en-USro-RO

Inregistrare | Login
12 decembrie 2017

Cautare Sfinti

Indice Alfabetic Sfinti

A B C D E F G H I Î J K L M N O P R S Ş T Ț U V X Z

Calendarul zilei

Marţi, 12 decembrie 2017

Sfintii zilei
Ss. Fc. Maria de la Guadalupe *; Epimah şi Alexandru, m.
Liturghierul Roman
Marţi din săptămâna a 2-a din Advent
Liturghie proprie, prefaţă pentru Advent I
violet (alb), II
Lectionar
Is 40,1-11: Dumnezeu mângâie poporul său.
Ps 95: Iată, Dumnezeul nostru va veni cu putere.
Mt 18,12-14: Aceasta este voinţa Tatălui vostru care este în ceruri: să nu se piardă niciunul dintre aceştia mici.
Meditatia zilei
Marţi din săptămâna a 2-a din Advent

SFÂNTA MARGARETA

regină a Scoţiei

(1046-1093) 

 

 

“Margareta poseda spiritul de umilinţă în gradul cel mai mare. Când îmi vorbea despre plăcerile inefabile ale vieţii veşnice, cuvintele ei erau însoţite de o seninătate admirabilă. Fervoarea sa era aşa de mare în asemenea situaţii, încât nu-şi putea opri lacrimile. Era de o evlavie aşa de profundă, încât, văzând-o, mă simţeam pătruns de o vie umilinţă. Nimeni nu păstra mai bine decât ea tăcerea în biserică; nimeni nu dovedea un spirit mai atent la rugăciune”[1].

 

Când citim, din pietatea populară, istoria vieţii unei regine sau a unei principese ridicate la cinstea altarelor, rămânem puţin sceptici, de teamă ca nu cumva fantezia oamenilor simpli să fi creat sfinţenia celei care a avut doar norocul să se fi născut la o curte şi onoarea unui somptuos mausoleu dintr-o biserică strălucită din punct de vedere artistic.

Despre Margareta a Scoţiei, însă, putem fi siguri că ea a atins sfinţenia autentică: avem viaţa ei scrisă de un contemporan şi cuprinde indicii istorice sigure şi, de asemenea, avem beatificarea pe care a făcut-o papa Inocenţiu al IV-lea, în 1251, la Assisi, în bazilica “Sfântul Francisc”, beatificare ce deja pe atunci cerea un proces canonic bine pus la punct.

 

Primii paşi

Margareta s-a născut în Ungaria, în jurul anului 1046, ca fiică a lui Eduard Aetheling şi a Agatei, sora reginei acelei ţări. Eduard sosise în Ungaria prin Suedia. Când danezul Canut al II-lea a devenit stăpân al Regatului Britanic, a trimis posibili pretendenţi la tronul regelui Olaf, pentru a-l ucide. Acesta i-a primit cu toate onorurile şi nu a voit să-i ucidă, dar când Canut a ocupat, după câţiva ani, Suedia, Olaf şi cei doi principi au fugit în Ungaria. Aici, Eduard s-a căsătorit cu sora reginei şi a avut trei fii: Margareta, Cristina şi Edgard.

Familia trăia senină într-un ţinut pe care nu-l considera deloc străin. Eduard nu se gândea câtuşi de puţin să uneltească intrigi politice pentru a-şi câştiga un regat, când, la moartea lui Canut, în 1054, a fost chemat din nou în patrie de Eduard al III-lea, numit “Mărturisitorul” datorită vieţii sale sfinte, pentru a se pregăti să-i urmeze la conducere. Nu a urcat, însă, la tron, deoarece a murit trei ani mai târziu. Nici măcar fiul său, Edgard, nu a reuşit acest lucru, fiind încă prea mic la moartea lui Eduard al III-lea, în 1066. Regatul a fost încredinţat de nobili şi de episcopi lui Harold al II-lea. Acesta a întâlnit însă opoziţia normandului Wilhelm I Cuceritorul şi a fost îndepărtat în bătălia din Hastings, în 1066.

În faţa atâtor sângeroase confruntări, Edgard, împreună cu surorile sale, a fugit în Scoţia, la Malcom al III-lea. Acesta nu era cheie de biserică, ba chiar era supranumit Sângerosul, pentru că distrusese întreaga familie Macbeth, conte de Moray, care încercase să-i uzurpeze tronul. În ciuda acestui trecut puţin recomandabil, regele scoţian a primit bine familia regală a britanicilor şi, impresionat de figura feminină a Margaretei, a cerut-o de soţie.

 

Regină a Scoţiei


Margareta primise o bună educaţie în Ungaria în copilăria sa, ştia să citească şi să scrie, era la curent cu viaţa Bisericii şi simpatiza cu Reforma Gregoriană sprijinită şi promovată de Cluny. Nu era o copilă ignorantă, ci o femeie de 24 de ani, deja cunoscătoare a vieţii. Era normal să accepte mâna unui rege care avea apelativul deloc simpatic de Sângerosul? Sau, refuzându-l, ce ar fi însemnat acest fapt pentru fratele şi sora sa? S-a gândit puţin, a crezut că o poate face şi a spus da.

Mai târziu, biograful putea să noteze: “Malcom a ales o soţie de viţă mai nobilă, o soţie mai nobilă încă prin înţelepciune şi religiozitateY Ea l-a influenţat în bine pe regele care a renunţat la practicile sale sălbaticeY şi a transformat tot ceea ce exista în jurul luiY Înaintea ei nu erau permise vorbele nepotrivite”.

Malcom, care nu era chiar aşa de sângeros cum se gândea, s-a lăsat modelat de soţia sa, ascultându-i sfaturile. Chiar dacă vorbea trei limbi, nu ştia să citească şi săruta cu devoţiune cărţile pe care soţia sa le folosea pentru rugăciuni sau pentru a-l instrui.

 

Femeie capabilă să conducă şi maestră de viaţă creştină

 

Margareta a organizat curtea cu măiestria unei sârguincioase castelane şi l-a însoţit pe soţul ei cu sfaturi înţelepte. Admiratoare a mănăstirii de la Cluny, a construit o mănăstire şi a adus aici o comunitate de călugări. Voind apoi să introducă în regat reforma gregoriană, a promovat diferite sinoade, luând parte ea însăşi la acestea. La unul dintre ele, i s-a cerut părerea în privinţa Împărtăşaniei pentru păcătoşii pocăiţi. În mentalitatea severă celtică în care a fost educată în privinţa practicii penitenţiale de călugării irlandezi, părea imposibil a se da Împărtăşania unuia care a căzut într-un păcat foarte grav. Regina, care primea deseori sfânta Împărtăşanie şi care avea o bună formare teologică, a răspuns cu înţelepciune că toţi, în fond, suntem păcătoşi, dar dacă unul se căieşte, îşi mărturiseşte păcatele şi îşi schimbă viaţa, are dreptul să-l primească pe Domnul milostivirii.

Sub influenţa sa, au fost aleşi episcopi demni şi sfinţiţi preoţi celibatari, făcând să înflorească pretutindeni viaţa creştină a scoţienilor, atât sub aspectul religios, cât şi cultural, deoarece acolo unde exista un episcop, se ridica şi o şcoală, şi apăreau şi opere de asistenţă pentru cei săraci.

 

Mama săracilor

Margareta era cea dintâi care dădea exemplu, având grijă de ei în mod personal. În fiecare zi, înainte de a se aşeza la masă, servea nouă orfani şi douăzeci şi patru de săraci. În timpul Postului Mare şi în Advent, era ajutată de regele însuşi în acest serviciu, pentru că numărul săracilor ajungea chiar la trei sute. Era preocupată şi de străinii care, fiind fugari din ţinuturile lor, adesea din motive politice, mureau în lipsuri şi suferinţe în ţările ce îi găzduiau. Nu experimentase şi ea aceeaşi încercare? Pentru ei a construit case de primire. Când resursele economice scădeau, vindea obiecte preţioase personale sau de la curte, dar nu-i lăsa fără ajutor pe cei nevoiaşi.

 

Educatoarea principilor

Chiar dacă a fost cu mult superioară soţului în ce priveşte instruirea şi educaţia nobiliară, îl trata întotdeauna cu respectul cerut de condiţia sa şi avea grijă să fie bine îmbrăcat, şi astfel, făcea o bună impresie în public, impunând acelaşi respect celor opt fii, şase băieţi şi două fete.


Faima acestei familii regale a ajuns până la curtea Angliei, şi Henric al II-lea, Cel Roşu, a cerut-o ca soţie pe principesa Edith, fiica lui Malcom şi a Margaretei. Copila îşi exprimase dorinţa de a se face călugăriţă, dar, în urma sfatului sfântului Anselm de Aosta, episcop de Canterbury, a devenit regină cu numele de Matilda.

Şi fratele ei, David I, care i-a urmat tatălui la tron, a urmat exemplul mamei, şi astfel, a meritat titlul de fericit.

Margareta a murit la Edimburg, la 16 noiembrie 1093, la patru zile după ce căzuseră în bătălie soţul şi primul ei fiu, care au ieşit să apere castelul din Alnwich, în Northumbria, împotriva invadatorilor englezi. Când a primit trista veste, Margareta a făcut această rugăciune: “Dumnezeule atotputernic, îţi mulţumesc că mi-ai trimis o aşa mare durere în ultimele momente ale vieţii mele. Sper că, în milostivirea ta, ea îmi va servi pentru purificarea păcatelor mele”. A primit pentru ultima dată Euharistia, şi şi-a dat sufletul în timp ce se ruga cu cuvintele liturgiei: “Doamne Isuse, care prin moartea ta ai dat viaţă lumii, salvează-mă de orice rău”.

A fost înmormântată în biserica Abaţiei “Preasfânta Treime”, din Dunfermline. Pe drept, catolicii Scoţiei o venerează ca protectoare a ţării lor.



[1] Din Viaţa sfintei Margareta, scrisă de duhovnicul ei, călugărul Teodoric Turgot. Cit. în: G. Pettinato, I santi canonizzati del giorno/XI, Edizione Segno, Udine 1991, pag. 188.