SFÂNTUL LEOPOLD (?-1136)

Membru al familiei de Bamberg, care în secolul XI-lea stăpânea ţinutul Austriei, Leopold ajunge marcgraf în anul 1095 şi trece deschis de partea împăratului german Henric al V-lea. A avut o contribuţie foarte însemnată la realizarea Concordatului de la Worms (1122), prin care papa Calist al II-lea şi împăratul Henric al V-lea au pus capăt luptei pentru învestitură. Împreună cu soţia sa, Agnesa, a lucrat mult pentru ajutorarea populaţiei sărăcite de războaie şi mizerie, a ridicat biserici şi capele, a întemeiat mănăstiri şi lăcaşuri pentru bolnavi şi pelerini; sub armura de cavaler, a purtat o inimă de tată pentru supuşii săi şi de copil al lui Dumnezeu. Când a închis ochii, în ziua de 15 noiembrie 1136, întreaga Austrie l-a plâns ca pe un părinte; şi astăzi, în fiecare an, la 15 noiembrie, îl cinsteşte ca pe un sfânt strămoş al credinţei.

Deşi după sunet dă impresia că se apropie de Leon (leu), după înţeles, numele personal Leopold are altă origine şi alt sens. El face parte dintr-o serie de nume care cuprind adjectivul germanic vechi bold = îndrăzneţ, împreună cu un substantiv; în cazul nostru, este cuvântul lint = popor, cuvânt din care provine germanicul actual Leute = oameni. Leopold înseamnă deci: „popor îndrăzneţ”. Există şi forma feminină: Leopoldina. Aceste prenume se prescurtează în hipocoristicele: Poldi, Dina, Tina. E posibil ca părinţii Sfântului Leopold să nu fi cunoscut înţelesul numelui dat copilului lor, dar, analizând viaţa pe care a trăit-o, trebuie să recunoaştem că a dovedit cea mai înaltă formă de curaj şi îndrăzneală: curajul de a fi umil şi bun.