nu avem parte de har”[5].

Trulanilor, în mijlocul cărora s-au infiltrat doceţii, care negau realitatea întrupării, le-a scris: “Închideţi-vă urechile atunci când vreunul vă vorbeşte fără să cunoască misterul lui Isus Cristos, provenit din neamul lui David, fiul Mariei, care în mod real s-a născut, a mâncat şi a băut, a fost persecutat în mod real sub Ponţiu Pilat, a fost răstignit cu adevărat şi a muritY şi a înviat cu adevărat din morţi”[6]. “Dau slavă lui Isus CristosY care descinde din neamul lui David după trup, care este Fiul lui Dumnezeu, având voinţa şi puterea divină, născut în mod real dintr-o fecioară, botezat de IoanY în mod real, în timpul lui Ponţiu Pilat şi a tetrarhului Irod, şi a fost străpuns de cuie în trup”[7].

Aceasta era învăţătura pe care Ignaţiu o culesese de pe buzele aceluia care atinsese cu mâinile sale Cuvântul vieţii; trebuia să fie surzi şi obtuzi pentru a nu înţelege.

Doctor al unităţii

Un alt punct ferm, mereu prezent în scrisorile sale, este unitatea Bisericii. Ea este concepută, înainte de toate, ca fiind trupul lui Cristos: “Prin învierea sa, Cristos i-a adunat în unicul trup al Biserici sale pe sfinţii şi credincioşii săi”[8]; şi ei i-a comunicat incoruptibilitatea[9]. “Cristos este poarta Tatălui, prin care au intrat Abraham, Isaac, Iacob, profeţii, apostolii şi Biserica”[10]. “Prin cruce, Cristos, în pătimirea sa, vă invită pe voi, care sunteţi membrele sale; capul nu poate să existe ca parte fără membrele sale”[11].

Dar cine garantează unitatea în trupul lui Cristos, care este Biserica? Ignaţiu are cu privire la aceasta idei foarte clare, care, desigur, reflectă doctrina şi practica Bisericii apostolice. Centrul unităţii este episcopul, înconjurat de prezbiteri şi de diaconi.

În Scrisoarea către magnezieni, el recomanda: “Străduiţi-vă să faceţi orice lucru sub conducerea episcopului, care ţine locul lui Dumnezeu, şi a prezbiterilor, care ţin locul senatului apostolic, şi al diaconilor, foarte dragi mie, care sunt însărcinaţi cu slujirea lui Isus Cristos. Tatăl lui Isus Cristos este episcopul universalY Cine îl înşală pe episcopul văzut caută să-l înşele şi pe cel nevăzut”; şi trulanilor: “Toţii să-i respecte pe diaconi ca pe Isus Cristos, pe episcop ca pe o imagine a Tatălui şi pe prezbiteri ca pe Senatul lui Dumnezeu şi ca pe colegiul apostolilor; fără de ei, nu există Biserică”[12].

Diaconii şi prezbiterii trebuie să acţioneze în deplină sintonie cu episcopul şi toţi credincioşii, la rândul lor, trebuie să se integreze acestei armonii.

Efesienilor le-a scris: “Este datoria voastră să fiţi de acord cu gândirea episcopului vostru, aşa cum, de fapt, o şi faceţi. De fapt, venerabilul vostru colegiu sacerdotal, demn de Dumnezeu, este armonios unit cu episcopul cum sunt corzile ceterei; astfel, în acordul sentimentelor voastre şi în armonia carităţii voastre, voi îi cântaţi lui Isus Cristos. Şi fiecare dintre voi să participe la acest cor, aşa încât, cântând la fel şi luând la unison tonul lui Dumnezeu, într-un glas, prin Isus Cristos, să-l preamăriţi pe Tatăl, şi el să vă asculte şi să vă recunoască, pentru lucrările voastre bune, ca membre ale Fiului său. Este deci util pentru voi să fiţi într-o inseparabilă unitate, pentru a fi părtaşi întotdeauna de Dumnezeu”[13].

Nu trebuie făcut nimic în afara acestei unităţi: “Nu este permis, cu excepţia episcopului, nici să botezi, nici să faci agapa; dar tot ceea ce el aprobă, este plăcut şi lui Dumnezeu. Astfel, tot ceea ce se face va fi sigur şi legitim. Nimeni să nu facă ceva fără consensul episcopului în lucrurile care privesc Biserica. Să fie considerată legitimă numai Euharistia care este prezidată de episcop sau de cel căruia i s-a încredinţat această misiune”[14].

De asemenea, şi căsătoriile să fie contractate înaintea episcopului: “Este datoria logodnicilor şi a logodnicelor să realizeze unirea lor cu aprobarea episcopului, aşa încât căsătoria să fie în Domnul, şi nu după concupiscenţă”[15].

Şi recomandă fecioria: “Dacă unul poate să se păstreze în castitate, în cinstea trupului Domnului, să rămână aşa fără să se mândrească”.

Când se adresează Bisericii din Roma, el nu mai dă sfaturi: “Eu nu vă dau ordine ca Petru şi Paul: ei erau apostoli, eu, un condamnat; ei erau liberi, eu sunt acum un sclav”[16]; mai mult, recunoaşte că această Biserică “prezidează în caritate” şi rugăciunilor ei îi încredinţează chiar şi Biserica din Antiohia, pe care el acum trebuie să o părăsească pentru a-l urma pe Cristos pe cruce.

Martiriul

Ignaţiu a intrat în arena circului roman pentru a sărbători triumful lui Traian asupra dacilor.

Creştinii din Roma au adunat cu mult respect rămăşiţele trupului său, păstrându-le cu grijă şi cu prima ocazie restituindu-le fraţilor din Antiohia.

Sfântul Ioan Crisostomul, vorbind antiohenilor în panegiricul sărbătorii, a făcut acest comentariu: “Voi v-aţi bucurat de episcopatul lui şi romanii au admirat martiriul său. Domnul v-a luat pentru puţin timp această comoară, pentru a o arăta romanilor; şi v-a restituit-o cu o mai mare glorie, în acelaşi mod în care este restituită, cu dobândă, suma dată cu împrumut”[17].

Dar comoara lui Ignaţiu continuă să aducă roade şi astăzi în beneficiul nu numai al Antiohiei, dar al întregii creştinătăţi.



[1] Ignaţiu, Scrisoarea către romani, IV, 1-2; 6, 1: ed. Funk, 1, 217-223 ş.u.

[2] Ibid.

[3] Eusebiu, Istoria bisericească, III, 36, 3-5.

[4] Ibid.

[5] Scrisoarea către magnezieni, VIII.

[6] Scrisoarea către trulani, IX, 1-2.

[7] Scrisoarea către smirneni, I, 1-2.

[8] Ibid.

[9] Scrisoarea către efesieni, XVII, 1.

[10] Scrisoarea către trulani, IX, 1.

[11] Ibid., XI, 2.

[12] Scrisoarea către magnezieni.

[13] Scrisoarea către efesieni, IV.

[14] Scrisoarea către smirneni, VIII.

[15] Scrisoarea către Policarp, V, 2.

[16] Scrisoarea către romani, IV, 3.

[17] PG 50, 594.