en-USro-RO

Inregistrare | Login
17 decembrie 2017

Cautare Sfinti

Indice Alfabetic Sfinti

A B C D E F G H I Î J K L M N O P R S Ş T Ț U V X Z

Calendarul zilei

Duminică, 17 decembrie 2017

Sfintii zilei
Sf. Cristofor, călug.
Liturghierul Roman
† DUMINICA a 3-a din Advent
Liturghie proprie, Credo, prefaţă pentru Advent II
violet, III
Lectionar
Is 61,1-2a.10-11: Mă voi bucura în Domnul şi sufletul meu se va veseli în Dumnezeul meu.
Ps Lc 1,46-54: Sufletul meu va tresălta de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu.
1Tes 5,16-24: Fiinţa voastră întreagă să se păstreze fără prihană pentru venirea Domnului nostru Isus Cristos.
In 1,6-8.19-28: În mijlocul vostru este unul pe care voi nu-l cunoaşteţi.
 

SFÂNTUL SILVESTRU

papă

(+335)


“Se oferea privirii noastre un spectacol prevestit şi dorit de toţi, şi în fiecare oraş erau solemnităţi de dedicare şi consacrare a locurilor de cult ridicate de puţin timp; în afara reuniunilor de episcopi, se puteau vedea pelerini din regiuni îndepărtate şi străine, o iubire reciprocă şi binevoitoare între popoare diferite, unirea într-o singură şi armonioasă adunare a membrelor trupului lui Cristos Unică era forţa Spiritului divin care circula în toate membrele, unul era sufletul tuturor, aceeaşi înflăcărarea credinţei, unul cântul tuturor celor care îl preamăreau pe Dumnezeu”[1].


Cu aceste cuvinte care au accent poetic, Eusebiu de Cezareea descrie acea perioadă care a văzut triumful libertăţii creştinilor după trei secole de persecuţii. Activitatea pastorală a lui Silvestru s-a derulat exact în acest climat.


La umbra lui Constantin


În timpul persecuţiei lui Diocleţian, el şi-a mărturisit credinţa şi, pentru acest motiv, în 314, a fost ales ca episcop al Romei. Prezenţa şi iniţiativele împăratului Constantin au reuşit însă să pună puţin în umbră figura acestui papă. Împăratul, de fapt, avea mijloacele şi puterea pentru a favoriza organizarea religiei creştine, recunoscută de acum de el ca religie de stat, şi papei însuşi nu-i rămânea decât să asiste la evenimente.

Pentru Eusebiu de Cezareea şi pentru majoritatea episcopilor, libertatea dată de Constantin creştinilor era un semn al timpurilor noi. Foarte puţini îşi dădeau seama că aceste favoruri însemnau şi începutul unei periculoase imixtiuni a puterii politice în viaţa internă a Bisericii. Pe de altă parte, istoria îşi are timpul ei şi nu putem judeca cu metrul de astăzi evenimente aşa de îndepărtate.

Chiar dacă Silvestru era, practic, prima autoritate din Roma, unde împăratul apărea destul de rar, rămânea totuşi mereu sub mantia protectoare a lui Constantin.

La Roma, comunitatea creştină avea nevoie de edificii ample pentru propria administraţie şi pentru cult? Constantin le-a dat palatul Lateran şi le-a ridicat bazilica din Lateran, bazilica “Sfântul Petru” şi bazilica “Sfântul Paul din afara zidurilor”. Erau tulburări din cauza ereziilor, donatistă şi ariană, în diferitele părţi ale imperiului, şi episcopii trebuiau să se reunească într-un conciliu pentru a discuta aceste probleme? Împăratul era primul care se interesa pentru a putea păstra pacea în teritoriile sale, şi lua iniţiativa nu numai de a convoca concilii, dar şi de a oferi mijloacele de transport şi de găzduire a episcopilor, în aşa fel încât să poată să se pună în mişcare cu toate onorurile, folosind structurile publice ale statului.


Conciliul din Arles


În 314, Constantin, în faţa tulburărilor iscate în Africa din cauza ereziei donatiste, a convocat episcopii pentru un Conciliu la Arles. Silvestru nu a luat parte personal, dar a trimis patru delegaţi. Episcopii adunaţi recunoşteau autoritatea papei nu numai primindu-i cu respect pe delegaţi, dar scriindu-i la sfârşit o scrisoare şi invitându-l să comunice tuturor episcopilor din lume deciziile conciliare întărite cu autoritatea lui Petru.

Iată un fragment din această scrisoare: “Cerul a voit, o, părinte drag, să fii prezent la acest mare spectacol! Dacă ai fi fost cu noi, mare ar fi fost bucuria întregii adunări. Dar pentru că nu puteaţi părăsi oraşul, scaunul preferat al apostolilor, unde sângele lor dă mărturie despre gloria lui Dumnezeu, vă facem cunoscut că nu am considerat de datoria noastră să discutăm numai despre problemele pentru care am fost convocaţi. Deoarece provenim din diferite provincii, am crezut oportun să ne consultăm în privinţa diferitelor probleme despre care trebuia să discutăm, cu asistenţa Duhului Sfânt şi a îngerilor. Şi dorim ca voi, cu autoritatea de care dispuneţi, să faceţi cunoscute tuturor Bisericilor deciziile noastre”[2].

Silvestru inaugura practica, devenită apoi comună a pontifilor romani, de a nu participa personal la conciliile celebrate în afara Romei, atât pentru a nu exista riscul supunerii la presiuni, cât şi pentru a avea posibilitatea unui ulterior examen al decretelor conciliare mai înainte de a fi promulgate în mod definitiv.

La Roma, între timp, Silvestru ducea înainte lucrările construcţiei sau adaptării edificiilor sacre, profitând de sprijinul şi de generozitatea familiilor nobile romane. A intervenit chiar şi în calendar, scoţând numele păgâne ale zilelor dedicate zeilor şi numindu-le cu numele generic de ferie: feria II, III, IV,V,VI, şi, la ultimele, sâmbăta şi duminica. În această perioadă, duminica fusese recunoscută ca zi festivă şi de autorităţile civile şi, deci, dedicată odihnei şi cultului.


Conciliul din Niceea


Între timp, în climatul de libertate de care se bucura religia creştină, şi ereziile puteau să se răspândească cu uşurinţă, aşa cum s-a întâmplat cu arianismul, din cauza unui întreprinzător preot alexandrin numit tocmai Arius. El susţinea că Isus Cristos era doar un om extraordinar pe care Dumnezeu l-a adoptat ca fiu. Erezia cauza profunde sciziuni între creştini şi dezordini care provocau intervenţii militare.

Constantin, aşa cum a făcut la Arles, s-a gândit să rezolve problemele printr-un nou conciliu, şi de această dată l-a convocat la Niceea, pentru a favoriza participarea episcopilor din Orient, unde tensiunea era foarte puternică.

Papa Silvestru, conform cu linia sa caracterizată de prudentă, şi de această dată a trimis doi dintre prezbiterii săi ca legaţi, pe Vito şi Vincenzo. Conciliul s-a deschis la 14 iunie 325, cu participarea a trei sute de episcopi, în prezenţa lui Constantin, sub conducerea episcopului Osio şi a celor doi legaţi papali. Arianii au fost condamnaţi şi a fost formulat cunoscutul “Simbol de credinţă”, numit tocmai nicen, în care se reafirma divinitatea lui Cristos.


Nu martir, ci sfânt


Totul părea de acum rezolvat, dar arianismul continua să atace. Arius a reuşit să ajungă până la Constantin şi l-a convins că este pe nedrept condamnat. Împăratul, fără avizul papei, a convocat o nouă adunare a episcopilor, de această dată cu toţii ariani, la Tir, în 335. Conciliabulul l-a condamnat pe sfântul Atanasiu şi l-a reabilitat pe Arius. Papa Silvestru, între timp, părăsea această lume la 31 decembrie a aceluiaşi an şi a fost venerat foarte curând ca sfânt al oraşului Roma. Era primul papă care primea cinstea altarelor fără să fi suferit martiriul.

După mai multe secole, s-a inventat “donaţia lui Constantin”. Împăratul i-ar fi donat papei Silvestru cetatea Romei, Italia şi alte regiuni occidentale. Dacă documentul este în mod clar un fals, este adevărat faptul că, prin mutarea la Bizanţ a capitalei imperiului, Occidentul a fost abandonat în soarta sa, iar papii şi episcopii mult timp au trebuit să se ocupe nu numai de aspectul religios, dar şi de cel temporal al vieţii cetăţenilor.



[1] Eusebiu, Istoria bisericească, X, 1-3: PG 20, 842-847 ş.u.

[2] Cit. în: C. Rendina, I papi - Storia e segreti, Newton ed., Roma 1993, pag. 63-64.