Calendar Romano-Catolic 1.0

Cele două lecturi de astăzi concordă perfect; şi una, şi cealaltă ne demonstrează cât suntem de abili în a eluda cuvântul lui Dumnezeu: toate raţiunile ne par bune. Ieremia chema la convertire şi anunţa că încăpăţânarea în rău ar fi condus la catastrofe: a fost criticat, acuzat, arestat. Isus proclama venirea împărăţiei lui Dumnezeu, vorbea cum nimeni altul nu a mai vorbit înaintea sa, făcea minuni: cei din Nazaret au considerat intolerabil ca fiul tâmplarului să arate o asemenea înţelepciune şi putere. În timpurile recente, dacă un preot vorbea clar împotriva nedreptăţii sociale, îndată era acuzat că este comunist.
În toate aceste cazuri putem să observăm aceeaşi tactică spontană. Când un discurs sau un mod de a acţiona ne deranjează, deoarece sunt ca o condamnare a comportamentului nostru, în loc să reflectăm şi să ne examinăm ce schimbare ar trebui să facem în viaţa noastră, căutăm să ne protejăm împotriva oricărei exigenţe de schimbare şi punem în discuţie discursul sau persoana profetului incomod. De fapt, întotdeauna este posibil să criticăm un discurs, o predică, deoarece nici un discurs nu este lipsit de defecte. Evreii au găsit motive pentru a obiecta împotriva cuvintelor lui Ieremia, care vorbea în numele lui Dumnezeu; îl acuzau că îi atribuie lui Dumnezeu planuri scandaloase, adică distrugerea templului, casa lui Dumnezeu, şi ruinarea cetăţii sfinte. Întotdeauna este un motiv pentru a critica o persoană, deoarece nimeni nu este pe placul tuturor şi chiar calităţile sale pot deveni obiect al criticii. Isus a fost criticat la Nazaret deoarece avea prea multă înţelepciune şi prea multă putere de a face binele; fiind fiul tâmplarului, nu trebuia să ştie să vorbească aşa de bine despre împărăţia lui Dumnezeu… Cu aceste critici, lumea se dispensa de datoria de a primi mesajul evanghelic şi putea să continue liniştită să trăiască după bunul plac, fără să se obosească în a se converti. Şi, astfel, se închidea harului lui Dumnezeu şi rămânea în mare pericol de a se pierde.
De câte ori nu cădem şi noi în aceeaşi capcană! Ascultăm o predică şi în loc să căutăm ce vrea să ne spună Dumnezeu, cât profit spiritual putem avea din ea, observăm că pronunţia predicatorului nu e perfectă, că ideea expusă într-o frază nu este prea clară, că este posibilă o anumită obiecţie; sau ne gândim că nici predicatorul nu este lipsit de defecte, că familia sa e prea bogată, sau că e prea modestă, că el nu a reuşit prea bine în ministerul său şi aşa mai departe. Şi cu toate aceste consideraţii ne dispensăm de datoria de a primi mesajul. În realitate, ne privăm de orice profit spiritual, ne închidem în faţa ofertei lui Dumnezeu, ne justificăm inerţia noastră şi sporim, fără să ne dăm seama, defectele noastre: mândria, lenea, individualismul, complăcerea deşartă de noi înşine… Dacă apoi vorbim cu alţii, exprimăm lucruri negative, discursul nostru nu este încurajator, ci deprimant.
Trebuie, deci, ca toţi să facem un efort sincer pentru a primi cuvintele care ne par neplăcute la prima vedere, dar care pot să fie foarte utile pentru adevăratul nostru progres spiritual şi pentru creşterea Bisericii.