Ferrante Conzaga, marchiz de Castiglione şi frate al ducelui de Mantua, ar fi voit ca primul său copil, Alois, născut la 9 martie 1568, să meargă pe urmele sale de ostaş şi comandant al armatei imperiale. La vârsta de cinci ani, Alois îmbracă o mini-armură, un coif cu penaj multicolor, centură cu spadă, şi încearcă să se ţină în urma plutonului. De la soldaţii neciopliţi ai trupei învaţă folosirea armelor şi limbajul lor colorat. Într-o zi, a profitat de neatenţia unei sentinele şi a tras cu o mică piesă de artilerie; a leşinat de emoţie, dar nu s-a speriat.
Acest copil va face să strălucească numele familiei Gonzaga, folosind alte arme. Trimis la Florenţa, la vârsta de zece ani, în calitate de paj al marelui duce de Toscana, Alois a dat vieţii sale o direcţie foarte precisă, legându-se cu jurământ să-şi consacre fecioria sa lui Dumnezeu.
Doi ani de zile a petrecut în Spania, ca paj al Infantului Don Diego; aici s-a ocupat intens de studiul filozofiei, la Universitatea din Alcalá de Henares, şi de citirea cărţilor pioase, îndeosebi a Compendiului doctrinei spirituale a lui Alois de Granada. La vârsta de doisprezece ani, primeşte prima Sfântă Împărtăşanie din mâinile Sfântului Carol Boromeu şi se hotărăşte să intre în Societatea lui Isus. Dar a trebuit să mai treacă doi ani pentru a învinge rezistenţa tatălui, care, pentru a-i schimba gândurile, l-a trimis la curţile princiare de la Ferrara, Parma şi Torino. „Chiar şi principii” – va nota mai târziu Alois – „sunt cenuşă ca şi săracii: poate o cenuşă mai rău-mirositoare”.
Pentru a-şi împodobi sufletul cu virtuţile creştine, Alois renunţă la titlul şi moştenirea pământească şi, la vârsta de paisprezece ani, intră în Noviciatul Societăţii lui Isus de la Roma, sub conducerea sufletească a Sfântului Robert Belarmin. A uitat cu totul de originea sa nobilă şi a cerut să i se atribuie însărcinările cele mai umile; s-a dedicat, cu precădere, îngrijirii bolnavilor, mai ales în timpul epidemiei de ciumă care a bântuit Roma în anul 1590. S-a molipsit de această boală teribilă, probabil în urma unui act de pietate; întâlnind pe stradă un muribund căzut la pământ, l-a luat pe spate şi l-a dus la spitalul de la picioarele Campidoliului, unde presta el serviciul.
A murit la vârsta de douăzeci şi trei de ani, în ziua prezisă de el, 21 iunie 1591. Trupul Sfântului Alois, patronul tineretului, odihneşte în Biserica „Sfântul Ignaţiu”, la Roma. Acest sfânt, adesea prezentat ca o fiinţă fragilă şi visătoare, avea, împotriva aparenţelor, un temperament energic. Penitenţele aspre pe care şi le-a impus sunt dovada unei hotărâri extraordinare de a realiza un scop pe care în mod lucid şi l-a fixat chiar din prima tinereţe.

În limbile italiană şi franceză, Sfântul Alois poartă numele Luigi şi Louis, care în alte cazuri sunt traduse prin Ludovic. Probabil că primii care au făcut cunoscută viaţa lui în limba română au creat acest nume, Alois, urmând pronunţia spaniolă; oricum, la bază are prenumele Ludovic. Numele Ludovic este format din două cuvinte germanice vechi: hold = glorios şi wig = bătălie, împreună însemnând „glorios în luptă”; şi Sfântul Alois Gonzaga a câştigat lupta cea mai grea, lupta cu propriul egoism şi cu concepţiile mediocre despre valoarea şi sensul vieţii.