en-USro-RO

| Login
15 noiembrie 2018

Cautare Sfinti

Indice Alfabetic Sfinti

A B C D E F G H I Î J K L M N O P R S Ş T Ț U V X Z

Calendarul zilei

Joi, 15 noiembrie 2018

Sfintii zilei
Ss. Albert cel Mare, ep. înv. *; Leopold al III-lea
Liturghierul Roman
Joi din sãptãmâna a 32-a de peste an
Liturghie la alegere, prefațã comunã
verde (alb), IV, PP
Lectionar
Flm 7-20: Sã-l primești pe Onesim înapoi, dar nu ca pe un sclav, ci ca pe un frate iubit!
Ps 145: Fericit este acela care îl are ca ajutor pe Dumnezeul lui Iacob! (sau Aleluia.)
Lc 17,20-25: Împãrãția lui Dumnezeu este înãuntrul vostru
.
Meditatia zilei
Joi din sãptãmâna a 32-a de peste an

NAŞTEREA DOMNULUI NOSTRU ISUS CRISTOS

(Solemnitate)


„În anul 5199 – cinci mii una sută nouăzeci şi nouă – de la crearea lumii, când întru început Dumnezeu a creat cerul şi pământul; în anul 2957 – două mii nouă sute cincizeci şi şapte – de la potop; în anul 2015 – două mii cincisprezece – de la naşterea lui Avraam, în anul 1510 – una mie cinci sute zece – de la Moise şi de la ieşirea din Egipt a poporului Israel; în anul 1032 – una mie treizeci şi doi – de la ungerea lui David ca Rege; în a şaizeci şi cincea săptămână după profeţia lui Daniel; în Olimpiada (194) – una sută nouăzeci şi patru; în anul 752 – şapte sute cincizeci şi doi – de la zidirea Romei; în anul 42 – patruzeci şi doi – al domniei împăratului Octavian August, pe când întreg Pământul era în pace, în a şasea perioadă a lumii, Isus Cristos, Dumnezeu din veşnicie şi Fiu al Tatălui veşnic, voind să consacre lumea prin venirea sa, zămislit fiind de la Duhul Sfânt, după trecerea a nouă luni de la zămislire”, Martirologiul Roman notează, „se ridică vocea şi toţi se aşază în genunchi, în Betleemul Iudeii se naşte din Maria Fecioara El, care s-a făcut Om”. Se reia tonul obişnuit şi, pe melodia folosită la istorisirea Patimii Domnului, se continuă: „Naşterea Domnului nostru Isus Cristos după trup”.

Aceasta este vestirea solemnă a sărbătorilor Naşterii Domnului, la încheierea celor patru săptămâni de Advent sau Postul Crăciunului. În afară de data referitoare la crearea lumii, dată biblică şi simbolică, toate celelalte sunt date istorice şi, prin ele, se subliniază prezenţa reală în istoria omenirii a Fiului lui Dumnezeu, care „s-a făcut trup şi a locuit între noi”.

De sărbătoarea Crăciunului, Biserica propune să se celebreze trei Sfinte Liturghii diferite pentru a comemora trei momente ale naşterii lui Cristos: naşterea din veşnicie a Cuvântului în sânul strălucirii Tatălui (prima slujbă); arătarea în timp în umilinţa trupului (a doua slujbă); întoarcerea finală pentru Judecata de pe urmă (a treia slujbă).

Un document foarte vechi, „Cronograful” anului 354, dovedeşte existenţa la Roma a acestei sărbători în ziua de 25 decembrie, care corespunde sărbătorii păgâne a solstiţiului de iarnă - Natalis Solis Invicti, adică naşterea Soarelui neînvins -, care, după cea mai lungă noapte a anului, îşi recapătă vigoarea.

Cinstind în această zi naşterea Aceluia care este Soarele adevărat, lumina lumii, răsărit în noaptea păgânismului, s-a dat o semnificaţie cu totul nouă unei tradiţii păgâne, foarte cunoscută de popor, deoarece coincidea şi cu serbările lui Saturn, în timpul cărora sclavii primeau daruri de la stăpâni şi erau invitaţi să se aşeze la mesele lor, ca nişte cetăţeni liberi. În lumea creştină, cadourile ce se fac de Crăciun amintesc darurile pe care păstorii şi regii magi le-au oferit Pruncului Isus.

În Răsărit, naşterea lui Cristos era sărbătorită la 6 ianuarie, sub numele de Epifanie, adică „Manifestare”; mai târziu, şi Biserica din Răsărit a acceptat data de 25 decembrie, după cum se constată la Antiohia, în jurul anului 376, pe timpul lui Ioan Crisostom, şi la Constantinopol, în 380. Occidentul a acceptat şi a introdus sărbătoarea Epifaniei, ca încheiere a sărbătorii Crăciunului şi comemorare a descoperirii divinităţii lui Cristos faţă de lumea păgână, reprezentată prin Magi. Textele slujbelor Naşterii Domnului, compuse în perioada de reacţie la erezia ariană, exprimă cu accente de caldă poezie şi cu rigoare teologică dumnezeirea copilului născut în peştera din Bethleem, regalitatea şi atotputernicia lui, şi ne invită să adorăm nepătrunsul mister al lui Dumnezeu în trup omenesc, fiu al Preacuratei Fecioare Maria („a înflorit Cristos în trupul curat” – spune Dante).

Întruparea lui Cristos înseamnă participarea directă a oamenilor la viaţa divină. Reînnoirea omului prin naşterea spirituală a lui Cristos în suflete este tema favorită a pietăţii creştine; ea ne invită să medităm în fiecare an misterul mântuirii noastre în Cristos, şi astfel, să dăm adevăratul sens obiceiurilor numeroase şi mişcătoare legate de sărbătorile Crăciunului.

Originea şi înţelesul numelui de Crăciun, dat sărbătorilor Naşterii Domnului şi devenit nume personal sub forma de Crăciun, Crăciunel, precum şi nume de localitate sub formele: Crăciuna, Crăciuneni, Crăciuneşti şi altele, nu sunt încă stabilite; este posibil să fie o modificare a cuvântului latinesc creatiocreationis = creare, întemeiere, început de viaţă nouă. Cuvântul Crăciun este apropiat şi de cuvântul rusesc Korocium, care denumea solstiţiul de iarnă, precum şi o veche divinitate păgână a iernii şi a morţii. Indiferent de originea etimologică a numelui, sărbătorile Crăciunului sunt luminate de privirile Pruncului din Bethleem, care au dat naştere la o adevărată simfonie a bucuriei, exprimată prin colinde, obiceiuri, slujbe religioase, şi trăită în intimitatea sufletelor şi a familiilor.