Calendar Romano-Catolic 1.0

În lecturile de astăzi întâlnim expresii foarte frumoase în privinţa generozităţii. Este vorba despre o generozitate divină, care nu caută propriul interes, care are forţa de a învinge orice obstacol, orice răutate, orice ură. Sfântul Paul şi Isus însuşi ne indică izvorul acestei inimaginabile generozităţi: inima lui Dumnezeu.
„Fiţi milostivi, după cum şi Tatăl vostru este milostiv”, ne îndeamnă Isus; sfântul Paul adresează din partea sa colosenilor următorul îndemn: „Pentru că sunteţi aleşii lui Dumnezeu, sfinţii şi preaiubiţii lui, să aveţi o inimă plină de bunătate… iar mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragoste”. Temelia carităţii noastre ar trebui să fie tocmai conştiinţa că am fost aleşi de Dumnezeu, că suntem iubiţi de Dumnezeu; atunci caritatea noastră va fi adevărată, perseverentă, cu adevărat imagine a generozităţii divine. Gândul de a fi fost aleşi de Dumnezeu, iubiţi de Dumnezeu, ar trebui să ne copleşească întotdeauna de o vie emoţie: „Eu, aşa de nevrednic cum sunt, aşa de mizerabil, sunt iubit de Dumnezeu!” Să ne gândim adeseori, să reflectăm bine asupra acestui minunat adevăr: „Eu sunt iubit, cu adevărat eu sunt iubit”. Atunci când unul se simte iubit nu poate decât să iubească, la rândul său, cu generozitate, fără să caute propriul interes, ci din recunoştinţa care-i umple inima. Sfântul Paul o repetă de trei ori în doar câteva versete: „Pacea lui Cristos să domnească în inimile voastre… Fiţi recunoscători!” (v. 15); „Învăţaţi-vă şi povăţuiţi-vă între voi cu toată înţelepciunea. Cântaţi în inimile voastre lui Dumnezeu, mulţumindu-i în psalmi, în imnuri şi în cântări duhovniceşti” (v. 16); „Şi orice faceţi, cu cuvântul şi cu fapta, toate să le faceţi în numele Domnului Isus şi, prin el, să mulţumiţi lui Dumnezeu Tatăl” (v. 17).
Recunoştinţa este temelia oricărei iubiri. Dumnezeu ne-a iubit cel dintâi. Recunoaştem aceasta cu emoţie şi cu admiraţie şi atunci începem, la rândul nostru, să mergem pe calea generozităţii.