en-USro-RO

Inregistrare | Login
14 decembrie 2017

Cautare Sfinti

Indice Alfabetic Sfinti

A B C D E F G H I Î J K L M N O P R S Ş T Ț U V X Z

Calendarul zilei

Joi, 14 decembrie 2017

Sfintii zilei
Sf. Ioan al Crucii, pr. înv. **
Liturghierul Roman
Sf. Ioan al Crucii, pr. înv. **
Liturghie proprie, prefaţă pentru sfinţi
alb,
Lectionar
1Cor 2,1-10a: Noi vorbim de înţelepciunea tainică a lui Dumnezeu 
Ps 36: Gura celui drept exprimă înţelepciunea 
Lc 14,25-33: Fiecare dintre voi care nu renunţă la tot ceea ce are nu poate fi discipolul meu.
Meditatia zilei
Joi din săptămâna a 2-a din Advent

FERICITUL URBAN AL V-lea (1310-1370)

papă


Între anii 1309-1377, condiţiile istorice i-au obligat pe urmaşii Sfântului Petru la conducerea Bisericii să locuiască în oraşul Avignon din Sudul Franţei, pe malul fluviului Rhône. Între cei care au fost pe Scaunul apostolic în această perioadă a „Captivităţii babilonice” se numără şi fericitul Urban al V-lea, ales papă la 28 septembrie 1362, cu toate că în acel moment nu era episcop, nici cardinal, ci numai abate al Mănăstirii benedictine „Sfântul Victor” din Marsilia. Din familie, el se numea Vilhelm de Grimaord.

Vilhelm s-a născut la castelul Grisac, din regiunea Cévennes, în anul 1310. Din copilărie a manifestat o dragoste deosebită faţă de reculegere şi de muncă; deseori, părăsea joaca, alerga în capelă şi rămânea în rugăciune pentru mai mult timp. Mama lui spunea atunci: „Eu nu-l înţeleg, dar, până la urmă, e destul că îl înţelege Dumnezeu”. A intrat în mănăstirea benedictină din Chirac, apoi a trecut la Abaţia „Sfântul Victor” din Marsilia, unde a făcut studii strălucite şi a luat doctoratul în Dreptul civil şi bisericesc. A predat ca profesor în universităţile din Toulouse, Montpellier, Paris şi Avignon. După sfinţirea ca preot, a fost numit vicar general la Clermont şi Uzès. Curia papală din Avignon l-a trimis ca delegat papal în Lombardia şi Neapole, şi în această calitate a depus eforturi mari pentru pregătirea revenirii Scaunului pontifical la Roma. Pe când se afla în Italia, a fost ales urmaş al papei Inocenţiu al VI-lea. La 6 noiembrie 1362, este sfinţit episcop la Avignon şi, în aceeaşi, zi primeşte tiara papală, luându-şi numele de Urban al V-lea.

Urban al V-lea a dovedit calităţile unui excepţional conducător şi o mână energică la cârma bărcii lui Petru, într-o epocă de mari greutăţi pentru Biserică. Pontificatul său este marcat de trimiterea misionarilor în India, China şi Lituania; a dat un mare avânt studiilor ecleziastice şi a introdus reforme însemnate în administraţia bisericească. Nu a ezitat să reînnoiască împotriva regelui Petru al IV-lea al Castiliei excomunicarea dată de papa Inocenţiu al IV-lea, pentru că acesta îşi omorâse soţia şi luase în căsătorie o altă femeie. Asemenea urmaşilor săi, Urban al V-lea căuta momentul potrivit de a se întoarce în Roma şi a răspunde astfel dorinţei generale a creştinătăţii din Apus. Poetul Petrarca îi scria: „Mai mult decât de orice altă cetate, tu eşti legat de Roma”.

La 30 aprilie 1367, Urban al V-lea, împreună cu întreaga curie papală, s-a îmbarcat, la Marsilia, pe o adevărată flotă de galere şi a pornit spre Roma. După o scurtă oprire la Genova şi o şedere mai îndelungată la Viterbo, la 16 septembrie, papa a pus piciorul în Cetatea Eternă, primit de locuitorii oraşului cu o bucurie de nedescris.

Cronicarul Coluccio Salutati notează: „După câteva zile, Roma răsuna de cântecele lucrătorilor” care au răspuns la chemarea papei de a începe restaurarea clădirilor ajunse în ruină. Urban al V-lea s-a preocupat intens şi de refacerea spirituală a vieţii şi unităţii Bisericii, ajungând la o mare apropiere de unirea cu Biserica din Răsărit, în cadrul întâlnirilor din anul 1369.

Dar bucuria revenirii la Roma nu a durat mult şi, la 7 aprilie 1370, papa a considerat că este obligat să se întoarcă la Avignon, cu toate rugăminţile multor personalităţi însemnate ale timpului. Sfânta Brigita a mers după el până la Bolsena şi i-a prezis că va muri îndată după ce va ajunge la Avignon. A ajuns la Avignon în ziua de 26 septembrie.

La 19 decembrie, şi-a dat seama că se apropie sfârşitul; a cerut să fie îmbrăcat în rasa de călugăr benedictin şi s-a dus în casa fratelui său, deoarece nu voia să sfârşească viaţa într-un palat; a dat ordin ca poarta şi uşile casei să rămână deschise, pentru ca oricine să poată intra şi să vadă „cum moare un papă”. A încetat din viaţă în seara zilei de 19 decembrie 1370. În opt ani de pontificat, prin măsurile luate şi prin exemplul său personal, a contribuit mult la reînnoirea vieţii spirituale în rândul clerului şi al credincioşilor, precum şi la dezvoltarea învăţăturii creştine şi a studiilor teologice, în general.

La romani, cuvântul urbanus însemna „locuitor al oraşului Roma” (Urbs = oraşul Roma); mai târziu a primit şi înţelesul de: om politicos, manierat, bine crescut, spre deosebire de rusticus = ţăran, agricultor, şi, prin extindere: necioplit, prost crescut. Cuvântul Urbanus a fost folosit şi ca nume de persoană, mai ales în epoca creştină; el a fost ales de mai mulţi papi, ultimul fiind papa Urban al VIII-lea (1623-1644).

Martirologiul Roman aminteşte doisprezece sfinţi care au purtat prenumele Urbanus.