en-USro-RO

Inregistrare | Login
17 decembrie 2017

Cautare Sfinti

Indice Alfabetic Sfinti

A B C D E F G H I Î J K L M N O P R S Ş T Ț U V X Z

Calendarul zilei

Duminică, 17 decembrie 2017

Sfintii zilei
Sf. Cristofor, călug.
Liturghierul Roman
† DUMINICA a 3-a din Advent
Liturghie proprie, Credo, prefaţă pentru Advent II
violet, III
Lectionar
Is 61,1-2a.10-11: Mă voi bucura în Domnul şi sufletul meu se va veseli în Dumnezeul meu.
Ps Lc 1,46-54: Sufletul meu va tresălta de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu.
1Tes 5,16-24: Fiinţa voastră întreagă să se păstreze fără prihană pentru venirea Domnului nostru Isus Cristos.
In 1,6-8.19-28: În mijlocul vostru este unul pe care voi nu-l cunoaşteţi.
 

SFÂNTUL LUCA

evanghelist

(sfârşitul secolului I)

“Deoarece mulţi au încercat să alcătuiască o istorisire a faptelor care s-au împlinit printre noi, aşa cum ni le-au transmis cei care de la început au fost martori oculari şi au devenit slujitori ai cuvântului, după ce am cercetat totul de la început cu grijă, m-am gândit să ţi le scriu şi eu în mod sistematic, preabunule Teofil, ca să te convingi de temeinicia învăţăturilor pe care le-ai primit”
[1].

Cu aceste cuvinte, autorul celei de-a treia evanghelii şi a Faptelor Apostolilor ne face să întrevedem cu ce respect se apropia de cuvântul lui Dumnezeu. El nu înţelegea deloc să-şi promoveze persona sa şi, de aceea, nu spune nimic despre sine, nici măcar numele: se considera un simplu slujitor în serviciul cuvântului însuşi şi dorea să-l transmită cu fidelitate absolută tuturor acelora care, ca şi el, nu-l cunoscuseră personal pe Isus, dar au făcut experienţa lui în credinţă în interiorul comunităţii creştine. Biserica, din partea ei, primind printre cărţile sacre aceste scrieri, a recunoscut în el un om inspirat de Dumnezeu.

Slujitor al cuvântului

Dar cine este autorul? Tradiţia creştină, până la sfântul Irineu, i-a dat un nume: Luca, “medicul drag” (Col 4,14), discipol şi tovarăş al lui Paul în călătoriile sale apostolice, fidel lui până la ultima încarcerare în închisoarea romană (2Tim 4,11).

Astăzi, studioşii spun că autorul celei de-a treia evanghelii şi al Faptelor Apostolilor nu este Luca, contemporanul sfântului Paul, deoarece redactarea celor două cărţi atribuite lui urcă spre o perioadă mai târzie. Lăsând studioşilor sarcina să facă lumină asupra acestei probleme, ne oprim puţin asupra figurii deosebite a acestui evanghelist care, ca şi ei, vom continua să-l numim Luca.

Se crede, nu fără motiv serios, că el a fost medic sau cel puţin un om cu o cultură deosebită, pentru modul în care vorbeşte despre boli şi despre cei bolnavi în evanghelie. Cunoştea foarte bine limba greacă şi versiunea biblică a Septuagintei, în timp ce nu părea să cunoască prea bine limba şi tradiţiile ebraice.

Evanghelistul provenea dintr-o comunitate creştină a lumii eleniste, şi tocmai datorită acestui ambient, pentru a confirma credinţa creştinilor veniţi din păgânism, a scris “o istorisire ordonată” a vieţii şi învăţăturilor lui Isus, până la învierea şi glorificarea sa, şi apoi, prin Faptele Apostolilor, şi răspândirea împărăţiei lui Dumnezeu în lumea mediteraneană.

Luca, în opera sa, s-a folosit, cum o spune el însuşi, de toate izvoarele scrise şi orale care circulau deja în comunităţile creştine şi le-a compus într-o unitate. A urmat ordinea Evangheliei după Marcu, dar a îmbogăţit-o foarte mult.

Caracteristicile lucane

Unele caracteristici ale evangheliei sale au făcut-o foarte atrăgătoare. Înainte de toate, ea pune în evidenţă iubirea milostivă a lui Dumnezeu faţă de oameni, mai presus de toate, faţă de păcătoşi, cum sunt publicanii şi prostituatele, şi cei care nu au ce mânca şi cu ce se îmbrăca, cum este Lazăr cel sărac. Celebre în această privinţă sunt parabolele fiului risipitor şi a bogatului lacom.

Se poate spune, de asemenea, că Luca avea un profund sens al socialului. El avea la inimă un nou tip de societate, bazată pe iubirea fraternă, până la împărţirea bunurilor, cum se poate vedea în parabola samariteanului milostiv şi în descrierea primei comunităţi din Ierusalim.

Pentru Luca, cel care îşi dorea să intre în comunitatea creştină trebuia să-şi asume, în mod liber, obligaţia de a se lepăda de sine şi de stilul de viaţă de mai înainte, renunţând la bunurile proprii şi fiind disponibil să-şi ia în fiecare zi propria cruce pentru a merge cu hotărâre pe urmele Învăţătorului.

Un alt aspect tipic lui Luca este absenţa discriminării între bărbat şi femeie. “Femeia îşi dobândeşte personalitatea, îndeosebi în evanghelia copilăriei (Maria, Elisabeta, Ana); de asemenea, nu trebuie uitată importanţa pe care Luca o atribuie femeii în Biserica primară. Lui îi place să unească episoade care pun în scenă bărbatul şi femeia cu evidenta intenţie de a afirma egalitatea dintre sexe, sau, mai bine, iubirea lui Dumnezeu faţă de toţi, fără discriminare: astfel, cântării lui Simeon îi urmează laudele profetesei Ana, primei minuni, care se referă la un posedat (la Cafarnaum), îi urmează vindecarea soacrei lui Petru, vindecării slujitorului centurionului îi urmează învierea fiului văduvei din Naim etc. Acest fapt trebuie atribuit, în parte, sensibilităţii elenistice a lui Luca; dar, mai presus de toate, trebuie spus că el a luat cu adevărat în serios învăţătura şi comportamentul lui Isus cu privire la femeie, ca, de altfel, şi faţă de alte tipuri de persoane emarginate, ca păcătoşi, samariteni; el se adresează umanităţii omului considerat persoană iubită de Dumnezeu dincolo de barierele religioase, morale, sociale sau de sex”[2].

Protector al medicilor şi pictorilor

Nu se ştie nimic sigur în privinţa morţii evanghelistului. Mulţi cred că el, în tinereţe, a fost un slujitor itinerant al cuvântului şi că, la o vârstă înaintată, s-a oprit într-o comunitate din Ahaia, unde, bogat în sfinţenie, experienţă şi în materialele adunate în anii precedenţi, ar fi scris opera sa.

Medicii l-au ales ca patron, dar şi pictorii l-au vrut ca protector, deoarece, conform unei legende, el ar fi pictat pentru prima dată un portret al sfintei Fecioare. Chiar dacă este dificil a demonstra din punct de vedere istoric că a fost şi un artist al penelului, nu se poate nega că el, cu pana sa, ne-a lăsat imaginea cea mai desăvârşită a Mamei lui Isus.



[1] Lc 1,1-4.

[2] Gérard Rossé, Evanghelia după Luca, Cittŕ Nuova, Roma 1992, pag. 13.