en-USro-RO

Inregistrare | Login
15 decembrie 2017

Cautare Sfinti

Indice Alfabetic Sfinti

A B C D E F G H I Î J K L M N O P R S Ş T Ț U V X Z

Calendarul zilei

Vineri, 15 decembrie 2017

Sfintii zilei
Sf. Virginia, văduvă
Liturghierul Roman
Vineri din săptămâna a 2-a din Advent
Liturghie proprie, prefaţă pentru Advent I
violet, II
Lectionar
Is 48,17-19: O, dacă ai fi fost atent la poruncile mele!
Ps 1: Cel ce te urmează pe tine, Doamne, va avea lumina vieţii.
Mt 11,16-19: Nici pe Ioan, nici pe Fiul Omului nu-i ascultă.
Meditatia zilei
Vineri din săptămâna a 2-a din Advent

Sfânta Agneza
fecioară martiră
(† 304?)

„Eu sunt logodită cu Cristos, cel care este mai frumos decât soarele şi decât luna, domn peste îngeri. Cu inelul său, a făcut să fiu a lui şi a pus pe capul meu coroana de mireasă. Bucuraţi-vă, faceţi sărbătoare împreună cu mine, acum eu trăiesc alături de el în strălucita locuinţă a sfinţilor. Eu te-am căutat atât de mult, şi acum contemplu chipul tău; atât de mult te-am dorit, şi acum eşti al meu; pe pământ te-am iubit fără măsură, şi acum sunt a ta pentru totdeauna”1.

 Această copilă, care nu avea încă 12 ani, trebuie să-i fi impresionat foarte mult pe contemporanii săi, lăsând o memorie nepieritoare. Despre ea, de fapt, vorbesc martirologiile cele mai vechi, părinţii Bisericii, cum sunt Ambroziu, Augustin, Ieronim, poetul Prudenţiu, care îi dedică un imn, şi chiar papa Damasus.
 Pe Via Nomentana, pe locul martiriului ei, Constantina, fiica lui Constantin cel Mare, a ridicat o bazilică şi lângă aceasta a voit să fie mausoleul ei, voind să fie înmormântată alături de Agneza.
 În privinţa existenţei sale istorice nu sunt deci dubii, chiar dacă nu ştim aproape nimic despre familia sa şi nu putem jura că unele detalii din relatarea pătimirii sale sunt adevărate în totalitate.
 A fost martirizată în secolul al III-lea sau la începutul celui de-al IV-lea. Numele ei de origine orientală – Agneza înseamnă castă – nu trebuie să ne mire, deoarece cultura greacă era acasă la ea în cetatea Romei.
 După persecuţii, viaţa ei atrăgea enorm de multe tinere creştine să urmeze exemplul fecioriei sale, şi aceasta se explică şi prin faptul că numele ei intrase în Liturghie şi sărbătoarea s-a răspândit pretutindeni, chiar şi în Africa şi la Constantinopol.
 Elogiul scris de sfântul Ambroziu cu ocazia sărbătorii ei vorbeşte de la sine despre încântarea acestui învăţător al Bisericii în faţa acestei figuri feminine care la o vârstă atât de fragedă a dat mărturie despre credinţa ei prin cele două coroane: ale fecioriei şi martiriului.

 Elogiul sfântului Ambroziu

 „Este ziua naşterii pentru cer a unei fecioare: să o urmăm în integritatea ei. Este ziua de naştere a unei martire: să oferim, ca şi ea, propriul nostru sacrificiu. Este ziua de naştere a sfintei Agneza!
 Se spune că a suferit martiriul la 12 ani. Cât de detestabilă este această barbarie, care nu a ştiut să cruţe nici măcar o vârstă aşa fragedă! Dar, desigur, cu atât mai mare a fost tăria credinţei, cu cât mărturia este dată de o viaţă abia la începutul ei. Un trup aşa de mic putea oare să fie un loc potrivit pentru loviturile de spadă? Şi totuşi, aceea care părea aşa de inaccesibilă fierului a avut atâta tărie să învingă fierul. Copilele de vârsta ei tremură până şi la privirea severă a părinţilor şi plâng şi urlă la cele mai mici înţepături, ca şi cum ar fi rănite în modurile cele mai oribile. Agneza, în schimb, rămâne neînfricată când se află în mâinile călăilor, mânjite de sângele ei. Ea stă neclintită sub greutatea lanţurilor şi îşi oferă toată fiinţa sa spre a fi străpunsă de sabia călăului, neştiind ce înseamnă moartea, dar fiind pregătită să moară. Târâtă cu forţa spre altarul zeilor şi pusă pe cărbuni aprinşi, ea îşi întinde mâinile spre Cristos, şi pe aceleaşi altare sacrilege înalţă stindardul Domnului victorios. Îşi pune gâtul şi mâinile în butuci de fier, chiar dacă nici un lanţ nu putea să strângă membre atât de fragile.
 Un nou fel de martiriu! Încă nu era capabilă să suporte chinurile, şi totuşi, era deja matură pentru victorie. Lupta a fost dificilă, dar coroana uşoară. Vârsta tânără a dat o perfectă lecţie de tărie. O tânără mireasă nu ar merge aşa de repede la nuntă cum a mers ea la locul de supliciu: bucuroasă, energică, cu capul împodobit nu cu coroane, ci cu Cristos, nu cu flori, ci cu nobile virtuţi.
 Toţi plâng, ea nu. Cei mai mulţi se minunează că, fascinată de o viaţă încă negustată, o dăruieşte ca şi cum s-ar fi bucurat de ea pe deplin. Toţi se miră că ea este deja martora divinităţii la o vârstă la care, de obicei, nu putea să dispună de sine. În sfârşit, ea face credibilă mărturia pe care o dă despre Dumnezeu, ea, care nu putea da încă mărturie în favoarea oamenilor. Într-adevăr, cel care trece dincolo de natură este Autorul însuşi al naturii.
 La ce ameninţări teribile nu a recurs magistratul pentru a o înspăimânta, la ce dulci ademeniri pentru a o convinge, şi despre câţi aspiranţi la mâna ei nu i-a vorbit pentru a o face să cedeze în faţa propunerii sale! Dar ea a răspuns: «Este o ofensă adusă Mirelui să aştept un altul care să mă iubească. Mă va avea acela care m-a ales cel dintâi. Călăule, de ce zăboveşti? Să piară acest trup: el poate să fie iubit şi dorit, dar eu nu vreau aceasta».
 A rămas fermă, s-a rugat, şi-a plecat capul. Dacă l-aţi fi putut vedea pe călău tremurând, ca şi cum el ar fi fost condamnatul, tremurându-i mâna dreaptă de ucigaş, chipu-i palid ca şi cum s-ar fi temut de vreun pericol, în timp ce copila nu se temea de nimic. Iată, deci, într-o singură victimă o de două ori martiră, a castităţii şi a credinţei. A rămas fecioară şi a primit coroana martiriului”2.

 Relatarea „Pătimirii” sale

 Ne place să cunoaştem însă şi ceea ce ne transmite scrierea passio. Ea ne relatează că Agneza, acuzată că este creştină, deoarece nu voia să se supună pretenţiilor fiului guvernatorului, a mărturisit nu numai că aderă la Cristos, dar chiar că-i aparţine lui pentru totdeauna.
 I s-a oferit atunci posibilitatea de a alege: ori să intre în grupul vestalelor şi să păzească, împreună cu ele, focul, darul zeilor, ori să meargă şi să trăiască într-o casă de prostituate. Copila a refuzat amândouă posibilităţile, având oroare atât de idolatrie, cât şi de necurăţie. Au dus-o atunci în lupanar, dar nici unul nu a îndrăznit să se apropie de ea şi singurul bărbat care a îndrăznit a căzut mort pe loc înainte de a o atinge. Au despuiat-o de haine, dar ea se acoperea aşa cum putea cu mâinile şi cu părul lung al capului ei.
 Dusă în tribunal, judecătorul i-a zis: „Voi crede în tine şi în Dumnezeul tău, dacă vei învia acest om mort din cauza ta”. Agneza l-a rugat pe Mirele ei şi defunctul a revenit la viaţă spre mirarea tuturor celor prezenţi. „Mare este Dumnezeul creştinilor!” – a exclamat atunci judecătorul. Şi se părea că de acum fetiţa, care redase viaţa celui mort, avea şi ea să rămână în viaţă. Dar după câteva zile, a fost acuzată de vrăjitorie şi condamnată definitiv.
 Nu se ştie la ce fel de moarte a fost supusă: după spusele lui Damasus şi după tradiţia greacă, Agneza ar fi fost arsă de vie, după Prudenţiu şi după tradiţia latină, ea a fost decapitată.
 Celebrul scriitor Piero Bargellini comenta că, în imnul de la liturgia ambroziană, „poetul îşi imaginează copila înjunghiată tocmai ca un miel adevărat, blând şi nevinovat. Şi astfel, copila martiră, albă şi roşie, a rămas pentru Mielul divin cea mai tânără şi cea mai mişcătoare mireasă”3.
 În fiecare an, în liturgia din sărbătoarea sa, sunt binecuvântaţi doi mieluşei albi, a căror lână este destinată pentru a se ţese paliul pe care papa îl dă arhiepiscopilor pentru a transmite mesajul cum că şi ei, asemenea Agnezei, trebuie să fie gata să-şi dea viaţa pentru Biserică, mireasa lui Cristos.