en-USro-RO

| Login
20 octombrie 2018

Cautare Sfinti

Indice Alfabetic Sfinti

A B C D E F G H I Î J K L M N O P R S Ş T Ț U V X Z

Calendarul zilei

Sâmbătă, 20 octombrie 2018

Sfintii zilei
Ss. Cornel, centurion; Maria Bertilla, cãlug.
Liturghierul Roman
Sâmbãtã din sãptãmâna a 28-a de peste an
Liturghie la alegere, prefațã comunã
verde, IV
Lectionar
Ef 1,15-23: L-a stabilit pe Cristos cap peste Biserica întreagã, care este trupul sãu.
Ps 8: Tu, Doamne, l-ai pus pe Fiul tãu stãpânitor peste toate.
Lc 12,8-12: Duhul Sfânt vã va învãța ce trebuie sã spuneți.
Meditatia zilei
Sâmbãtã din sãptãmâna a 28-a de peste an

SFÂNTUL ŞTEFAN

primul martir

(+31/32 ?)

“Ştefan, datorită iubirii, nu a cedat în faţa judecătorilor care se ridicau împotriva lui; din iubire faţă de aproapele, s-a rugat pentru cei care aruncau cu pietre asupra lui. Prin caritatea sa, făcea să strălucească adevărul înaintea celor rătăciţi, ca ei să se poată căi; caritatea i-a dictat să se roage pentru lapidatorii săi, ca ei să nu fie pedepsiţi”[1].

Aşa caracteriza sfântul Fulgenţiu de Ruspe figura lui Ştefan, dar meritul cel mai mare pe care tradiţia creştină îl atribuie acestui martir este acela de a fi contribuit la convertirea lui Saul sau Paul. Continuându-şi discursul său, de fapt, Fulgenţiu adăuga că Ştefan, “susţinut de forţa carităţii, l-a învins pe Saul şi a meritat să-l aibă însoţitor în cer pe acela care i-a fost persecutor pe pământ”.


Cine era Ştefan?


Nu ştim nimic despre originea sa. Era grec, după cum ne face să credem numele său, care în limba greacă înseamnă încoronat? Sau poate era un evreu educat în cultura elenistică, aşa cum adeseori se întâmpla în familiile ebraice de condiţie socială mai elevată? Ceea ce ştim cu siguranţă este că era foarte stimat în comunitatea creştină, într-atât încât figura pe primul loc pe lista diaconilor. Citind al şaselea şi al şaptelea capitol din Faptele Apostolilor, putem să reconstruim istoria ultimilor săi ani.


În slujirea la mese şi a cuvântului


Nu trecuse mult timp de la Rusalii şi comunitatea creştină crescuse în număr şi avea nevoie de o solidă organizare economică, deoarece membrii săi trăiau comuniunea bunurilor. Totul era pus, în mod liber, la picioarele apostolilor, şi aceştia trebuiau apoi să distribuie conform cu nevoile fiecăruia. O muncă nu numai delicată, dar care cerea şi mult timp.

Foarte curând, lucru de înţeles în acest sector, s-au iscat dificultăţi şi creştinii proveniţi din lumea elenistă s-au plâns, pentru că văduvele lor erau neglijate.

Apostolii au adunat comunitatea şi au propus să fie aleşi “şapte bărbaţi cu bună reputaţie, plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune, cărora să le încredinţeze această sarcină. Noi, în schimb, ne vom dedica rugăciunii şi ministerului cuvântului”. Primul a fost ales Ştefan, “bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt”. Cei aleşi au fost prezentaţi apostolilor, şi aceştia, “după ce s-au rugat, şi-au impus mâinile asupra lor”. În acest eveniment, Biserica a văzut instituirea ministerului diaconal.

Ştefan nu se limita numai la munca administrativă, dar era foarte activ şi în predică, înainte de toate, în rândul evreilor din diaspora, cum erau “cirenenii, alexandrinii şi alţii din Cilicia şi din Asia”, care treceau prin oraşul sfânt, din numărul cărora el i-a câştigat pe mulţi la credinţa în Isus cel răstignit şi înviat.


Evreii elenişti, văzând că mulţi dintre conaţionalii lor primeau noua credinţă, au răsculat poporul şi l-au acuzat pe Ştefan de “pronunţarea unor expresii blasfematoare împotriva lui Moise şi împotriva lui Dumnezeu”.


Spre martiriu


Erau aceleaşi acuze îndreptate cu câţiva ani înainte împotriva lui Isus din Nazaret. Noutatea pe care el o aducea tulbura ideile lor tradiţionale în privinţa legii mozaice şi asupra valorii atribuite templului din Ierusalim. Chiar şi predica apostolilor suna a blasfemie în urechile lor.

Ştefan, arestat şi condus în faţa Sinedriului, a trebuit să asculte aceste acuze. Apoi, marele preot i-a adresat întrebarea rituală: “Aceste lucruri sunt adevărate?” Ştefan a răspuns printr-un lung discurs, cel mai lung prezentat de Faptele Apostolilor, parcurgând întreaga istorie a mântuirii până la Isus “Cel Drept, pe care voi acum l-aţi trădat şi ucis”.

“La auzul acestor lucruri, fremătau de mânie în inima lor şi strângeau din dinţi împotriva lui. Dar Ştefan, plin de Duhul Sfânt, fixându-şi ochii spre cer, a văzut gloria lui Dumnezeu şi pe Isus stând la dreapta sa şi a spus: *Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând la dreapta lui Dumnezeu!+

Atunci au început să strige puternic, acoperindu-şi urechile; apoi s-au năpustit împotriva lui, l-au scos afară din oraş şi au început să arunce asupra lui cu pietre. Şi martorii şi-au pus hainele la picioare unui tânăr numit Saul”.

Sinedriul nu avea puterea de a porunci execuţii capitale, şi nici nu a avut timpul să ducă procesul la capăt pentru a emite o sentinţă legală. Un grup de fanatici l-au scos pe acuzat, au aţâţat împotriva lui furia poporului, cu atât mai de nestăpânit cu cât este mai anonim.

Sub ploaia de pietre, Ştefan “se ruga şi spunea: *Doamne Isuse, primeşte sufletul meu+“. Când nu a mai reuşit să se ţină pe picioare, “s-a aplecat în genunchi şi a strigat puternic: *Doamne, nu le socoti lor aceasta de păcat+. Spunând acestea, a murit”.

Creştinii au luat trupul martirului şi i-au făcut o înmormântare demnă. Foarte curând, istoria relicvelor sale a intrat în lumea legendei şi pretutindeni au apărut biserici în cinstea sa, dar monumentul cel mai frumos rămâne, fără îndoială, ceea ce Luca a scris despre el în Faptele Apostolilor.


Biserica şi sinagoga


Până în acel moment, apostolii nu voiau o ruptură cu sinagoga, ba chiar se aşteptau ca şi aceasta să primească vestea cea bună ca o deschidere normală spre împlinirea tuturor promisiunilor mesianice. Dar oamenii cei mai reprezentativi ai sinagogii, cu puţine excepţii, cum este şi aceea a lui Nicodim, nu reuşeau să-l vadă în Isus din Nazaret pe Mesia cel mult aşteptat.


Cât priveşte apoi autorităţile politice: pentru romani, tensiunea dintre comunitatea creştină şi sinagogă era considerată una dintre multele conflicte religioase aşa de frecvente între iudei, cărora nu trebuia să le acorde foarte mare importanţă; pentru regele Irod Antipa, urât din inimă de populaţie, era, în schimb, o bună ocazie pentru a se pune de acord cu Sinedriul şi a-şi câştiga un anumit respect.

Creştinii, persecutaţi de toţi, după martiriul lui Ştefan, au început să emigreze spre alte oraşe ale Palestinei şi în ţările dimprejur, purtând cu ei credinţa şi altor evrei şi, mai presus de toate, păgânilor care aderau la credinţă într-un număr tot mai mare.

Între Biserică şi sinagogă distanţa s-a mărit, conducând la separare. Sinagoga se închidea în ea însăşi pentru a se apăra şi purta înainte propriile valori tradiţionale; Biserica, tot mai introdusă în lumea greco-romană, începea acea operă extraordinară de înculturare a evangheliei, care stă la baza culturii noastre.



[1] Sfântul Fulgenţiu de Ruspe, Discursuri, 3, 2: CCL 91 A, 906.