en-USro-RO

Inregistrare | Login
12 decembrie 2017

Cautare Sfinti

Indice Alfabetic Sfinti

A B C D E F G H I Î J K L M N O P R S Ş T Ț U V X Z

Calendarul zilei

Marţi, 12 decembrie 2017

Sfintii zilei
Ss. Fc. Maria de la Guadalupe *; Epimah şi Alexandru, m.
Liturghierul Roman
Marţi din săptămâna a 2-a din Advent
Liturghie proprie, prefaţă pentru Advent I
violet (alb), II
Lectionar
Is 40,1-11: Dumnezeu mângâie poporul său.
Ps 95: Iată, Dumnezeul nostru va veni cu putere.
Mt 18,12-14: Aceasta este voinţa Tatălui vostru care este în ceruri: să nu se piardă niciunul dintre aceştia mici.
Meditatia zilei
Marţi din săptămâna a 2-a din Advent

POMENIREA TUTUROR CREDINCIOŞILOR RĂPOSAŢI

În ziua de 1 noiembrie, sărbătoarea Tuturor Sfinţilor, credincioşii contemplă în lumina credinţei bucuriile şi splendorile lăcaşului fericit al sufletelor ajunse la sfinţenie, „Biserica triumfătoare”, dar nu pierd din vedere faptul că o altă mulţime de fraţi şi surori în Cristos, după ce au trecut prin viaţa pământească, aşteaptă cu dor în pragul acestui lăcaş şi nu pot intra, deoarece se simt încă nevrednici, din cauza urmelor ce le mai poartă din călătoria prin locurile pline de noroiul păcatului; ele formează acea parte a Bisericii ce se numeşte „Biserica pătimitoare”. Aceste suflete suferă de dorul după casa Tatălui, de conştiinţa că nu se pot ajuta singure, de durerea ce le-o produce focul tainic rânduit de bunătatea divină să le redea puritatea desăvârşită, prin arderea impurităţilor aduse din viaţa trecătoare. După sărbătorirea tuturor sfinţilor, în multe părţi se făcea pomenirea tuturor credincioşilor răposaţi, urmând un îndemn spontan al dragostei creştineşti. Sfântul Odilon, abate al mănăstirii benedictine din Cluny, în anul 998, a poruncit ca la 2 noiembrie să se facă pomenirea tuturor călugărilor răposaţi. Sub influenţa celor peste o mie de mănăstiri benedictine, răspândite pe tot întinsul Europei, întreaga creştinătate apuseană a adoptat acest obicei şi, în anul 1311, Roma a stabilit în mod oficial ca la 2 noiembrie să fie celebrată pomenirea tuturor credincioşilor răposaţi.

De fapt, Biserica acordă un loc important în liturghia zilnică tuturor „celor care au murit cu semnul credinţei”, stabilind un memento mortuorum la fiecare slujbă şi terminând rugăciunea zilnică oficială, breviarul, cu rugăciunea: „şi sufletele celor răposaţi, prin mila lui Dumnezeu, să se odihnească în pace”. Ca un dar excepţional, în ziua de 2 noiembrie, fiecare preot poate celebra trei sfinte Liturghii; acest privilegiu a fost acordat mai întâi în anul 1748 pentru Biserica din Spania şi, în anul 1915, papa Benedict al XV-lea l-a extins în întreaga Biserică Romano-Catolică.

Preocuparea şi rugăciunea pentru cei răposaţi se întemeiază pe adevărul despre existenţa unei stări intermediare între Biserica triumfătoare şi Biserica luptătoare: Biserica suferinţei curăţătoare; de asemenea, şi pe adevărul împărtăşirii sfinţilor, în temeiul căruia energia vitală a Trupului Mistic circulă de la părţile sănătoase spre cele suferinde şi le oferă ajutor. Mijlocirea sfinţilor şi rugăciunile credincioşilor de pe pământ, îndeosebi participarea la celebrarea jertfei euharistice oferite pentru sufletele celor răposaţi, ajută la desăvârşirea purificării lor „în sângele Mielului” (Apoc. VII, 18). Sfântul Apostol Paul aseamănă lucrarea de mântuire a sufletului cu zidirea unei clădiri: „Fiecare să ia seama cum zideşte. Altă temelie nimeni nu poate pune, în afară de aceea aşezată, adică Isus Cristos. Iar dacă pe această temelie cineva zideşte aur, argint, pietre preţioase, lemn, fân, paie, înfăptuirea fiecăruia va fi dată pe faţă... Focul va dovedi cum este înfăptuirea fiecăruia... Dacă înfăptuirea cuiva va arde, va fi pierdere, el, ce e drept, va fi mântuit, dar ca prin foc” (I Corint III, 11-15). Este „focul curăţător” ce redă sufletelor celor răposaţi puritatea şi strălucirea cerută pentru a intra în deplina bucurie a Paradisului.

Acestor suflete, Biserica le oferă comemorarea solemnă de la 2 noiembrie, pentru a mărturisi dragostea cu care îi îmbrăţişează pe toţi fiii săi şi a menţine vie în sufletele credincioşilor conştiinţa datoriei şi a posibilităţii de a veni în ajutorul fraţilor şi surorilor din „focul” suferinţei curăţătoare şi aducătoare de bucurie nesfârşită.