Aprilie

Isidor nu a fost numai un transmiţător al credinţei părinţilor, dar şi un zelos apărător al autenticităţii sale. A întărit Biserica prin exemplu şi prin cuvânt, cel scris şi cel vorbit, fără să se încreadă în el însuşi, dar lăsându-se călăuzit întotdeauna de acţiunea Duhului Sfânt, convins că, “dacă doctrina nu e susţinută de har, nu ajunge la inimă, chiar dacă intră în ureche. Face zgomot afară, dar nu foloseşte la nimic. Numai atunci cuvântul lui Dumnezeu coboară din ureche în adâncul inimii, când intervine harul, operând în intimitate şi conducând la convertire”. Numai în acest caz, înţelegerea nu poate fi separată de convertire, deoarece, “după ce am cunoscut, trebuie să simţim datoria de a pune în practică lucrurile bune pe care le-am învăţat”. La 25 aprilie 1722, Grigore al XIII-lea l-a proclamat învăţător al Bisericii Universale.

El cunoştea foarte bine inima omului: dificultăţile deseori se nasc din neînţelegeri şi pun în pericol convieţuirea paşnică chiar între persoane total dăruite lui Dumnezeu. Numai caritatea poate să menţină vie fraternitatea, dar ea însăşi cere iertare.

Se cunosc cel puţin 16 sfinţi sau fericiţi ce au purtat numele Hugo; între ei, mai însemnaţi prin activitatea şi influenţa pe care au exercitat-o în viaţa Bisericii sunt doi: Sfântul Hugo, abate (stareţ) la renumita mănăstire benedictină din Cluny (Franţa) – şi Sfântul Hugo, episcop de Grenoble (Franţa), reformator şi exemplu de trăire creştină.