en-USro-RO

| Login
24 octombrie 2018

Cautare Sfinti

Indice Alfabetic Sfinti

A B C D E F G H I Î J K L M N O P R S Ş T Ț U V X Z

Calendarul zilei

Miercuri, 24 octombrie 2018

Sfintii zilei
Ss. Anton M. Claret, ep. *; Alois Guanella, pr.
Liturghierul Roman
Miercuri din săptămâna a 29-a de peste an
Liturghie la alegere, prefață comună
verde (alb), I, LP
Lectionar
Ef 3,2-12: Acum este revelat misterul lui Cristos că păgânii sunt împreună-moștenitori ai promisiunii.
Ps Is 12,2-3.4bcd.5-6: Veți scoate apă cu bucurie din izvoarele mântuirii.
Lc 12,39-48: Cui i s-a încredințat mult, i se va cere și mai mult.

Meditatia zilei
Miercuri din săptămâna a 29-a de peste an

SFÂNTUL EDMOND (841-870)

În anul 862, nobilii şi clerul din Estul Angliei l-au ales şi l-au încoronat ce rege, la Norfolk, pe tânărul Edmond. A avut o domnie nefericită, deoarece a trebuit să ţină piept invaziilor din partea normanzilor, iar în 870, a fost capturat şi decapitat de către Vikingi. Avea 29 de ani.

Peste o sută de ani, călugărul benedictin Abdon, cercetând documentele şi amintirile în legătură cu nefericitul rege, a redactat o viaţă amplă, un fel de Passio - „Pătimirile regelui martir”. În ea se spune că vikingii i-au cerut lui Edmond să recunoască stăpânirea lor, dar acesta, îndemnat de dragostea faţă de ţară şi faţă de credinţa creştină, a refuzat; atunci l-au legat de un arbore, l-au străpuns cu săgeţile şi la urmă i-au tăiat capul, pe care apoi l-au aruncat împreună cu trupul într-o groapă din adâncul pădurii. Creştinii, voind să-i facă o înmormântare solemnă, au organizat echipe care să caute preţioasele relicve; după îndelungi cercetări zadarnice, într-un anumit loc au auzit un glas ce striga: Here, here, here! - „Aici, aici, aici!”; îndreptându-se în direcţia glasului, au descoperit capul regelui lor, păzit de un lup enorm, ca să nu fie mâncat de animale. Încă de atunci, Edmond a fost cinstit ca un sfânt martir şi Biserica a confirmat sentinţa dată de entuziasmul şi recunoştinţa poporului creştin.

 

Prenumele Edmond, în vechime, a avut forma Eadmund, fiind format din cuvintele anglo-saxone ead = bogăţie şi mund = apărare; împreună, au înţelesul de: „Cel care apără averea, bunurile pământului”. Cu timpul, cuvântul Eadmund a luat forma Edmund în Anglia şi Edmond în Franţa. Ulterior, şi englezii au adoptat forma Edmond. Numele de „Cel care apără averea” a fost confirmat de Sfântul rege Edmond prin moartea sa glorioasă pentru credinţă şi pentru pământul ţării.