en-USro-RO

Inregistrare | Login
17 decembrie 2017

Cautare Sfinti

Indice Alfabetic Sfinti

A B C D E F G H I Î J K L M N O P R S Ş T Ț U V X Z

Calendarul zilei

Duminică, 17 decembrie 2017

Sfintii zilei
Sf. Cristofor, călug.
Liturghierul Roman
† DUMINICA a 3-a din Advent
Liturghie proprie, Credo, prefaţă pentru Advent II
violet, III
Lectionar
Is 61,1-2a.10-11: Mă voi bucura în Domnul şi sufletul meu se va veseli în Dumnezeul meu.
Ps Lc 1,46-54: Sufletul meu va tresălta de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu.
1Tes 5,16-24: Fiinţa voastră întreagă să se păstreze fără prihană pentru venirea Domnului nostru Isus Cristos.
In 1,6-8.19-28: În mijlocul vostru este unul pe care voi nu-l cunoaşteţi.
 

SFÂNTUL IOAN DE K’TY

preot

(1390-1473)


“Preot perfect integru şi muncitor neobosit, a învăţat ştiinţa sorbită dintr-un izvor foarte curat”[1].


Popular este numit Ioan Canzio, de la latinizarea lui K“ty sau Kenty, oraşul său de origine, din apropiere de Cracovia, în Polonia, unde s-a născut în anul 1390. Nu ştim nimic despre prima perioadă a vieţii sale. La 23 de ani, s-a înscris la Universitatea din Cracovia şi, în scurt timp, a devenit bacalaureat şi, mai apoi, maestru în arte. În 1416, ajunge preot şi, mai târziu, a fost desemnat director al Şcolii Mănăstirii “Sfântul Mormânt”, din Miechow.


Omul ştiinţei şi al credinţei


Împlinindu-şi foarte bine acest oficiu, în 1429, a fost chemat din nou la Universitatea din Cracovia, ca profesor de arte. Aici, în afara datoriei de a preda, a profitat de timpul disponibil, pentru a studia mai profund teologia, devenind şi în această disciplină maestru. Nu era un speculativ şi nu a scris cărţi, ci doar a copiat cu mâna sa 15 codice, ataşându-le acestora şi multe observaţii foarte interesante. A fost, în schimb, un bun profesor care ştia să transmită ştiinţa, comunicând în acelaşi timp credinţa sa senină şi profundă. Într-un timp în care în Europa circula printre intelectuali teoria conciliarismului, care susţinea superioritatea conciliului ecumenic asupra papei, el nu a aderat la ea, afirmând într-unul dintre manuscrisele sale că fidelitatea faţă de Biserică include şi recunoaşterea ministerului petrin şi este, în acelaşi timp, condiţia indispensabilă pentru a putea participa la comuniunea sfinţilor.

Nu s-a lăsat cuprins nici de ideile husite, răspândite în patria sa, şi, celor care în dezbaterile publice îl ofensau grav pentru ataşamentul său faţă de Biserică, le răspundea cu calm: “Deo gratias”.


Sărac şi umil


A trăit întotdeauna ca un sărac şi, când a fost numit prelat al unui bogat colegiu, văzând că nu poate să se implice în acelaşi timp şi în studiu, şi în grija pastorală, a renunţat la misiune.

Din viaţa sa se povestesc unele fapte pitoreşti, care pun în lumină simplitatea inimii şi credinţa sa genuină. Era încă student, când, aflându-se la masă împreună cu tovarăşii săi, a bătut la uşă un sărac. El, fără să ezite, şi-a dat porţia zilnică de hrană şi, în faţa mirării colegilor care cereau explicaţii, a răspuns cu simplitate: “A venit un sărac, Isus Cristos e cel care a venit”. Din acea zi, de comun acord, când pregăteau prânzul, pregăteau şi o porţie în plus pentru Isus care ar fi putut veni în cel sărac.

Cu o altă ocazie, pe când era deja preot şi profesor universitar, în timp ce se apropia de Roma ca pelerin, diligenţa a fost atacată de tâlhari care au cerut să li se dea toţi banii. Când dădea economiile sale răufăcătorilor, aceştia l-au întrebat: “Asta-i tot?” El a răspuns că da, însă, în timp ce ei se îndepărtau, şi-a dat seama că i-a mai rămas o monedă rătăcită. A coborât din diligenţă şi s-a dus după ei să le-o dea. Tâlharii, miraţi, au avut senzaţia că se află în faţa unui sfânt, i-au restituit totul şi au promis că îşi vor schimba viaţa. Pentru acest motiv, Ioan de K“ty a fost încredinţat de tradiţie ca protector al tâlharilor, pentru a-i ajuta să revină pe calea cea dreaptă.


Pelerin în căutarea Domnului


Cât priveşte pelerinajele, de patru ori a fost la Roma pentru a vizita mormintele apostolilor şi o dată s-a dus chiar până în Palestina. Pelerinajele erau pe atunci o adevărată şi profundă experienţă ascetică, ce trebuia să purifice sufletul de orice ataşament faţă de lucrurile deşarte ale lumii şi să-l unească mai profund cu Dumnezeu. El le-a făcut cu acest scop, şi pentru a-şi întări şi reînnoi credinţa.

În Universitatea din Cracovia era bine văzut de profesori şi de studenţi, care l-au voit la catedră până la moartea sa, survenită la 24 decembrie 1473, la venerabila vârstă de 83 de ani. Mormântul său a devenit foarte curând motiv pentru numeroase pelerinaje nu numai din Polonia, dar şi din ţările vecine. La cererea profesorilor din Cracovia, a fost proclamat fericit în 1690 şi sfânt în 1767. Pentru influenţa pe care a avut-o în formarea clerului, este considerat ca patron al seminariştilor şi al profesorilor lor.

Cardinalul Schuster a scris despre dânsul: “Mulţi consideră că poziţia învăţătorului universitar, îmbătat de dorinţa de a şti, este cea mai nepotrivită profesie în raport cu perfecţiunea creştină. Ioan de K“ty a risipit această prejudecată, şi a dovedit că nu îngâmfarea, ci ascendentul unei vieţi sfinte face extrem de eficace învăţământul maestrului de suflete în rândul tineretului studios”[2].



[1] Din bula de canonizare a lui Clement al XIII-lea. Cf. Liturgia orelor.

[2] I. Schuster, Liber Sacramentorum, IX, 39. Cit. în: G. Pettinato, I santi canonizzati del giorno, Edizioni Segno, Udine 1991, pag. 256.