en-USro-RO

Inregistrare | Login
14 decembrie 2017

Cautare Sfinti

Indice Alfabetic Sfinti

A B C D E F G H I Î J K L M N O P R S Ş T Ț U V X Z

Calendarul zilei

Joi, 14 decembrie 2017

Sfintii zilei
Sf. Ioan al Crucii, pr. înv. **
Liturghierul Roman
Sf. Ioan al Crucii, pr. înv. **
Liturghie proprie, prefaţă pentru sfinţi
alb,
Lectionar
1Cor 2,1-10a: Noi vorbim de înţelepciunea tainică a lui Dumnezeu 
Ps 36: Gura celui drept exprimă înţelepciunea 
Lc 14,25-33: Fiecare dintre voi care nu renunţă la tot ceea ce are nu poate fi discipolul meu.
Meditatia zilei
Joi din săptămâna a 2-a din Advent

SFÂNTA BIBIANA (?-363)

 

Sfânta Bibiana este numită şi Viviana, dar adevăratul nume ar trebui să fie Viniana, aceasta fiind forma feminină a numelui etrusc Vinianus, nume al cărui înţeles nu este cunoscut. Referitor la Sfânta Bibiana, este ştiut faptul că papa Simpliciu (468-483) a zidit în Roma o bazilică pe locul „unde odihneşte trupul ei”, spre a-i adăposti rămăşiţele pământeşti, dar rămâneau unele îndoieli asupra celor relatate de Passio Sanctae Bibianae. Când marele arhitect Bernini a primit misiunea de a reconstrui bazilica, în anul 1624, în urma săpăturilor făcute, s-au descoperit două vase conţinând osemintele unei tinere şi purtând inscripţia „Bibiana martiră”.

Istoria acestei tinere şi mult venerate martire se împlineşte cu ultima persecuţie decretată şi coordonată de împăratul Flavius Claudius Iulian, care a renegat credinţa creştină şi a încercat să reinstaureze cultul păgân, meritându-şi supranumele de Iulian Apostatul (361-363). Om cu o mare cultură, sub influenţa neoplatonismului, a conceput un păgânism reîntinerit şi a voit să-l impună cu forţa; a dat libertate de acţiune tuturor sectelor creştine, sperând că se vor distruge una pe alta, a rezervat numai păgânilor toate posturile de conducere, i-a exilat pe cei care se dovedeau prea zeloşi în afirmarea credinţei lor şi a căutat prin toate mijloacele să-i facă odioşi pe creştini.

În această situaţie, un fost prefect al Romei, Flavian, tatăl a două fete, Bibiana şi Demetria, a fost marcat cu semnul sclavilor pe frunte şi trimis în exil; soţia lui, Dafrosa, a fost condamnată la moarte şi i s-a tăiat capul. Au rămas cele două fiice ale lor, pe care guvernatorul Aprovian, după ce a pus stăpânire pe averea lui Flavian, a încercat să le atragă de partea sa, dar, nereuşind, a poruncit să fie aruncate în închisoare.

Demetria, sora mai mică, a încetat din viaţă chiar mai înainte de a fi supusă torturilor; Bibiana, neînfricată şi hotărâtă, a fost trimisă într-o casă de toleranţă şi încredinţată unei femei uşuratice, pentru a-i schimba gândurile. Deoarece nici în felul acesta nu a reuşit să o abată de la hotărârea ei, Aprovian a poruncit să fie legală de un stâlp şi biciuită. Din cauza rănilor primite, şi-a dat sufletul în mâinile Creatorului, iar trupul a fost luat de creştini şi înmormântat alături de cel al surorii sale, în apropierea casei lor părinteşti. Pe acest loc se va ridica mai târziu măreaţa bazilică ce-i adăposteşte şi astăzi relicvele venerate.