en-USro-RO

| Login
16 decembrie 2018

Cautare Sfinti

Indice Alfabetic Sfinti

A B C D E F G H I Î J K L M N O P R S Ş T Ț U V X Z

Calendarul zilei

Duminică, 16 decembrie 2018

Sfintii zilei
Ss. Adelaida, împ.; Aggeu, profet
Liturghierul Roman
† DUMINICA a 3-a din Advent
Liturghie proprie, Credo, prefațã pentru Advent I
violet, III
Lectionar
Sof 3,14-18: Domnul se va veseli pentru tine cu cântare de bucurie.
Ps Is 12,2-6: Cântați cu bucurie și veselie cãci mare și sfânt este Domnul.
Fil 4,4-7: Domnul este aproape.
Lc 3,10-18: Și noi, ce trebuie sã facem?


SFÂNTUL ROMAN (c. 390-463)

abate – stareţ


După cum este cunoscut, viaţa monahală a început în părţile de Răsărit ale Bisericii. Sfântul Atanasiu, trimis de mai multe ori în exil, a făcut cunoscută şi în Occident această formă de viaţă spirituală şi, datorită lui, în secolul al IV-lea, începe şi în Occident promovarea vieţii mănăstireşti, care avea să aducă roade în viaţa spirituală şi chiar în progresul vieţii civile. E destul să-l amintim pe Sf. Benedict. Prima mănăstire în Galia s-a ridicat în 371, prin străduinţele Sfântului Martir din Tours; apoi a urmat o neaşteptată înflorire de case mănăstireşti: într-una dintre ele, la Ainay, aproape de Lyon, îl găsim în sec. al V-lea şi pe monahul Roman.

Nefiind mulţumit de simpla respectare a regulii aspre ce se păstra în mănăstire, cu permisiunea abatelui, Roman şi-a luat un exemplar din Sf. Scriptură şi uneltele de lucru pe spate şi s-a afundat într-o regiune neexplorată a Munţilor Jura. I s-a pierdut urma. Un an mai târziu, fratele său, Lupicino, rămas văduv, a reuşit să-i descopere chilia şi a venit de i s-a alăturat, împreună cu alţi bărbaţi. Roman şi Lupicino au făcut loc pentru nou-veniţi, construind o primă mare mănăstire la Condat, şi a doua la Leuconne. Mai târziu li s-a alăturat şi o soră a lor, pentru care au construit o a treia mănăstire, nu prea departe, numită La Beaume.

Cei doi fraţi împărţeau în perfectă armonie conducerea noilor comunităţi. Temperamentele lor diametral opuse se completau unul pe altul: Roman era un spirit tolerant, înclinat spre mărinimie; Lupicino era auster, necruţător şi cerea ca regula să fie respectată întocmai. Astfel, după strângerea unei recolte excepţionale, deoarece călugării trecuseră peste normele aspre ale cumpătării, a poruncit să fie aruncate în apă proviziile şi la masă să se servească o singură farfurie cu orez fiert. Doisprezece dintre călugări nu au rezistat la această severitate şi au părăsit conventul: Roman a alergat în urma lor şi, cu lacrimi în ochi, i-a rugat să se întoarcă.

Bunătatea lui a triumfat şi în această ocazie. Altă dată, în timpul unui pelerinaj la mormântul Sfântului Mauriţiu la Geneva, pelerinaj făcut împreună cu un călugăr al său, Sfântul Palade, găsindu-şi adăpost pentru noapte într-o cabană unde se ascundeau doi leproşi săraci, Roman nu s-a sfiit să-i îmbrăţişeze frăţeşte. În dimineaţa următoare, cele două epave umane au constatat că erau complet vindecate, şi au alergat în cetate să povestească cele întâmplate. Încă şi alte minuni s-au întâmplat în timpul acelui pelerinaj. Apoi, blândul şi evlaviosul Roman s-a întors definitiv la singurătatea lui din Condat, unde a trecut la cele veşnice înaintea fratelui şi a surorii lui. Era născut în jurul anului 390.

În calendarul Bisericii se află un număr de cincisprezece sfinţi care poartă numele de Roman şi două sfinte ce se cheamă Romana. Prenumele acesta vine de la Romanus, care înseamnă „locuitor al Romei” sau, mai târziu, „cetăţean roman”. Era un nume curent la latini; creştinii l-au menţinut şi au dovedit că mai mare decât cinstea de a fi cetăţean al Romei este cinstea de a fi cetăţean al împărăţiei lui Cristos. Mulţi martiri, întrebaţi în timpul interogatoriului care le este numele, răspundeau, Christianus sum, „sunt creştin”.