en-USro-RO

| Login
Sunday, September 22, 2019

Calendarul zilei

Duminică, 22 septembrie 2019

Sfintii zilei
Ss. Maurițiu, ofițer, și îns. m.; Silvan, pustnic
Liturghierul Roman
† DUMINICA a 25-a de peste an
Liturghie proprie, Gloria, Credo, prefațã duminicalã
verde, I, UP
Lectionar
Am 8,4-7: Contra acelora care îi cumpãrã cu bani puțini pe cei nevoiași.
Ps 112: Lãudați-l pe Domnul care îl înalțã pe cel sãrman! (sau Aleluia.)
1Tim 2,1-8: Sã se facã rugãciuni pentru toți oamenii, cãci el vrea ca toți oamenii sã se mântuiascã!
Lc 16,1-13 (16,10-13): Nu puteți sluji lui Dumnezeu și mamonei.

Sfânta Maică Biserică socoteşte de datoria ei să celebreze printr-o comemorare sacră, în anumite zile din cursul anului, opera mântuitoare a Mirelui său divin. În fiecare săptămână, în ziua pe care a numit-o duminică, ea sărbătoreşte Învierea Domnului, pe care, o dată pe an, o celebrează împreună cu fericita lui pătimire, prin marea solemnitate a Paştelui.

Pe lângă aceasta, ea desfăşoară în ciclul anual, întregul mister al lui Cristos, de la întrupare şi naştere până la Înălţare, la ziua Rusaliilor şi până la aşteptarea fericitei speranţe şi a venirii Domnului.

Celebrând astfel misterele răscumpărării, ea deschide credincioşilor comorile virtuţilor şi meritelor Domnului său, actualizându-le într-un fel în tot decursul timpului, pentru ca astfel credincioşii să vină în contact cu ele şi să se umple de harul mântuirii.

(Conciliul al II-lea din Vatican, Constituţia despre liturgie Sacrosanctum Concilium 102).

22 septembrie 2019

Israelul învaţă prin asemănări să se teamă de Domnul şi să rămână statornic în slujirea lui

Din tratatul Împotriva ereziilor al sfântului Irineu, episcop

 

(Cartea 4, 14, 2-3; 15, 1: SCh 100, 542.548)

 

Dumnezeu l-a creat pe om încă de la început cu scopul de a-l umple cu darurile sale; i-a ales pe patri­arhi pentru a le dărui mântuirea; şi-a pregătit din timp un popor pentru a-i învăţa pe cei care îl ignorau să-l slujească pe Dumnezeu; a prestabilit slujirea profeţilor pentru a-i educa pe oameni să poarte în sine Duhul şi să se bucure de comuniunea cu Dumnezeu. El, care nu are nevoie de nimeni, a acordat comuniunea cu sine celor care aveau nevoie de el. Pentru cei care îi erau plăcuţi, a desenat edificiul mântuirii, aşa cum ar face un arhitect. A fost el însuşi călăuză pentru cei care nu cunoşteau drumul în Egipt. Celor care rătăceau prin pustiu le-a dat o lege adaptată. A acordat celor care au intrat în ţara promisă o moştenire potrivită. În sfârşit, în favoarea celor care se întorc la Tatăl, a tăiat viţelul cel îngrăşat şi le-a dăruit haina cea mai frumoasă. Astfel, în diferite moduri, el a dispus neamul omenesc în vederea marii „simfonii” a mântuirii.

În Apocalips, sfântul Ioan spune: Glasul lui era ca un vuiet de ape multe (Ap 1,15). Cu adevărat, sunt multe apele Duhului lui Dumnezeu, pentru că Tatăl este bogat în resurse infinite. Trecând prin aceste ape, Cuvân­tul a oferit cu dărnicie asistenţa sa celor care îi erau supuşi, stabilind pentru fiecare creatură o lege adaptată şi potri­vită.

Astfel, a dat poporului legile pentru construirea cor­tului, pentru edificarea templului, pentru alegerea leviţilor, ca şi pentru jertfe, ofrande şi purificări şi toate cele­lalte pentru slujirea cultului.

Pentru a spune adevărul, el nu avea deloc nevoie de toate acestea. Dintotdeauna el a fost plin de tot binele, având în sine orice mireasmă şi parfum plăcut, chiar înainte de a veni Moise. Însă voia să educe poporul care era tentat continuu să se întoarcă la idoli. Voia să-l dispună, cu multe intervenţii şi ajutoare, să persevereze în slujirea lui Dumnezeu, chemându-l prin lucrurile secun­dare la cele primare, prin figuri la adevăr, prin lucrurile vremelnice la cele veşnice, prin cele trupeşti la cele spirituale şi prin cele pământeşti la cele cereşti, aşa cum i-a fost spus lui Moise: Priveşte şi respectă modelul care ţi s-a arătat pe munte (Ex 25,40).

Într-adevăr, în cele patruzeci de zile, el a învăţat să reţină cuvintele lui Dumnezeu, stilul său caracteristic, imaginile spirituale şi prefigurările lucrurilor viitoare, aşa cum spune şi Paul: Ei beau din piatra spirituală care îi urma, iar piatra era Cristos (1Cor 10,4). Şi din nou, făcând aluzie la lucrurile care erau stabilite în lege, el adaugă: Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să fie un exemplu şi au fost scrise ca învăţătură pentru noi, cei la care a ajuns sfârşitul veacurilor (1Cor 10,11).

Aşadar, prin intermediul figurilor, Israelul învăţa să se teamă de Dumnezeu şi să persevereze în slujirea sa. De aceea, legea era pentru ei, în acelaşi timp, o regulă de viaţă şi o profeţie a lucrurilor viitoare.