Felix, fiul unei familii nobile din Valois, renunţând la comodităţile oferite de situaţia lui, s-a retras într-o pădure, spre a-şi afla pacea sufletului în desăvârşita unire cu Dumnezeu, petrecându-şi viaţa în rugăciune şi în muncă. Aici a fost vizitat într-o zi de către un profesor de la Universitatea din Paris, Ioan de Matha (1160-1213), venit să-i ceară sfatul asupra unui gând ce-i frământa sufletul de multă vreme: i se părea că Dumnezeu îl cheamă să părăsească activitatea plăcută a învăţământului şi să încerce a traduce în faptă legea iubirii creştine, făcând ceva pentru eliberarea nenumăraţilor creştini aflaţi în suferinţele şi primejdiile robiei. Pustnicul Felix i-a destăinuit că şi el a avut acea inspiraţie. După ce s-au rugat împreună, au hotărât să întemeieze un institut, sub formă de ordin călugăresc, care să cultive în inimile creştinilor conştiinţa responsabilităţii faţă de soarta fraţilor lor căzuţi în sclavie, să pregătească bărbaţi vrednici, capabili de a se jertfi pe ei înşişi, să adune fondurile necesare şi să organizeze acţiunea de eliberare. Institutul a fost pus sub ocrotirea Preasfintei Treimi, izvorul şi icoana vie a Iubirii, iar membrii institutului s-au numit trinitarieni. După ce, în anul 1198, au primit aprobarea papei Inocenţiu al III-lea, Felix a întemeiat şi a condus un Institut al „Sfintei Treimi” în Franţa, iar Ioan a făcut acelaşi lucru în Italia.

Istoria ne arată că iniţiativa lor a redat libertatea şi chiar viaţa miilor de creştini căzuţi în mâinile piraţilor; acesta este rodul preţios al înţelepciunii şi iubirii Sfântului Felix de Valois şi al prietenului său, Sfântul Ioan de Matha, care au înţeles că deplina unire cu Dumnezeu se realizează în slujirea aproapelui aflat în suferinţă, slujire ce este adevărată şi statornică numai dacă izvorăşte şi se hrăneşte din studiu şi din rugăciune.